Investiţii de amploare la Pantelimon Au început lucrările la parcul din centrul comunei. Urmează reabilitarea terenului de sport

Investiţiile din comunele constănţene se fac cu destule dificultăţi, însă acolo unde se pune suflet, rezultatele sunt demne de laudă. Este şi cazul iniţiativelor derulate în comuna Pantelimon. Un proiect îndelung discutat şi care a început să prindă formă vizează parcul din jurul Căminului Cultural, aflat în centrul comunei.

„Au fost demarate lucrările pentru parc, un proiect pentru care am muncit foarte mult. Vrem să le facem această bucurie localnicilor“, a spus gospodarul-şef al comunei, Vasile Neicu. Zona reabilitată va fi complet nouă după finalizarea lucrărilor, căci şi Căminul Cultural care va fi înconjurat de o frumoasă grădină publică a fost reabilitat în urmă cu trei ani. Din descrierea făcută de gospodarul-şef al localităţii, proiectul prevede construirea unei fântâni arteziene şi amenajarea unui foişor unde amatorii jocurilor de societate vor putea să îşi desfăşoare în voie partidele de cărţi, table sau şah, în parcul care va lua naştere la Pantelimon. Grădina publică se va întinde pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi şi acolo vor fi montate băncuţe, stâlpi de iluminat, precum şi un monument din granit înalt de cinci metri, dedicat tuturor eroilor căzuţi în timpul celor două războaie mondiale.

„Ne-am dorit mult ca această investiţie să se realizeze. Am fost nevoiţi să mai scoatem câte ceva din plan ca să ne încadrăm în costuri, am mai renunţat la una-alta, dar produsul finit va arăta foarte bine“, a mai spus primarul localităţii Pantelimon.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.