Administratie locala

Momente de neuitat şi zeci de surprize Vacanţă de vis la munte, oferită de Consiliul Local Grădina elevilor din localitate

Vacanţă de vis pentru mai mulţi elevi ai comunei Grădina. Primarul localităţii, Gabriela Iacobici, şi Consiliul Local au organizat, în luna august, o tabără de vară la munte pentru elevii din comună. Însoţiţi de cadre didactice, elevii au fost cazaţi la cabana Cheile Cetăţii din Râşnov.
 
Copiii au rămas cu amintiri frumoase despre locurile pe care le-au vizitat în această excursie minunată. Astfel, ei au vizitat Peştera Dâmbovicioara şi Mănăstirea Curtea de Argeş. Ei au fost impresionaţi de acest lăcaş de cult, în zidurile căruia meşterul Manole şi-a zidit soţia, pe Ana, deoarece, în mod inexplicabil, tot ceea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea, aşa cum au învăţat la şcoală.
 
Situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara (afluent al Dâmboviţei), la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, judeţul Argeş, Peştera Dâmbovicioara s-a format datorită acţiunii apelor pârâului Dambovicioara, care au tăiat în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului. Este o peşteră caldă, cu o temperatură de 10 - 12 °C şi cu o umiditate moderată. Peştera este „uscată“, pârâul care a generat-o având acum o altă albie. În interior se leagă de exterior printr-un horn înalt de 10 m, care furnizează un slab curent de aer
 
Într-o altă zi, elevii din Grădina au ajuns la Castelul de Lut şi Cetatea Făgăraşului! Valea Porumbacului, la poalele Munţilor Făgăraş, adăposteşte un castel construit exclusiv din materiale naturale, încununat de înălţimile vârfului Negoiu - al doilea vârf ca înălţime din România. Castelul se află la 40 km de Sibiu, în Valea Zânelor. A fost construit de meşteri şi muncitori din Maramureş, pe baza unui proiect realizat de arhitectul Ileana Mavrodin.
 
Copiii au ajuns şi la Castelul Peleş din Sinaia, construit între 1873 şi 1914. Reşedinţă de vară a regilor României, clădirea se află, în prezent, în proprietatea Familiei Regale a României şi adăposteşte Muzeul Naţional Peleş. Castelul Peleş este unul dintre cele mai importante edificii istorice din România. Este unul dintre cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.
 
O altă oprire a elevilor a fost la Poiana Braşov, în Piaţa Sfatului Braşov şi la Cascada Cheile Cetăţii. Braşov este una dintre cele mai populare destinaţii din România. Datorită spiritului unic şi arhitecturii deosebite, oraşul din centrul ţării reuşeşte să atragă în fiecare sezon mii de turişti.
 
Piaţa Sfatului din Braşov era în trecut locul în care se organizau târguri la care participau negustori din toate regiunile apropiate. De o importanţă deosebită în perioada Evului Mediu, Piaţa Sfântului din Braşov este şi astăzi împrejmuita de zidurile cetăţii ce au existat odinioară. De jur împrejur, clădirile impunătoare ce au influenţe germanice în arhitectură păzesc astăzi locul şi îi dau o culoare autentică.
 
În ultima zi de tabără, elevii din Grădina s-au distrat de minune la Dino Park Râşnov. Singurul parc tematic de dinozauri din România şi cel mai mare din sud-estul Europei, la Dino Parc pot fi văzuţi 47 de dinozauri în mărime naturală, fiecare atestat ştiinţific şi realizat după ultimele descoperiri paleontologice. Sunt într-adevăr speciali, pentru că sunt creaţi din fibră de sticlă şi un tip special de răşină, cu o garanţie de 50 de ani. Un loc deosebit, pe o suprafaţă de 1,5 hectare, în mediu natural a oferit copiilor o experienţă unică.
 
Vacanţa de vis a elevilor din comuna Grădina s-a încheiat cu un spectaculos foc de tabără.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achiziţie nouă la Primăria Grădina Primarul Gabriela Iacobici - „În caz de incendiu, trebuie să fim pregătiţi“ (galerie foto)

06 Aug 2018 795

Mesaj important transmis de primarul Gabriela Iacobici locuitorilor din comuna Grădina şi satul Cheia

14 Jul 2018 1069

Excursie minunată la Aqua Magic pentru copii din comuna Grădina. Primarul Gabriela Iacobici promite alte surprize (galerie foto)

06 Jul 2018 673

Achiziţie la Primăria Grădina. Trama stradală din comună, reabilitată (document)

18 Jun 2018 1189

Atmosferă de sărbătoare şi zeci de surprize, oferite copiilor, de 1 Iunie, de Primăria şi Consiliul Local Grădina (galerie foto)

02 Jun 2018 889

Comuna Grădina va avea reţea de canalizare modernă. Primarul Gabriela Iacobici, despre acest proiect

01 May 2018 962

În căutarea istoriei. Aventură la Cheile Dobrogei Iuţi de picior, alergătorii de la Maratonul Argonauţilor au învins balaurul (galerie foto)

18 Apr 2018 802

În căutarea istoriei. Aventură la Cheile Dobrogei Iuţi de picior, alergătorii de la Maratonul Argonauţilor au învins balaurul (galerie foto)

18 Apr 2018 1158

Mesaj de condoleanțe al Primăriei Grădina după decesul lui Laurențiu Cătănoiu, fiul șefului postului de poliție Grădina

13 Apr 2018 1264

Tânărul decedat în accidentul de la Valu lui Traian va fi înmormântat mâine la Târgușor. Tatăl său este șeful Postului de Poliție Grădina

12 Apr 2018 5213

Iepuraşul de Paşte a ajuns la copiii din comuna Grădina. Pachete cu dulciuri, oferite de Primărie (galerie foto)

05 Apr 2018 954

Planuri mari Reţea de alimentare cu apă, canalizare şi drumuri asfaltate în comuna Grădina. Ce spune primarul Gabriela Iacobici

27 Mar 2018 964

Elevii din Grădina vor primi, săptămâna viitoare, uniforme noi. Primarul Gabriela Iacobici, despre frumoasa iniţiativă

24 Feb 2018 1002

Sala de sport din Grădina va fi finalizată înainte de termen

25 Jan 2018 688

Bilanţ de activitate Reţeaua de canalizare din localitatea Grădina va fi realizată prin PNDL 1 (galerie foto)

07 Dec 2017 1263

Solicitare depusă Primăria Grădina speră să primească bani de la CJC

29 Nov 2017 578

Petrecere mare în zi de sărbătoare Constănţeni celebri care îşi serbează onomastica de Sfinţii Mihail şi Gavriil (galerie foto)

08 Nov 2017 1545

Comuna Grădina, un şantier în lucru

26 Oct 2017 695

Problema alimentării cu apă a comunei Grădina, aproape de rezolvare

28 Sep 2017 1739

Proiecte prin PNDL pentru comuna Grădina

31 Aug 2017 1257

Proiect realizat cu finanţare proprie Teren de sport nou pentru comunitatea din Grădina

27 Jul 2017 1181

Primarul Gabriela Iacobici, despre reţeaua de apă din comuna Grădina, care va fi extinsă şi modernizată (document)

15 Jul 2017 1787

Lucrări cu bani din bugetul comunei Locuitorii din Grădina şi Cheia vor avea casă mortuară şi sală de praznic

29 Jun 2017 2090

Preocupare pentru educaţie Elevii din localitatea Grădina vor avea o sală de sport nouă (galerie foto)

25 May 2017 1342

Va fi distracţie mare de Ziua Comunei Grădina! Printre invitaţi, Mihai Trăistariu

27 Apr 2017 5422

Planuri mari pentru anul 2017 la Grădina. Reabilitare de străzi şi proiecte pentru reţele de canalizare

20 Mar 2017 1298

Program pentru sprijinirea familiilor defavorizate din Grădina

23 Feb 2017 961

Primăria Grădina investeşte în sport şi în proiecte sociale. Care este ultimul parteneriat încheiat de administraţie

05 Dec 2016 2789

Aniversaţii zilei Constănţeni celebri care îşi serbează onomastica de Sfinţii Mihail şi Gavril, cei ce poartă cheile Raiului

08 Nov 2016 3389

Un fost consilier local din comuna Grădina a decedat

28 Oct 2016 2706

Centrul de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa din Grădina are nevoie de voluntari

20 Oct 2016 1585

Continuă investiţiile Primarul Gabriela Iacobici vrea locuinţe sociale în comuna Grădina

08 Sep 2016 1342

Ce studii şi profesii au aleşii locali din CL Grădina

11 Aug 2016 1690

Centrul de agrement de la Cheia, inaugurat de primarul Gabriela Iacobici, alături de zeci de copii

07 Jul 2016 2647

Cu sprijinul unor oameni de afaceri turci Comuna Grădina va avea o nouă geamie

23 Jun 2016 1919

Comuna Grădina, la ceas aniversar Terenul de sport din Cheia a fost finalizat (galerie foto)

04 May 2016 1598

Spectacol pe 3 mai, de ziua comunei De Paşte, copiii din comuna Grădina vor primi pachete cu dulciuri

07 Apr 2016 2036

Pregătiri în toi pentru Ziua Femeii la Grădina Copiii, aşteptaţi să se înscrie gratuit la cursuri de canto şi de dans

03 Mar 2016 1574

Primarul Gabriela Iacobici, alături de enoriaşii din satul Cheia la agapa frăţească prilejuită de hramul bisericii

01 Feb 2016 1907

Teren de sport în valoare de 200.000 de euro, la Grădina Centrul de prevenire a abandonului, inaugurat, dar încă nefuncţional

28 Jan 2016 1599

Revista presei locale

27 Jan 2016 1927

Gabriela Iacobici - „Nu ne vom opri aici“ Centrul de prevenire a abandonului, un proiect de suflet finalizat la Grădina (galerie foto)

12 Dec 2015 2009

Mariana Gâju şi Gabriela Iacobici, reprezentantele României la Consiliul Mondial al Administraţiilor Locale de la Paris

07 Dec 2015 1556

Spectacol pentru care s-a muncit încă din septembrie Comuna Grădina a sărbătorit Ziua României mai frumos ca niciodată

02 Dec 2015 2213

De Ziua Dobrogei, la Grădina s-a petrecut aşa cum se cuvine. O nouă troiţă a fost sfinţită la Cheia

17 Nov 2015 2090

Masă frăţească de post la hramul bisericii Sfânta Parascheva, sărbătorită de toată comunitatea locală de la Grădina (galerie foto)

15 Oct 2015 1331

Ziua României Lucrările la centrul pentru copiii din familii defavorizate se apropie cu paşi repezi de final

01 Oct 2015 752

Elevii vor lua lecţii de dans şi de canto Pregătiri intense la Grădina pentru Ziua Naţională a României

17 Sep 2015 1806

Bucurii pentru prichindei şi pentru bunici Elevii din comuna Grădina, trimişi în tabără. Octogenarii, premiaţi

20 Aug 2015 2890

Pas cu pas spre o comună europeană Deşeurile vor fi colectate de o firmă specializată la Grădina (document)

06 Aug 2015 919