Manifestări festive la Cumpăna, de Ziua Unirii Principatelor Române

Primăria şi Consiliul Local Cumpăna organizează astăzi, 24 ianuarie, de la ora 10.00, o serie de manifestări dedicate împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.
 
Primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, invită, cu acest prilej, toţi locuitorii comunei să sărbătorească, aşa cum se cuvine, această zi de o importanţă istorică pentru poporul român. „Unirea Principatelor Române este unul dintre cele mai îndrăgite momente ale istoriei noastre. Cei 161 de ani care au trecut de la Unire ne-au arătat care este distanţa de la efort la recompensă. Faptele EROILOR noştri sunt cele care ne permit nouă să fim ceea ce suntem astăzi. Lupta românilor din toate timpurile a fost dusă pentru noi - cei care suntem acum aici. Pentru că noi suntem cei care ne bucurăm astăzi de reuşita lor, la fel cum mâine sperăm să se bucure copiii noştri de reuşitele noastre. Aducem astfel, un pios omagiu tuturor eroilor neamului românesc, mai ales celor care mai sunt astăzi printre noi, mulţumindu-le pentru demnitatea cu care au apărat interesele şi integritatea României”, au transmis reprezentanţii autorităţii publice locale.
 
Ziua va debuta cu depuneri de coroane de flori la monumentul „Memorialul Eroilor”, situat la intrare în comună, şi la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, situat lângă Biserica „Sf. Maria“. Ulterior, manifestările se vor desfăşura la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, situat în faţa Căminului Cultural, şi vor debuta cu intonarea Imnului de Stat al României şi slujba religioasă.
 
Viceprimarul comunei Cumpăna, Florin Neagu, va susţine o alocuţiune, după care va urma ceremonialul depunerii de coroane de flori. Ca în fiecare an, veteranul de război Ion Ceapă va fi premiat de autoritatea publică locală. Cei prezenţi se vor prinde în Hora Unirii - simbol al prieteniei şi unităţii tuturor cetăţenilor comunei Cumpăna. Ziua va continua cu un spectacol susţinut de preşcolarii Grădiniţei „Florilor” şi de elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”, care vor prezenta un montaj literar-artistic dedicat Unirii Principatelor Române. Pe scenă vor urma şi ansamblurile folclorice „Muguraşii” Cumpenei, „Boboceii Cumpenei” şi grupul ”Folk Trotter”.
 
Citeşte şi:
 
Eveniment cultural Elevii din Cumpăna, alături de aleşii locali, au celebrat naşterea Luceafărului poeziei româneşti (galerie foto)

Deschiderea programului activităţilor culturale ale anului 2020, la Cumpăna
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 784

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 777

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 527

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 570

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 662

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 720

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 587

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 682

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 854

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 829

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 915

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 609

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 675

Știri Constanța Un pas important pentru învățământul din Cumpăna. Contract semnat pentru furnizarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

27 Feb 2024 718

Primăria Cumpăna Locuitorii comunei, în anotimpul iubirii. Spectacol extraordinar de Dragobete

25 Feb 2024 589