Jaful e ceva mai mic, dar nu lipseşte Ţuţuianu se face că plouă - „Raportul Curţii de Conturi, mult mai bun decât în anii precedenţi!“


Preşedintele CJC, Marius Horia Ţuţuianu, susţine că raportul Camerei de Conturi este, per total, unul cu mult mai bun faţă de cele din anii anteriori. Mai mult, şeful CJ a anunţat că a contestat parţial raportul Curţii de Conturi de anul acesta, mai exact, o interpretare a instituţiei de control potrivit căreia Legea 350/2005 nu permite repartizarea de fonduri nerambursabile, individual unor sportivi, ci doar unor echipe sau unor cluburi sportive.

Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa a efectuat în vara acestui an un audit financiar asupra contului anual de execuţie bugetară al unităţii administrativ-teritoriale a judeţului Constanţa pentru anul 2018. Urmare a auditului, Curtea de Conturi a României a emis decizia nr.25/21.09.2019 pe care Consiliul Judeţean Constanţa trebuie s-o ducă la îndeplinire. Potrivit raportului de audit financiar întocmit la Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Constanţa emis de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa, s-au constatat două tipuri de abateri - care au determinat şi care nu au determinat cauza unor prejudicii.

În privinţa abaterilor care au determinat prejudicii, au fost constatate abateri cu privire la modul de efectuare a finanţării nerambursabile pe programul sport  - persoane fizice care practică tenisul de câmp în cadrul programului „Sportul pentru toţi”. Astfel, în perioada 2016-2018, entitatea a acordat nelegal finanţări nerambursabile în sumă totală de 383.500,32 Iei, care au creat impact în bugetul judeţului, după cum urmează:
în anul 2016 au fost efectuate plăţi nelegale în sumă totală de 58.968,39 lei;
în anul 2017 au fost efectuate plăţi nelegale în sumă totală de 148.936,33 lei
în anul 2018 au fost efectuate plăţi nelegale în sumă totală de 175.595,60 lei. 

Au fost constatate abateri şi cu privire la acordarea de la bugetul judeţului a unei finanţări nerambursabile pentru Asociaţia Sportivă Clubul Sportiv Farul Constanţa. În ceea ce priveşte acordarea finanţării nerambursabile către o structură sportivă de drept privat, au fost constatate elemente care conduc la concluzia că au fost acordate finanţări nerambursabile pentru activităţi nejustificate conform legii de către reprezentanţii ASCS Farul Constanţa, controlată de fostul internaţional Ciprian Marica, şi care au contribuit la prejudicierea bugetului judeţului.

„Din cauza exercitării defectuoase a controlului intern managerial, au rezultat abateri atât de la procedura de calificare a unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile pe ramura sport, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor legale referitoare la justificarea şi decontarea cheltuielilor efectuate din fonduri publice. Astfel, din suma totală de 835.757,26 lei, acordată de la bugetul judeţului pentru ASCS Farul Constanţa, suma de 247.985 lei a fost decontată nelegal, pentru achitarea de către Asociaţie a cheltuielilor aferente unor activităţi pentru care nu au fost prezentate documente justificative care să certifice realitatea desfăşurării acestora în cadrul proiectului pentru care s-a obţinut finanţarea nerambursabilă”, se arată în raportul Curţii de Conturi.

Totodată, cu privire la încheierea contractului de finanţare nerambursabilă şi efectuarea de plăţi pentru cheltuieli ce nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, aferente contractului de finanţare nerambursabilă pentru activitate culturală nr. 20864/31.07.2017, cu Asociaţia Terra Semper Fidelis Perspectiva pentru Viitor, din verificarea categoriei de operaţiuni „Finanţări nerambursabile pe anul 2018“, s-a constatat plata sumei de 23.695,50 lei, care reprezenta un rest de plată pe baza contractului de finanţare nerambursabilă pentru activitate culturală, care avea ca obiect, finanţarea activităţilor Proiectului Learning Corner.    Valoarea nerambursabilă, conform acestui contract, era de 157.971 lei (nerambursabili - din partea UATJ Constanta), iar contribuţia proprie a beneficiarului era de 17.879 lei, pe care, la data semnării contractului, declara că o are în acest cuantum, prezentând în acest sens contractul de sponsorizare nr. 26/01.06.2017, încheiat cu o persoană fizică.   

O altă abatere vizează modul de administrare a patrimoniului public şi privat al Judeţului Constanţa. Mai exact, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii a încheiat un contract de asociere în participaţiune (nr. 361/20.03.2012) cu SC City Club Cafe SRL Constanţa (n.r. potrivit Registrului Comerţului, societatea aparţine secretarului de stat în Ministerul Culturii, fost inspector-şef general şcolar, Răducu Popescu), fără să aibă aprobarea CJ Constanţa, care are calitate de proprietar.

Camera de Conturi a constat deficienţe şi cu privire la modul de administrare a unor bunuri aparţinând domeniului public al judeţului Constanţa, respectiv la Pavilionul Expoziţional Constanţa. Este vorba despre abateri cu privire la modul de utilizare a restaurantului complet utilat, situat în incinta Pavilionului, prin stabilirea unui tarif de utilizare temporară, fără monitorizarea drepturilor constatate din folosinţă a bunului aparţinând domeniului public al judeţului Constanţa şi fără recuperarea cheltuielilor consumate cu utilităţile (energie electrică, gaze, apă).


„S-a constatat că entitatea nu aplica prevederile Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, atunci când pune la dispoziţia unui agent economic, restaurantul tip autoservire din incinta Pavilionului Expoziţional, bun aparţinând domeniului public al judeţului, ci preferă să transmită spaţiul, împreună cu dotările aferente restaurantului, contra unui tarif de utilizare temporară, de 41 lei/mp util/luna deşi, în anul 2018, acest spaţiu a fost utilizat în mod continuu, cu mici întreruperi şi, ca atare, trebuia să facă obiectul unui contract de închiriere. Spaţiul cu destinaţia alimentaţie publică ocupă o suprafaţă totală de 212,47 mp, alcătuită din încăperea în suprafaţă de 156,43 mp, reprezentată de sala de mese, la care se adaugă bucătăria.

Echipa de audit a constatat inadvertenţe între Planul Releveu care atestă suprafeţele aferente spaţiilor cu destinaţie activităţi de alimentaţie publică din incinta Pavilionului Expoziţional, care figurează în documentele întocmite de reprezentanţii Biroului Pavilion Expoziţional cu beneficiarul SC Black Sea Tour SRL (n.r. societate apropiată vicepreşedintelui CJ, Claudiu Palaz, cel care răspunde de Pavilion), rezultând astfel o suprafaţă de 60,43 mp utili pentru care Consiliul Judeţean Constanţa nu a încasat venituri, deşi, conform destinaţiei acestora, au fost folosite în activităţile de alimentaţie publică.

Pe cale de consecinţă, inspectorii Camerei de Conturi au constatat că în anul 2018 entitatea nu a încasat de la beneficiarul restaurantului, SC Black Sea Tour SRL (n.r. potrivit Registrului Comerţului, societatea le are ca asociate pe Oana Guţu şi Georgeta Nistor, ultima având şi calitatea de administrator. În concluzie, s-a constatat că sub titulatura de „taxă de utilizare temporară”, un agent economic - SC Black Sea Tour SRL - a beneficiat aproape întreg anul 2018, şi în continuare în anul 2019, de utilizarea unui spaţiu cu destinaţia restaurant-autoservire, complet utilat de Consiliul Judeţean, pentru care a plătit o chirie minimă, nestabilită în baza unui raport de cerere-ofertă specific unei licitaţii publice.

Legat de situaţia de la Pavilionul Expoziţional, Ţuţuianu a explicat că va analiza situaţia expusă de inspectorii Camerei de Conturi şi dacă va fi cazul va încheia un contract permanent cu societatea care desfăşoară activităţi în cadrul Pavilionului.
 
Citeşte şi:

Raport Curtea de Conturi. Pavilionul Expoziţional şi Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, vaci de muls pentru nişte privaţi, în dauna Consiliului Judeţean Constanţa (document)

Raport al Curţii de Conturi Consiliul Judeţean Constanţa, plăţi nelegale către ASCS Farul Constanţa şi Asociaţia Terra Semper Fidelis (document) (I)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 312

Cumpărări directe CJC plătește peste 30.000 de euro pentri combustibil auto aferent anului 2024 pentru autovehiculele din parcul auto (DOCUMENT)

19 Apr 2024 296

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 474

Research Consorzio Stabile Societa Consortile A.R.L. execută lucrările Proiectul de salvare și punere în valoare a Mormântului pictat hypogeu s-a majorat cu 10%! (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 405

Asociația de Dezvoltare Durabilă Constanța a lansat două licitații Președintele Mihai Lupu – „CJC va depune plângere penală“ - VIDEO

17 Apr 2024 470

Noi numiri în CA-urile spitalelor din subordinea Consiliului Județean Constanța, după revocarea lui Sorin Ciutureanu (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 517

LIVE TEXT Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța. Ordinea de zi, suplimentată cu încă un proiect (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 866

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 457

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 603

Consilierii județeni din Constanța se întrunesc pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico – economici pentru reabilitarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” (DOCUMENT)

16 Apr 2024 320

Sorin Ciutureanu, revocat din Consiliile de Administrație ale spitalelor aflate în subordinea CJ Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 738

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 767

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 5910

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 486

Ședință Consiliul Județean Constanța Reabilitarea, modernizarea și dotarea „Casei Albe” din Constanța, estimată la peste 11,2 milioane de euro!

14 Apr 2024 833