Ministerul Dezvoltării Regionale intenţionează modificarea Legii Achiziţiilor având în vedere „contestatarii de profesie“

Municipiul Constanţa riscă să piardă foarte mulţi bani şi timp. Şi chiar mai mult de atât! Oraşul ar putea rămâne un imens şantier, din cauza proiectelor blocate de firmele care contestă toate licitaţiile.
 
Vicepremierul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a declarat că ministerul intenţionează modificarea legii achiziţiilor având în vedere „contestatarii de profesie“. 

Acesta a dat asigurări că există surse de finanţare pentru proiectele pentru PNDL, problema principală în derularea lor fiind contestatarii achiziţiilor publice, în acest sens urmând să fie dată o ordonanţă de urgenţă pentru simplificarea lucrurilor.
 
„La noi, nu mă feresc să spun lucrul acesta, sunt contestatari de profesie. (...) Sunt multe cazuri de proceduri de achiziţie publică, multe exemple, care durează de ani de zile. Sperăm ca, printr-o ordonanţă de urgenţă, să modificăm legea achiziţiilor publice şi să venim cu îmbunătăţiri ca aceşti contestatari de profesie să suporte şi ei ceva, acolo, ca să nu ne tot împiedicăm în realizarea cât mai repede a obiectivelor“, a spus ministrul Paul Stănescu. 

Citeşte şi:

Lucrări de anvergură din Constanţa, blocate prin contestaţii
Insolvenţa firmei Silvani SRL, amânată pentru 2018. Legături cu Euromateria SRL


Asocierea Euromateria SRL - Rico SRL, „inamicul nr. 1” al proiectelor Constanţei. Blestemul Parcului Arheologic! (documente)

Societăţile care vor să reabiliteze Cazinoul se "duelează" în instanţă. Ce a decis Curtea de Apel Bucureşti?

 
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

io dixit

08 Dec, 2017 21:04

daca,contestatarul pierde in instanta, firma + managerul + patronul sa plateasca pierdere de timp sub forma de penalitate. sa zicem 10.000 euro/zi. de ce zic firma + managerul + patronul, pentru ca o firma din offshore , cu un singur angajat, managerul, chiar daca pierde, si nu plateste, atunci sa plateasca managerul din buzunar. cred ca in felul asta se mai gindesc inainte de a avea vreun gind. si invers, dac cistiga, atunci cei care au acordat licitatia, sa plateasca ei.

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 450

Licitații Constanța Primăria Cobadin investește în lucrări pentru implementarea unei investiții publice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 405

Cumpărări directe Constanța Utilități Publice-Gospodăria Comunală SRL Cernavodă, contract de furnizare de agregate de carieră și de balastieră (DOCUMENT)

22 Apr 2024 372

Licitații Constanța Achiziție de peste jumătate de milion de lei făcută de Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

22 Apr 2024 449

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 480

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 348

Licitații Constanța Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” investește în lucrări de reparații laborator smart labs și anexă (DOCUMENT)

19 Apr 2024 328

Licitații Constanța Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”, licitație deschisă pentru lucrări de reparații la atelierul mecanic (DOCUMENT)

19 Apr 2024 316

Cumpărări directe Constanța Primăria Istria investește în lucrări de amenajare a platformei Școala Nuntași (DOCUMENT)

19 Apr 2024 351

Licitații Constanța Nuclearelectrica investește în servicii de montare-demontare schelă (DOCUMENT)

18 Apr 2024 483

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 480

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Castelu, licitație deschisă pentru lucrări montare pavele și borduri pe strada Republicii (DOCUMENT)

18 Apr 2024 491

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Amzacea investește în servicii de întreținere a spațiilor verzi din comună (DOCUMENT)

18 Apr 2024 373

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a atribuit un contract pentru repararea instalațiilor de bord a Navei Școală Mircea. Iată ce firmă a câștigat (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 568

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 331