În timp ce liberalii îi cer demisia Babu a zburat la Berlin să „fure“ secretele oraşului inteligent

Amsterdam, Barcelona, Hong Kong, Delhi, New York, Berlin, Copehnaga, Toronto, Stockholm, Viena şi multe altele sunt exemple de oraşe care urmăresc activ implementarea unei strategii Smart şi care sunt considerate şi date ca exemple de smart cities.
 
Administraţia locală din Constanţa s-a declarat interesată de aplicarea acestui concept şi caută parteneri în elaborarea unor strategii de dezvoltare urbană. Senzori cu consum minim de energie, reţele wi-fi, supravegherea digitală, procesarea automată a fluxurilor de date şi sistemele de management al serviciilor publice sunt doar câteva exemple de digitalizare şi oportunităţi pentru oraşele inteligente.
 
Conform studiilor şi analizelor, provocarea urbană de azi este să gândeşti, să acţionezi şi să trăieşti Smart. Plecând de la aceste afirmaţii, oraşele şi comunităţile locale trebuie să înceapă să gândească în perspectivă şi să planifice cum să devină prietenoase cu mediul, orientate spre cetăţeni, cum să utilizeze raţional resursele, cum să genereze venituri în paralel.
 
În acest context, în timp ce liberalii îi cer demisia pentru modul în care a coordonat Direcţia de gestionare a serviciilor publice şi Direcţia de investiţii şi achiziţii publice (n.r. atribuţiile viceprimarului), Dumitru Babu a fost trimis la Berlin să „aprofundeze” trendul global de transformare în smart city.
 
Contactat telefonic, Babu a spus că nu intenţionează să demisioneze şi a ţinut să transmită PNL că el nu se ocupă de relaţia cu mediul de afaceri, ci cu achiziţiile publice şi gestionarea serviciilor publice şi administrative. Babu se află în Germania pentru două zile pentru a discuta cu reprezentanţii primăriei din Berlin despre implementarea conceptului de smart-city.
 

Când alţii deja aplică, Constanţa încă învaţă ce are de făcut

 
Orice demers în Smart City trebuie să înceapă cu un management de tip Smart. În acest sens, executivul din administraţia locală, şi anume primarul (şi aparatul său de specialitate) sau City managerul sunt primii care trebuie să asigure dezvoltarea comunităţii de servicii publice inteligente şi să explice cetăţenilor importanţa unei strategii inteligente de dezvoltare bazată pe tehnologie. Un rol determinant în această provocare are şi Consiliul Local pentru susţinere politică şi sprijin în realizarea viziunii strategice de transformare smart city.
 

PNL Constanţa solicită demiterea viceprimarului

 
Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă, a anunţat că în următoarea perioadă consilierii locali PNL vor depune un proiect de HCLM prin care vor solicita demiterea viceprimarului Dumitru Babu (PSD) pentru lipsa de performanţă şi incapacitatea de a-şi exercita atribuţiile.

Dacă proiectul nu le va fi introdus pe ordinea de zi de primarul Decebal Făgădău, liberalii susţin că au numărul de voturi necesar să forţeze convocarea unei şedinţe extraordinare. Pentru aprobarea acestui proiect, PNL are nevoie de două treimi din voturile consilieri locali. Explicaţia preşedintelui PNL Constanţa pentru solicitarea demiterii viceprimarului Dumitru Babu este următoarea: „În 2016, primarul Decebal Făgădau l-a recomandat pe Babu ca om provenit din business care, prin atribuţiile lui, va întări relaţia primăriei cu mediul de afaceri. Astăzi aş caracteriza această relaţie drept ostilă. De fapt, cerem înlocuirea lui pentru modul incompetent in care a coordonat direcţia de gestionare a serviciilor publice şi Direcţia de investiţii şi achiziţii publice”.
 

Totodată, liberalii au anunţat că vor sesiza Comisia de disciplină a Primăriei Constanţa, în cazul arhitectului-şef al Constanţei, Mihai Radu Vânturache, pentru modul defectuos în care gestionează eliberarea autorizaţiilor de construcţie, a mai afirmat preşedintele PNL Constanţa, Bogdan Huţucă.
 
Citeşte şi:

 
Vor forţa o şedinţă extraordinară PNL Constanţa solicită demiterea viceprimarului Dumitru Babu

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bunurile firmei Fish Tour Delta SRL, controlată de omul de afaceri Nicu Barbu, scoase la mezat de AJFP Tulcea (DOCUMENT)

08 Apr 2024 549

Decizii importante luate de asociații societății Damia Profi SRL Constanța

02 Dec 2023 894

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 august 2023

16 Aug 2023 1058

Fostul deputat PSD, Radu Babuș, vinde un teren din Constanța cu aproape 700.000 de euro (DOCUMENTE)

19 Jun 2023 3393

Undă verde pentru noul proiect Astoria Residence SRL, la Constanța!

20 May 2023 2112

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 mai 2023

16 May 2023 1718

Nicu Babu, de la Astoria Residence, construiește depozite pentru produse agricole în satul Culmea

22 Apr 2023 1709

Opt societăți sancționate de Consiliul Concurenței. Printre acestea și o firmă din Constanța

19 Dec 2022 1521

Afacerile și interesele consulului onorific al Republicii Elene de la Constanța, Theodoros Skandalidis

27 Oct 2022 1976

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 septembrie 2022

26 Sep 2022 980

Cine s-a retras din firma care deține Q’S Inn, cine a preluat pachetul de acțiuni

13 Aug 2022 3550

Nicu Babu își transformă aparthotelul din Mamaia în bloc de locuințe! Imobilul are 8 etaje

29 Jul 2022 4847

Plenul Parlamentului l-a numit pe constănțeanul Radu Babuș în Colegiul Director al CNCD

22 Jun 2022 1351

Fostul deputat PSD, Radu Babuș a primit aviz pozitiv pentru Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

09 Jun 2022 1373

Primăria Constanța dorește să regenereze spațiile verzi din proximitatea Spitalului Județean, inclusiv pe terenul unde intenționa Radu Babuș să ridice o construcție

29 Mar 2022 2140