La un an de la solicitarea adresată Guvernului Consiliul Local Constanţa primeşte în administrare Complexul Stadion „Gheorghe Hagi“! (document)

De data aceasta, numărul 13 nu s-a mai dovedit unul ghinionist pentru Constanţa. În şedinţa de Guvern de ieri, membrii Cabinetului Dăncilă au aprobat proiectul de hotărâre privind actualizarea anexei nr. 30 a Hotărârii Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, în domeniul public al Municipiului Constanţa. Proiectul poate fi consultat şi în secţiunea „Documente” a acestui articol.
 
Prin intermediul HG s-a aprobat modificarea valorii de inventar şi a caracteristicilor tehnice ale imobilelor înscrise la poziţiile cu nr. MFP 26291 „Pistă atletism” şi nr. MFP 144718 „Complex Stadion Gheorghe Hagi”, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, şi comasarea imobilelor înscrise la aceste poziţii conform anexei nr. 1 la prezentul act normativ, datorită înscrierii bunurilor în aceeaşi carte funciară.
 
Prin acelaşi normativ, s-a aprobat transmiterea imobilului din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, în domeniul public al municipiului Constanţa, precum şi declararea acestuia din bun de interes public naţional în bun de interes public local.
 
În HG se precizează faptul că scopul transmiterii imobilului îl reprezintă dezvoltarea activităţilor de tineret şi sport în municipiul Constanţa, în condiţiile legii. După publicarea HG în Monitorul Oficial, Municipiul Constanţa, prin Consiliul Local, se obligă să menţină destinaţia actuală a imobilului şi să asigure gratuitatea desfăşurării activităţilor Ministerului
Tineretului şi Sportului, precum şi ale unităţilor/instituţiilor din subordinea sau coordonarea acestuia.
 
Ministerul Tineretului şi Sportului va verifica şi controla periodic, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, modul de folosire a imobilului transmis, în conformitate cu destinaţia acestuia. În situaţia în care, în urma controlului, se constată că imobilul transmis nu este folosit în conformitate cu destinaţia acestuia, imobilul respectiv revine de drept în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, în condiţiile legii.
 
Predarea-preluarea imobilului se efectuează pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, la valoarea de inventar de la data transmiterii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. La transmiterea imobilului, se vor preda mijloacele fixe şi obiectele de inventar din dotarea acestuia. Preluarea imobilului se face cu respectarea situaţiei juridice a acestuia, existentă la data transferului.
 
Odată cu predarea imobilului se vor preda şi prelua activul şi pasivul acestuia, conform balanţei de verificare întocmite la data predării imobilului. În termen de 60 de zile de la preluarea imobilului se va proceda, prin grija noului proprietar, la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate publică în favoarea municipiului Constanţa.
 
Vă reamintim că, recent, municipalitatea şi Consiliul Local Constanţa şi-au reafirmat intenţia de a prelua baza sportivă de pe Badea Cârţan şi terenurile Bazei „Triunghi“ de pe strada Caraiman. Cele două baze se aflau în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, iar administraţia locală a trebuit să convingă Guvernul României să le transmită în administrarea Consiliului Local al municipiului Constanţa. Astfel, în luna martie, cele două proiecte de modificare şi completare a HCLM 175 şi 176 din 2017, prin care se solicită Guvernului transferul bazelor sportive, au fost repuse pe ordinea de zi.

Solicitarea a fost făcută încă de anul trecut!

Pe 30 aprilie 2017, CLM Constanţa aproba o solicitare către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea stadionului de fotbal „Farul” din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, în domeniul public al municipiului Constanţa şi administrarea Consiliului Local al municipiului Constanţa.

 
Impresionat de performanţa realizată de Gheorghe Hagi pe un teren privat la Ovidiu, primarul Decebal Făgădău susţinea în vara anului trecut că vrea să aducă FC Viitorul, campioana României la fotbal, să evolueze pe stadionul Farul din Constanţa, după ce acesta va fi reabilitat la standarde competiţionale cu fonduri europene. „Îmi doresc să preluăm stadionul pentru a putea beneficia de el echipele care evoluează în Liga 1 şi nu numai, în funcţie de obiective şi performanţe“, a declarat Decebal Făgădău după şedinţa de Consiliu Local Municipal din 30 aprilie 2017.

Citeşte şi:
 
Decebal Făgădău şi Consiliul Local Municipal îşi încearcă norocul şi cu Viorica Dăncilă Complexul Sportiv „Badea Cârţan“ şi Baza Sportivă „Triunghi“ revin în actualitate


Decebal Făgădău vrea să aducă Viitorul Constanţa să joace pe stadionul Farul!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință de Guvern, astăzi. Unul dintre proiecte vizează Muzeului Ororilor Comunismului în România

21 Mar 2024 572

Ședință de Guvern, joi. Dintre proiecte, unul vizează lucrări de intervenţie la infrastructură din cazarma 2645 Babadag, Tulcea

21 Feb 2024 864

Sedință de Guvern 14 localităţi sau părţi din localităţi din mai multe județe, printre care și Tulcea ar urma să fie atestate ca staţiuni turistice (DOCUMENT)

16 Feb 2024 609

Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Alternativa Techirghiol" din judeţul Constanţa

08 Feb 2024 970

Ședință de Guvern Ministerul Finanțelor, împuternicit să contracteze o firmă de avocatură pentru a reprezenta România în procesul cu Pfizer

31 Jan 2024 660

A fost ședință de Guvern. Una dintre hotărâri vizează biletele de tratament balnear, pentru anul 2024

25 Jan 2024 783

Decizie aprobată în ședința Guvernului! Ce salarii vor avea directorii din învățământul preuniversitar

18 Jan 2024 906

Marcel Ciolacu „Modificăm modul de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierelor“ (VIDEO)

18 Jan 2024 550

Şedinţă de Guvern, joi. Se discută despre măsuri ca răspuns la revendicările formulate de transportatori şi fermieri

18 Jan 2024 585

Primarul Mariana Gâju, la eveniment Guvernul României a găzduit “Întâlnirea Grupului de Lucru privind Desfășurarea activității de ecoturism în România” (FOTO)

16 Jan 2024 732

Ședință de Guvern, joi Prefecți și subprefecți. Proiecte pentru numiri și eliberări

10 Jan 2024 791

Ședință a Guvernului României! Mai multe proiecte de legi și de hotărâri de guvern, pe ordinea de zi

03 Jan 2024 888

Vești bune pentru sportivii români calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris!

29 Dec 2023 702

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării preţului poliţelor RCA pentru încă trei luni

29 Dec 2023 789

Ministerul Educației A fost aprobată OUG privind salarizarea personalului din învățământ

28 Dec 2023 913