Lipsă crasă de comunicare între Primăria Constanța și CLM. Plângerea prealabilă împotriva unui PUZ pe un fost spațiu verde, “ascunsă” de ochii consilierilor

  • Mai mulți constănțeni din cartierul Faleză Nord au înaintat acum mai bine de o lună o plângere prealabilă către Consiliul Local
  • Oamenii spun că Hotărârea nr 89 din 28.02.2020 adoptată de Consiliul Local Constanța este nelegală, netemeinică și inoportună și solicită revocarea acesteia
  • Plângerea nu a fost adusă la cunoștința consilierilor locali și nici Comisiei juridice a CLM
  • Prin această hotărâre s-a aprobat în ședința din februarie ac. un PUZ care prevede construcția unor blocuri pe un teren care a fost spațiu verde

Consilierii locali liberali fac publică o situație jenantă care nu le-a fost adusă la cunoștință la timp de Primăria Constanța.
Astfel, mai mulți constănțeni din cartierul Faleză Nord au înaintat acum mai bine de o lună o plângere prealabilă către Consiliul Local. Oamenii spun că Hotărârea nr 89 din 28.02.2020 adoptată de Consiliul Local Constanța este nelegală, netemeinică și inoportună și solicită revocarea acesteia.
Pe scurt, prin această hotărâre s-a aprobat un PUZ care prevede construcția unor blocuri pe un teren care a fost spațiu verde aferent blocurilor în care locuiesc petenții. Vorbim despre blocurile BM7 și BM8 de pe strada Belvedere care, în urma construcțiilor, ar urma să fie private de spațiul verde. Liderul consilierilor locali municipali liberali, Adriana Arghirescu explică faptul că autorii plângerii ridică o serie de argumente legale și morale.

“Această plângere a fost depusă acum mai bine de o lună și cu toate că s-a întrunit deja comisia juridică, acest document nu a apărut pe ordinea de zi. Că edililor noștri nu le pasă de constănțeni știm, că îi tratează cu indiferență și nu îi ascultă este evident dar măcar Primăria Constanța ar trebui să aducă în atenția consilierilor locali astfel de documente. Mai ales că această plângere este adresată Consiliului Local. Este foarte important de știut că la ședința din februarie a Consiliului Local Constanța, aleșii PNL s-au abținut de la vot în cazul acestei hotărâri”, menționează alesul local liberal.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

USR a depus plângere împotriva hotărârilor Consiliului Local Constanţa care vizează parcul de miniaturi din Tăbăcărie

10 Feb 2018 1893

USR Constanţa, o nouă plângere prealabilă către Consiliul Local Municipal

12 Jan 2018 1363

USR Constanţa, plângere prealabilă împotriva hotărârilor Consiliului Local Protest pe amplasamentul viitorului parc de miniaturi (document)

20 Oct 2017 4929