Județul Constanța va avea un Registru Electronic al Monumentelor (DOCUMENT)

  • Bugetul pentru 2023 al Consilului Județean prevede implementarea unui Registru Electronic al Monumentelor care presupune identificarea şi numerotarea acestora şi o aplicaţie care să permită accesul publicului la informații privind monumentele
  • O astfel de listă care cuprinde monumetele istorice este menținută și actualizată periodic de către Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național din România, ultima versiune datând din 2015
  • Un al proiect care vizează patrimoniul este punerea în valoare a sitului Arheologic "Păcuiul Lui Soare" pentru care s-au alocat 321.000 lei
  • Cetatea Păcuiul lui Soare a fost întemeiată de bizantini la sfârșitul secolului X după Hristos și a rezistat până în secolul XV după Hristos
 
 
Săptămâna aceasta a fost aprobat bugetul județului Constanța pe anul 2023.
 
La propunerea consilierilor USR, au fost incluse în buget printre altele și implementarea unui Registru Electronic al Monumentelor care presupune identificarea şi numerotarea acestora şi o aplicaţie care să permită accesul publicului la informații privind monumentele.
 
Valoarea proiectului este de 321.000 lei.
 
Un astfel de Registru lipsește județului în condițiile în care doar numărul monumentelor istorice înscrise în Patrimoniul cultural național al României este de ordinul zecilor.
 
O astfel de listă care cuprinde monumetele istorice este menținută și actualizată periodic de către Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național din România, ultima versiune datând din 2015, vezi secțiunea „documente”.
 
Din punct de vedere structural, monumentele sunt grupate pe patru categorii, în funcţie de natura lor:
I. Monumente de arheologie
II. Monumente de arhitectură
III. Monumente de for public

IV. Monumente memoriale şi funerare

Din punct de vedere valoric, lista monumentelor istorice cuprinde următoarele categorii:

• Categoria A - monumente de interes naţional
• Categoria B - monumente de interes local
 
 
Monumentele istorice sunt clasate sau declasate la solicitarea proprietarilor, a instituţiilor şi a organizaţiilor cu activitate în domeniul patrimoniului prin ordin de ministru, publicat în Monitorul Oficial.
 
 
„Cetatea scufundată“ va fi pusă în valoare
 
 
Un al proiect care vizează patrimoniul este punerea în valoare a sitului Arheologic "Păcuiul Lui Soare" pentru care s-au alocat 321.000 lei.
 
Cetatea Păcuiul lui Soare a fost întemeiată de bizantini la sfârșitul secolului X după Hristos și a rezistat până în secolul XV după Hristos.
 
Primele săpături au fost începute de Ion Nestor în 1956, fiind continuate de o mulțime de arheologi, dintre care cel mai remarcabil este Petre Diaconu.
 
Reputatul arheolog Petre Diaconu, dar și alți specialiști, susțin că aici ar fi fost celebra Vicina, o localitate foarte importantă din punct de vedere comercial.  

La nouă kilometri de Ostrov, la poalele podișului Oltina, în mijlocul unui braț al Dunării se află insula Păcuiul lui Soare. Legenda spune că o ființă mitologică, „Samca Samodiva“, un amestec de zână și dragon subacvatic stă de strajă și astăzi în adâncuri pentru apărarea cetății înghițite de apele Dunării.

Cetatea, întemeiată în secolul X după Hristos de împăratul bizantin Ioan Tzimiskes (scundul), a supraviețuit timp de cinci secole.
 
Avea o suprafață de patru-cinci hectare, din care astăzi se mai văd unul-două.
 
Ziduri de piatră masive vorbesc despre uluitoarea tehnică a constructorilor bizantini, care au reușit să ridice cetatea pe o zonă nisipoasă.
 
Schimbările geografice dunărene au provocat inundarea cetății.
 
Astfel că, unde a fost cetate, acum este în mare parte apă.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

#Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials: Păcuiul lui Soare, locul unde se odihnește una dintre cele mai impresionante cetăți bizantine (galerie foto+video)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 435

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 833

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 501

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1361

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 787

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 703

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 726

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 470

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2090

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 852

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 708

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1498

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 809

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 799

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 913