Lansare de proiect european la Eforie 300 de persoane au o şansă la un trai mai bun

Primăria Oraşului Eforie a anunţat, ieri, demararea proiectului „Calificarea - O şansă pentru viitor“, finanţat din Fondul Social European prin Programul Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare“.


Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale, „proiectul se referă la formarea profesională a 300 de persoane din Regiunea Sud-Est, care vor primi o diplomă de calificare în meserii precum cea de băieş, peisagist - floricultor, administrator de pensiune turistică, dar şi în cea de cameristă“.

Se caută personal specializat

Obiectivul general constă în menţinerea unui număr cât mai mare de persoane pe piaţa muncii prin implementarea de măsuri integrate ce vizează şomerii, persoanele inactive şi şomerii de lungă durată din Regiunea Sud-Est, susţin reprezentaţii Primăriei Eforie, beneficiarul proiectului. Astfel, se urmăreşte implementarea de măsuri integrate de tip consiliere şi formare, în vederea calificării a 300 de persoane, dintre care 100 inactive, 150 de şomeri de lungă durată şi alţi 50 de şomeri din Regiunea Sud-Est. „Aceste persoane vor participa la cursuri de calificare în urma cărora vor obţine o diplomă recunoscută pe piaţa muncii. 56 dintre cei care vor urma aceste cursuri se vor specializa în meseria de peisagist - floricultor. Alte 56 de persoane vor putea deveni administratori de pensiuni turistice şi tot atâtea vor putea deveni băieşi. Specializarea de cameristă o vor obţine 112 persoane“, au declarat reprezentanţii administraţiei locale de la Eforie.

200 de lei, bursă lunară pentru cursanţi

„Nu întâmplător am optat pentru formarea profesională în aceste meserii. Suntem un oraş turistic, un oraş balnear, şi, în urma discuţiilor cu administratorii unor firme din localitate, am stabilit că aceste meserii se încadrează în nevoile comunităţii locale“, au mai spus organizatorii. Nu doar rezidenţii din Eforie se pot înscrie la aceste cursuri de formare, ci orice cetăţean, indiferent de vârstă sau studii absolvite, cu condiţia să locuiască în Regiunea Sud-Est. „Cursurile sunt de durată scurtă, doar cel de formare în meseria de administrator de pensiune este mai lung - 5 luni. Toţi cei înscrişi vor beneficia şi de o bursă lunară de 200 de lei, bani acordaţi de partenerii din proiect“. Autorităţile locale de la Eforie aşteaptă persoanele interesate de aceste cursuri să completeze aplicaţia până cel târziu la sfârşitul lunii octombrie. „Cei care doresc să urmeze aceste cursuri trebuie să facă dovada faptului că nu au un loc de muncă momentan şi că nu obţin venituri din alte surse“, au mai spus reprezentaţii Primăriei oraşului Eforie.

Pe termen lung, beneficiile generate de proiect vizează oferirea unui trai decent pentru membrii grupului-ţintă, dar şi posibilităţi de dezvoltare în carieră. Investiţia se ridică la aproximativ 1,6 milioane de lei.

Nu este pentru prima dată când Primăria Eforie vine în sprijinul cetăţenilor prin astfel de iniţiative, autoritatea publică locală derulând un proiect similar şi anul trecut.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Mitu Ionela

21 Oct, 2014 22:06

Unde ma pot inscrie pentru cursul de baies...

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța AMG Lorem Consult SRL va elabora studii DNSH pentru Centrul cultural „Ion Movilă“ şi centrul de excelenţă „Carmen Sylva“, proiecte dezvoltate de Primăria Eforie (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 332

Cumpărări directe Constanța Peter & Stars SRL va organiza un spectacol la Castelu, cu 4.000 de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 427

Cumpărări directe Armis Aqua SRL va încasa de la Primăria Eforie peste 350.000 de lei pentru reabilitarea foișoarelor și posturilor salvamarilor (DOCUMENTE)

12 Apr 2024 494

Cumpărări directe Constanța Geco M.E.C. 2003 SRL evaluează mai multe terenuri, dar și alte bunuri pentru Primăria Eforie. Contract de aproape 40.000 de euro (DOCUMENT)

10 Apr 2024 436

Cumpărări directe Inter Elchim SRL a mai bifat un contract cu Primăria Eforie. Firma se va ocupa de întreținerea fântânilor arteziene (DOCUMENT)

09 Apr 2024 371

Achiziție de 2 milioane de lei O firmă din Galați „împușcă” primul contract public cu Primăria Eforie, județul Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 510

Primăria Eforie caută salvamari. Contractul în valoare de peste 3,6 milioane de lei, scos la licitație (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 453

Consiliul Local Eforie a atribuit un contract firmei Masstudio din Constanța. Ce servicii vor fi furnizate (DOCUMENT)

02 Apr 2024 578

Cumpărări directe Constanța Daf Trans 2000 SRL va încasa de la Primăria Eforie peste jumătate de milion de lei. Iată ce contracte a obținut (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 661

UPDATE. Cumpărări directe Constanța Grup Pro Vet SRL se va ocupa de ridicarea animalelor fără stăpân în Eforie. Contract, în valoare de 50.000 de lei (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 436

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1051

Cumpărări directe Constanța Inter Elchim SRL întreține, cu 46.000 de euro, iluminatul public din Eforie (DOCUMENT)

23 Mar 2024 569

Cumpărări directe Constanța Primăria Eforie a atribuit, în două zile, 15 contracte în valoare de peste 800.000 lei (DOCUMENTE)

21 Mar 2024 789

Afaceri Constanța Primăria Eforie vrea să vândă nouă terenuri. Licitația va avea loc în aprilie

18 Mar 2024 808

Cumpărări directe Constanța Euromis HR SRL întocmește studiile de fezabilitate pentru pasajele rutiere peste sensul giratoriu de pe DN39. Contracte cu Primăria Eforie (DOCUMENT)

08 Mar 2024 737