LIVE TEXT Țuțuianu a pierdut frâiele CJC. PNL și PMP i-au dat ședința peste cap. În joc, banii pentru localități (galerie foto + video)

 
  • 6 proiecte pe ordinea de zi a Ședinței extraordinare a CJ Constanța
  • Evenimentul este transmi live pe pagina de Facebook ZIUA de Constanța

Astăzi are loc o nouă ședință extraordinară în cadrul Consiliului Județean Constanța, prima de la începutul pandemiei care se desfășoară respectând normele de distanțare socială, restul fiind transmise cu ajutorul tehnologiei de videoconferință.

Pe ordinea de zi sunt 6 proiecte. Cel mai important proiect este cel cu banii pentru localitățile din județ. Liberalii anunță că vor face amendamente pentru că nu sunt mulțumiti de modul în care au fost împărțiti banii.

E prima ședința după pandemie care se desfășoară în condiții de distanțare sociale în Remus Opreanu. De altfel, tot astăzi, o noutate este inclusiv întoarcerea lui Emil Banias în Consiliul Județean Constanța.

UPDATE 1
Sunt prezenți în sala 36 de consilieri. Emil Banias nu mai poate fi validat astăzi, deoarece PNL a cerut ca validarea lui sa se facă în ședința ordinară din luna iulie

UPDATE 2
De asemenea punctele 5 și 6, cu referire la organizarea concursului pentru postul de manager de la Centrul Teodor Burada vor fi repuse pe ordinea de zi a ședinței ordinare. Cele trei proiecte fac referire la împărțirea banilor către localitățile din județ și rectificarea bugetului județean.

UPDATE 3
PNL îl acuza pe președintele Horia Marius Țuțuianu că a împărțit discreționar banii și vor ca proiectul de repartizare a banilor sa fie refăcut.

UPDATE 4
Sumele propuse pentru repartizare le puteți consulta în secțiunea „Galerie foto”, iar aceste sume propuse de PNL sunt susținute și de PMP. PSD a pierdut, astfel, majoritatea în CJ Constanța, prin înțelegerea celor două formațiuni politice.

UPDATE 5
A fost luată o pauză de 15 minute pentru a se analiza amendamentul depus de PNL. Țuțuianu îi acuză pe liberali ca vor să arunce în derizoriu proiectele primarilor din județ. În ședința a intervenit secretarul județului, Mariana Belu care cere ca amendamentul să fie verificat temeinic și în conformitate cu legea. Belu spune că trebuie verificata fiecare localitate, sa vadă dacă există solicitări sau necesități în fiecare localitate iar documentele trebuie să fie verificate și de angajații CJC, pentru că ei nu fac politică și nu le poate fi pus pumnul în gură.

UPDATE 6
Ședința a fost reluată după mai bine de 30 de minute. Țuțuianu, după reluarea ședinței: "Amendamentul PNL nu are avizul direcției economice". PNL nu se lasă și cere supunerea la vot a amendamentului care schimbă fundamental modul de alocare a banilor, prin modificarea anexei proiectului nr 2. Directorul economic, Georgeta Blacioti spune că sumele trebuie verificate punctual, în funcție de solicitările primarilor. Țuțuianu mai susține că o comisie de specialitate face aceste alocări, nu el personal.

UPDATE 7
Liberalii își susțin punctul de vedere și susțin că amendamentul nu are nevoie aviz de specialitate. Țuțuianu anunță după o oră de scandal că retrage proiectele pentru că nu vrea sa încalce legea. Primarii rămân din nou fără bani pana la următoarea ședința de CJC. Astfel se retrag proiectele 2 și 3.

UPDATE 8
A intervenit și vicepreședintele Claudiu Palaz, care spune că e trist ce se întâmplă în CJC, primarii au nevoie disperată de bani. Palaz mai spune că totul se datorează faptului ca la începutul mandatului a fost desființată acea comisie de repartizare a banilor. Palaz a anuntat ca PMP nu va susține decât un buget corect și dacă nu se întâmplă asta, el nu va mai participa la ședințele de consiliu. A părăsit sala, iar președinte CJ, Horia Țuțuianu a închis ședința.


Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință extraordinară pentru data de 6 iulie 2020, ora 13,00, în sala “Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ - Consiliul Județean Constanța.
  1.   Proiect de hotărâre privind încetarea calităţii de consilier judeţean a doamnei Lebidov Steluţa şi redobândirea calităţii de consilier judeţean a domnului Banias Emil Sorin. Inițiator: Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
  2.   Proiect de hotărâre privind  repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a unor sume din cote defalcate din impozitul pe venit în anul 2020 pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare pe care unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii, inclusiv din impozitul pe venit repartizat şi din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Inițiator: Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
  3.   Proiect de hotărâre privind  repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din T.V.A. pe anul 2020, pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale. Inițiator: Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
  4.   Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri şi cheltuieli şi a Listei obiectivelor de investiţii ale Judeţului Constanţa, pe anul 2020. Inițiator: Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
  5.   Proiect de hotărâre privind aprobarea Caietului de obiective elaborat în vederea organizării concursului de proiecte de management pentru Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”. Inițiator: Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
  6.   Proiect de hotărâre privind aprobarea Comisiei pentru concursul de proiecte de management la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”. Inițiator: Preşedinte – Ţuţuianu Marius Horia
 
            Art.2. - Proiectele de hotărâri vor fi puse la dispoziția consilierilor județeni prin intermediul site-ului Consiliului Județean Constanța la secțiunea „proiecte ședință CJC”;
             - Proiectele de hotărâri menționate mai sus vor fi analizate și avizate de către Comisiile de specialitate ale Consiliului Județean Constanța;
            - Se pot formula și depune amendamente cu privire la aceste proiecte de hotărâri în scris pe adresa de e-mail a Consiliului Județean Constanța (consjud@cjc.ro) sau la sediul Consiliului Județean Constanța din b-dul Tomis nr.51.
            Art.3.  Prezenta dispoziție va fi adusă la cunoștința locuitorilor județului Constanța prin mass media și prin afișarea pe pagina de internet a Consiliului Județean Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 280

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 710

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 363

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1327

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 333

Ședință CJC Rămâne sau nu, Consiliul Județean Constanța în Asociația de Dezvoltare Durabilă? (DOCUMENT)

21 Apr 2024 529

Investiția "Amplasare stație fixă telefonie mobilă", pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 388

Ședință a CJ Constanța Preluarea unor bunurilor imobile din domeniul public al UAT Comuna Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 459

Ședință CJ Constanța Emiterea acordului CJ Constanța pentru SC Rețele Electrice Dobrogea SA, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 448

Ședință ordinară a CJC Organigrama și Statul de funcții pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 437

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1329

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 670

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 575

La finalul unui proiect de dezvoltare de doi ani, Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea își deschide porțile (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 838

Research Consorzio Stabile Societa Consortile A.R.L. execută lucrările Proiectul de salvare și punere în valoare a Mormântului pictat hypogeu s-a majorat cu 10%! (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 437