Manifestări prilejuite de Ziua Armatei Române, la Cumpăna

  • La eveniment au participat și patru reprezentanți ai Asociației „Cumpăna Tinerilor”, ce au ținut să depună o coroană de flori în cinstea Eroilor Armatei Române.
      
Primăria și Consiliul Local Cumpăna au marcat, anul acesta, în format restrâns și respectând măsurile de distanțare socială, manifestările prilejuite de Ziua Armatei Române.

Au fost depuse coroane de flori la cele trei monumente de pe raza comunei Cumpăna, dedicate eroilor din primul și al doilea război mondial.

Festivitatea a început cu intonarea Imnului de Stat.

Imediat după acest moment a avut loc slujba religioasă oficiată de preotul paroh al Bisericii Sf. Parascheva din Cumpăna, iar mai apoi, edilul șef al administraţiei locale, Mariana Gâju, a susţinut o alocuţiune cu privire la însemnătatea acestei zile.

La eveniment au participat și patru reprezentanți ai Asociației „Cumpăna Tinerilor”, ce au ținut să depună o coroană de flori în cinstea Eroilor Armatei Române.

Cu această ocazie reprezentanții administrației publice locale Cumpăna au mers la locuința lui Ion Ceapă, în vârstă de 103 ani, singurul veteran de război al comunei Cumpăna rămas în viață, pentru a-i oferi o sumă simbolică, o diplomă și un drapel al României.

De Ziua Armatei Române, sărbătoare devenită tradițională, cinstită de întreaga noastră națiune pentru conținutul său simbolic, reprezentanții administrației publice locale Cumpăna adresează tuturor cadrelor militare în activitate și în rezervă, dar și veteranilor de război, aprecierile pentru nobila și neobosita activitate, de înalt profesionalism, pusă în slujba țării pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale și democrației constituționale, împreună cu cele mai sincere urări de sănătate și împliniri.

La mulți ani tuturor cadrelor militare active și în rezervă!, a transmis primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.


În secțiunea Galerie Foto a acestui articol, găsiți mai multe imegini de la manifestările organizate la Cumpăna. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Drapelul de Luptă al Diviziei 2 Infanterie „Getica” și cel al Statului Major al Forțelor Terestre, decorate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române

24 Jan 2024 651

#citeșteDobrogea 23 noiembrie 1878, o zi de sărbătoare pentru dobrogeni

28 Nov 2023 1963

#Dobrogea145 Tratatul de la San Stefano sau refuzul de a-i asculta pe români

14 Nov 2023 1423

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr îi omagiază pe soldații români căzuți în războaie cu ocazia ”Zilei Armatei Române” (VIDEO)

25 Oct 2023 871

Ziua Armatei Române, sărbătorită pe 25 octombrie. Ce semnificație are această zi?

25 Oct 2023 1276

Ziua Armatei României, sărbătorită și la Constanța de Forțele Navale Române

24 Oct 2023 859

Forțele Navale Române Ziua Armatei României, sărbătorită de Forțele Navale Române

24 Oct 2023 551

Primăria Cumpăna, județul Constanța, manifestări de Ziua Armatei Române

24 Oct 2023 1152

Evenimentul „Ziua Armatei României în școli“ continuă la Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Oct 2023 877

MApNMinistrul apărării naționale, prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei Române

16 Aug 2023 582

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Transmisioniștilor Militari. Iată ce au transmis oficialii! (FOTO)

14 Jul 2023 890

Premierul Nicolae Ciucă „Profesionalismul Forțelor Terestre Române îmi dă încredere că apărarea României este pe mâini bune“

23 Apr 2023 991

Vergil Chițac, de Ziua Armatei „Un bun prilej pentru a ne reafirma încrederea și atașamentul în acei oameni care își dedică viețile unui ideal atât de înalt“

25 Oct 2022 1025

Nicolae Ciucă, de Ziua Armatei Române „Importanţa capacităţii defensive este mai evidentă ca oricând în această perioadă“

25 Oct 2022 899

De Ziua Armatei României în școli, marinarii militari sunt prezenți în 8 județe. Printre ele, Constanța și Tulcea

13 Oct 2022 1248