‎Inaugurare în satul Poiana, oraşul Ovidiu Primarul George Scupra - „Noua şcoală este dotată la standarde moderne“ (galerie foto)

Copiii din localitatea Poiana, oraşul Ovidiu, vor învăţa, din acest an, într-o şcoală nouă, situată pe terenul din faţa Centrului Cultural „Gabriel Cotabiţă“. De asemenea, şi micuţii vor merge la o grădiniţă nou înfiinţată. Noua şcoală a fost dotată la standarde moderne pentru ca toţi copiii să beneficieze de un act educativ optim, iar în exterior au fost create un loc de joacă şi un teren multisport cu gazon sintetic dotat cu nocturnă!
 
 
Ieri, la evenimentul de inaugurare, au fost prezenţi George Scupra - primarul oraşului Ovidiu, Horia Marius Țuţuianu - preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Dumitru Jeacă - prefectul judeţului Constanţa. „Este un moment deosebit pentru localitatea noastră, în special pentru învăţământ. Țin să vă anunţ că, în această toamnă, vom începe lucrările la creşa din oraşul Ovidiu, un proiect de 400.000 de euro. Sperăm că la anul, pe vremea asta, vom inaugura creşa din oraşul Ovidiu. De asemenea, avem două grădiniţe în oraşul Ovidiu, unde puteţi lăsa copii. Vreau să mai adaug că jumătatea din valoarea normei de hrană este suportată de Primărie.
 
Revenind la evenimentul de faţă, azi (ieri - n.r.) inaugurăm şcoala şi grădiniţa noi din satul Poiana, unităţi care beneficiază de toate dotările necesare unei instituţii de învăţământ europene. Este important că, încet-încet, în satul Poiana se conturează o zonă centrală, aşa cum a existat dintotdeauna. Vă urez succes în noul an şcolar, cei mici să-i asculte profesorii, să luaţi note şi rezultate bune“, a spus primarul oraşului Ovidiu George Scupra. Tot el a amintit de promisiunea făcută în 2017, de a inaugura şcoala şi grădiniţa.
 
„Am venit să vă urez succese vouă, copiilor, dar şi părinţilor, care au mai multe emoţii. În mine veţi găsi un partener şi un prieten, care vă va sprijini“, a transmis preşedintele CJC, Horia Țuţuianu.  Succese în noul an şcolar le-a urat copiilor şi prefectul judeţului Constanţa, Dumitru Jeacă.
 

Spaţii de învăţământ la nivel de grădiniţă şi şcoală generală

 
Reamintim că Primăria oraşului Ovidiu a finalizat lucrările aferente proiectului „Construire imobil grădiniţă şi şcoală generală în localitatea Poiana“. Proiectul este finanţat de MDRAP, în cadrul PNDL 2017-2020, etapa II, contract de finanţare nr. 4365/14.03.2018, fiind depus în cursul anului 2017. Având în vedere că vechea şcoala din satul Poiana nu mai corespundea normelor în vigoare pentru desfăşurarea unui act instructiv-educativ optim, s-a considerat oportună realizarea acestui proiect.
 
În cadrul proiectului s-a construit un corp de clădire în care au fost amenajate spaţii de învăţământ, la nivel de grădiniţă şi şcoală generală. Unitatea de învăţământ are o suprafaţă desfăşurată de 379 mp. Totodată, în cadrul proiectului, a fost construit un teren de sport cu suprafaţă sintetică, dotat cu nocturnă. Pentru accesul auto a fost prevăzută amenajarea unei zone de acces, asfaltată, în suprafaţă de 395 mp. Zona pietonală, în suprafaţă de 353 mp, este amenajată cu un pavaj. De asemenea, în zonă au fost plantaţi arbuşti decorativi.
 
Noua clădire are o suprafaţă desfăşurată de 379 mp, fără a fi etajată. Acoperişul este de tip şarpantă din lemn, cu învelitoare din ţiglă presată, cu piese de ventilare a straturilor, parazăpezi şi piese de ventilare a conductelor. Clădirea a fost izolată termic cu polistiren expandat de zece centimetri şi finisată cu tencuială decorativă. Pereţii sunt prevăzuţi cu lambriu laminat cu o înălţime de 1,5 m în sălile de clasă şi pe coridoare, respectiv cu faianţă de doi metri înălţime în grupurile sanitare. Terenul de fotbal, care a fost amenajat în curtea şcolii, are o suprafaţă de 840 mp şi gazon artificial multifilar. Desigur, nu s-a omis din proiect realizarea unei zone cu bănci, destinată spectatorilor. Lângă terenul de fotbal există un spaţiu de recreere în suprafaţă de 463 mp, cu gazon natural şi dotat cu bănci şi leagăne şi unde s-au plantat diverşi arbori.
 
Sursa foto: Primăria Ovidiu

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 459

Licitații Primăria Constanța Arasound SRL va asigura serviciile de sunet pentru evenimentele muzicale care vor avea loc în Piața Ovidiu în perioada 4 -6 mai! (DOCUMENT)

11 Apr 2024 550

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1248

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3587

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 426

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 530

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 595

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1049

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 515

Cumpărări directe Constanța Tecrad Inginerie SRL asigură dirigenția de șantier pentru lucrările de la Școala Gimnazială nr. 3 Culmea, din Ovidiu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 579

Primăria Ovidiu lansează licitația pentru creșterea eficienței energetice a Liceului tehnologic „Ion Podaru” (DOCUMENT)

09 Mar 2024 653

Primăria Ovidiu, județul Constanța, a cumpărat echipamente pentru loc de joacă. Iată de la cine (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 602

Muftiatul Cultului Musulman a obținut documentul de la Primăria Constanța pentru restaurarea și punerea în valoare a Moscheii Regele Carol I

05 Mar 2024 658

Cumpărări directe Constanța Stan Leader Construct SRL repară, cu peste 85.000 de euro, un trotuar și un drum în Ovidiu (DOCUMENT)

26 Feb 2024 703

Afaceri Constanța Primăria Cernavodă vinde 11 terenuri. Când va avea loc licitația

23 Feb 2024 1608