Iată care sunt asociaţiile şi fundaţiile subvenţionate în 2018 de Primăria Constanţa! Sumele lunare sunt cuprinse între 6.700 şi 14.000 de lei

Consilierii locali municipali constănţeni vor vota, la sfârşitul săptămânii, în şedinţă ordinară, proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 383/2017 privind aprobarea asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, selecţionate în vederea acordării de subvenţii de la bugetul local pentru anul 2018.
 
Comisia permanentă a CLM, întrunită pe 16.03.2018, în conformitate cu prevederile art. 44, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, a avizat modificarea art. 2 din HCL nr. 383/2017 privind aprobarea asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor recunoscute în România acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, selecţionate în vederea acordării de subvenţii de Ia bugetul local pentru anul 2018, în sensul că nivelul lunar al subvenţiilor pentru anul 2018 va fi acordat astfel: 14.350 de lei pentru Asociaţia „Centrul Terapeutic Marea Neagră de Sprijin al Persoanelor cu Autism“. Asociaţia a solicitat subvenţia pentru 82 de persoane beneficiare ale terapiilor oferite în cadrul centrului de zi.
 
Conform anexei la HCL nr. 323/29.09.2017 privind aprobarea liniilor de subvenţionare prioritare în domeniul asistenţei sociale pentru anul 2018, respectiv unităţile de asistenţă socială şi capitolele de cheltuieli pentru care asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii pot solicita subvenţii de Ia bugetul local, nivelul mediu lunar al subvenţiei care poate fi acordat pentru o persoană beneficiară a serviciilor acordate în centrele de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi este în cuantum de 175 de lei.
 
De asemenea, se acordă 6.750 de lei pentru Fundaţia „Giovanni Bosco“, pentru Centrul de zi „Mama Margareta“ şi pentru Casa de tip familial „Claudia“. Fundaţia solicita subvenţia pentru 30 de persoane beneficiare ale serviciilor oferite în cadrul celor două stabilimente.
 
Conform anexei la HCL nr. 323/29.09.2017 privind aprobarea liniilor de subvenţionare prioritare în domeniul asistenţei sociale pentru anul 2018, respectiv unităţile de asistenţă socială şi capitolele de cheltuieli pentru care asociaţiile, fundaţiile şi cultele recunoscute în România acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii pot solicita subvenţii de la bugetul local, nivelul mediu lunar al subvenţiei care poate fi acordată pentru o persoană beneficiară a serviciilor acordate în centrele de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi este în cuantum de 175 de lei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CLM Constanța CT BUS SA a înregistrat un profit de peste 6,5 milioane de lei în anul 2023 (DOCUMENT)

23 Apr 2024 463

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 366

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 355

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 811

Caietul de sarcini și Fișa de date, în atenția consilierilor locali Chioșcul alimentar, situat în corpul C3 al Liceului Tehnologic „Tomis" din Constanța, poate fi închiriat (DOCUMENT)

23 Apr 2024 278

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 343

Consilierii locali vor aporba principalii indicatori tehnico-economici Școala Gimnazială nr.22 „I.C. Brătianu” din Constanța, reabilitată energetic (DOCUMENT)

23 Apr 2024 272

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 354

Ședință CLM Excedent de peste 130 de milioane lei. Cum arată execuția bugetară a municipiului Constanța la 31martie 2024 (DOCUMENT)

22 Apr 2024 377

Ședință CLM Constanța Valoarea investiției menite să crească siguranța în municipiul Constanța s-a majorat cu aproximativ trei milioane de euro (DOCUMENT)

22 Apr 2024 630

Consilierii locali vor aproba lucrările de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici Școala Gimnazială nr.10 „Mihail Koiciu” din Constanța, reabilitată energetic (DOCUMENT)

22 Apr 2024 371

Ședință CLM Constanța Spațiul verde de lângă Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța va fi reamenajat (DOCUMENT)

22 Apr 2024 397

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 336

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 382

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 389