Lista completă a achizițiilor publice pentru anul 2020 a primăriei Constanța (documente)

  • Lista achizițiilor publice pentru anul 2020 a primăriei Constanța
  • Licitațiile proiectelor care vizează mobilitatea pe principalele bulevarde din municipiul Constanța au fost și cele mai importante achiziții ale acestui an
  • O altă categorie de achiziții au fost organizate pentru contracte de produse
  • O altă categorie de produse achiziționate au fost cele pentru aparatul administrației publice locale și instituțiilor subordonate
Primăria Constanța a publicat lista achizițiilor publice pentru anul 2020.
De departe, licitațiile proiectelor care vizează mobilitatea pe principalele bulevarde din municipiul Constanța au fost și cele mai importante achiziții ale acestui an. Vorbim despre proiecte cu valori estimate ale contractelor sau acordurilor-cadru cuprise între 50 - 70 de milioane de lei, fonduri nerambursabile.
Municipalitatea a organizat însă și achiziții publice din fonduri de la bugetul local. Astfel printre cele mai importante contracte au fost în 2020, următoarele: contract pentru serviciul de capturare și transport al câinilor fără stăpân – peste 1.2 milioane de lei, servicii veterinare  - 1.6 milioane de lei, serviciu de salvare acvatică  - 2.8 milioane de lei, servicii de consultanță juridică – 3.2 milioane de lei, întreținerea iluminatului public – 3.4 milioane de lei, branșamente stații de reîncărcare aferente proiectului achiziție mijloace de transport electrice – 1.3 milioane de lei, servicii elaborare documentație construcție complex sportiv Constanța – 2.5 milioane de lei, toaletare, tăiere și corecție arbori – 15 milioane de lei/4 ani/acord cadru, servicii de pază – 6.5 milioane de lei/acord cadru/4 ani sau actualizare Plan Urbanistic General Constanța -  7.8 milioane de lei. Acestea au fost contracte de servicii iar lista completă poate fi consultată în secțiunea ‘’documente’’.
O altă categorie de achiziții au fost organizate pentru contracte de produse. Dintre cele mai importante, ca valoare, amintim: furnizare energie locuri de joacă  - 9.6 milioane de lei, achiziție module colectarea deșeurilor – 1.5 milioane de lei, achiziție iluminat festiv – 5.6 milioane de lei, echipamente locuri de joacă  - 1.8 milioane de lei, achiziție mobilier urban – 3.2 milioane de lei sau dozatoare dezinfectanți – 870.000 lei. 
Facem precizarea că aceste achiziții au fost realizate fie prin procedură de licitație, negociere directă, procedure simplificate sau procedure proprii.
O altă categorie de produse achiziționate au fost cele pentru aparatul administrației publice locale și instituțiilor subordonate – de la roboți telefonici, la echipamente de protecție sau de procesare a datelor, bilete de călătorie, plachete, medalii, tipărituri, mape, hârtie și plicuri sau felicitări, memory stick-uri și system profesional de sunet portabil.
Alte achiziții au vizat produse necesare pentru activitatea de protocol, produse de patiserie și cofetărie, aranjamente florale sau flori tăiate, fețe de masă, baloane, stegulețe, tâmplărie PVC, pardoseala interioară, steaguri, material sanitare, materiale de feronerie, abonamente la Monitorul Oficial, softuri, aparate de aer condiționat, anvelope, consumabile, panouri pentru protecția angajaților de la birourile de relații cu publicul sau urne de vot necesare secțiilor de votare din municipiul Constanța. Detalii în secțiunea documente.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1332

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 733

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 676

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 696

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 448

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2074

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 837

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 675

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1473

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 788

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 780

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 882

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 845

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2757

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1328