Mangalia a început distribuirea ajutoarelor alimentare de la UE

Primăria municipiului Mangalia a început distribuirea alimentelor gratuite de la Uniunea Europeană. Acţiunea se derulează prin intermediul Serviciului Public de Asistenţă Socială şi va avea loc în cantina socială din incinta Grupului Şcolar Industrial „Ion Bănescu” din Mangalia după un program anume. Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale din Mangalia, o persoană beneficiază de aceste produse alimentare de la UE o singură dată în cadrul planului şi „pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la data distribuirii ajutoarelor”. Listele cu beneficiarii ajutoarelor sunt afişate la cantină.

Municipalitatea din Mangalia spune că persoanele împuternicite de beneficiarii de ajutor care nu se pot deplasa trebuie să prezinte atât cartea de identitate proprie, cât şi cartea de identitate a beneficiarului. „Programul de distribuire a alimentelor comunitare se stabileşte lunar, în funcţie de persoanele beneficiare care se încadrează în programul PEAD 2013 şi continuă până la epuizarea stocurilor. În municipiul Mangalia există 2.328 de beneficiari ai ajutoarelor alimentare comunitare. Dintre aceştia, 1.061 sunt pensionari, 560 sunt persoane adulte cu handicap. Tot la această categorie precizăm că 66 sunt copii. Numărul şomerilor beneficiari este de 469, familiile cu venit minim garantat sunt în număr de 121 (280 de persoane beneficiare), iar persoanele care beneficiază de indemnizaţii reparatorii sunt în număr de 51”, menţionează reprezentanţii administraţiei locale din sudul litoralului într-un comunicat de presă.

La momentul actual, la cantina din incinta Grupului Şcolar Industrial „Ion Bănescu” se distribuie făina, pastele făinoase, uleiul, roşiile în suc propriu, zacusca şi zahărul, urmând ca celelalte alimente din programul PEAD 2013 - mălai, conserve de porc şi miere - să fie împărţite beneficiarilor după ce vor fi aduse la centrul de distribuţie.
Beneficiarii de ajutor social şi-au putut ridica alimentele ieri şi o mai pot face vineri, 29 noiembrie. Pensionarii cu pensii mai mici de 400 lei/lună pot intra în posesia alimentelor astăzi, dar şi pe 20, 25 şi 26 noiembrie, în timp ce persoanele cu handicap grav şi accentuat (adulţi şi copii) o pot face joi şi pe 27 noiembrie. În aceeaşi ordine de idei, şomerii din Mangalia pot ridica alimentele de la UE vineri şi pe data de 28 noiembrie, iar alte categorii de persoane (veterani, văduve de război, deportaţi etc.) îşi pot ridica ajutoarele alimentare pe datele de 23 şi 30 noiembrie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 339

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 304

Exclusiv! Ioana Ancuța Popoviciu, de la Mangalia, rămâne judecătoarea cazului de la 2 Mai! Cererea de abținere, respinsă (MINUTĂ)

19 Apr 2024 822

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 370

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 461

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 479

Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana, tânăra suspectată că și-ar fi ucis prietena este nemulțumită de prima condamnare

18 Apr 2024 407

Judecătoria Mangalia motivează condamnarea Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției - „Scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia“

18 Apr 2024 430

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 549

Tragedia de la 2 Mai. Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu. Avocatul Cuculis face declarații (VIDEO)

18 Apr 2024 406

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 1087

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai și formulează cerere de abținere

18 Apr 2024 776

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tătăl Robertei, prezent la Judecătoria Mangalia- „Să le fie rușine!” (VIDEO)

18 Apr 2024 460

Cumpărări directe Constanța Un imobil de pe strada Mihai Viteazu din Mangalia va fi demolat de Altion Serv SRL (DOCUMENT)

18 Apr 2024 328

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Mama Robertei, tânăra ucisă la 2 Mai, face declarații- „Sperăm că se va face dreptate” (VIDEO)

18 Apr 2024 458