Horia Tecău devine, mâine, cetăţean de onoare al Constanţei

Consiliul Local Constanţa va acorda, în şedinţa de mâine, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa tenismenului Horia Tecău, primul jucător român de tenis care obţine un titlu de Grand Slam la dublu masculin, după o pauză de 40 de ani, prin victoria de la Wimbledon, alături de olandezul Jean-Julien Rojer. Amintim că, urmare a acestei performanţe, constănţeanul s-a clasat pe locul 5 în clasamentul ATP de dublu, aceasta fiind cea mai înaltă poziţie din cariera sa, pe care a mai ocupat-o şi în urmă cu trei ani.

Potrivit referatului ataşat la proiectul de hotărâre, Horia Tecău a început să joace tenis la cinci ani, iar de la vârsta de şapte ani joacă în turnee. La doar 10 ani, constănţeanul devenea campion naţional la Timişoara. „La 14 ani a obţinut locul I la dublu, împreună cu Florin Mergea, la europenele pentru juniori de la San Remo. În competiţiile de juniori la dublu a fost, împreună cu Florin Mergea, în 2002, campion la Wimbledon şi finalist la Australian Open. În 2006, finalist la dublu, alături de mexicanul Bruno Echagaray, la turneul challenger de la Puebla, Mexic, finalist la dublu, alături de Florin Mergea, la challenger-ul de la Mamaia, finalist la dublu, alături de americanul Nick Monroe, la challenger-ul de la Manta, Ecuador“, se arată în referatul ataşat proiectului de hotărâre.

În aceeaşi ordine de idei, în referat se menţionează că Horia-Vlad Tecău reprezintă, prin rezultatele remarcabile în tenisul naţional şi internaţional, o mândrie pentru Constanţa şi un exemplu demn de urmat pentru sportivii constănţeni.

Acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa lui Horia Tecău este recomandată şi prin adresa nr. 102866 din 20 iulie 2015 a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.
Amintim că tenismenul a primit, în urmă cu doi ani, şi titlul de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 691

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 725

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 1652

Mamaia Întâlnirea de Cupa Davis România - Taiwan începe vineri, 15 septembrie 2023. Horia Tecău - „Avantajul nostru e că jucăm acasă“

14 Sep 2023 1842

Simona Halep, suspendată patru ani. Horia Tecău - „Eu susțin nevinovăția Simonei. Sunt alături de ea“

14 Sep 2023 1192

Retrospectiva 2022 în sportul constănțean. Momentele importante care au marcat anul

31 Dec 2022 2327

Meci demonstrativ la Iași, cu Horia Tecău, Andrei Pavel, Horia Brenciu și Cornel Ilie. „O experiență cu totul nouă. Mi-a plăcut!“ (GALERIE FOTO)

14 Jul 2022 1451

Horia Tecău a obținut autorizația de construire pentru investiția din Constanța. Va modifica blocul de pe bulevardul Mamaia

07 Jul 2022 2652

Constănțenii Horia Tecău și Andrei Pavel, dar și alte staruri, meci demonstrativ la Iași

06 Jul 2022 1217

Editorial Horia Tecău. Imaginea unui campion adevărat. Moștenirea performerului constănțean pentru tânăra generație

13 Jun 2022 1665

Andrei Szemerjai, fostul diriginte al lui Horia Tecău „Ai încheiat o etapă a vieții de care poți fi mândru“

11 Jun 2022 2024

Spectacol total la evenimentul de retragere din activitatea de jucător a lui Horia Tecău (GALERIE FOTO)

10 Jun 2022 1707

Invitați de marcă Vineri, meciul care marchează retragerea din cariera sportivă a campionului Horia Tecău

10 Jun 2022 1798

Horia Tecău Echipa feminină de tenis a României, pregătită de meciul cu Polonia, din calificările Billie Jean King Cup

14 Apr 2022 2023

Billie Jean King Cup Simona Halep, în echipa României pentru meciul cu Polonia. Horia Tecău debutează în noua funcție

21 Mar 2022 3123