Municipalitatea a emis certificatele de urbanism pentru organizarea de șantier pentru reabilitarea străzii Ștefan cel Mare


Primăria municipiului Constanța demarează proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”.

În acest sens, municipalitatea a emis certificatul de urbanism nr.1679 din 14/05/2020 în vederea organizării de șantier pentru lucrările aferente proiectului :”Acces și mobilitate în zona centrală a municipiului Constanța”, autorizat cu autorizație de contruire nr. 1512/12.09.2019. Este vorba despre proiectul de reabilitare al străzii Ștefan cel Mare din municipiul Constanța.
Cel de-al doilea certificate de urbanism, nr.1680 14/05/2020 vizează zona Vraja Mării din municipiul Constanţa. Astfel se va organiza șantier pentru lucrările aferente obiectivului "Acces și mobilitate în zona central a municipiului Constanța " , autorizat cu autorizație de construire nr. 2012/07.11.2019.

Toate construcțiile sunt provizorii, au valabilitate doar pe perioada de execuție a lucrărilor de bază, urmând ca la finalizarea lucrărilor de bază să fie desființate iar terenul readus la starea initială.
Lucrările se realizează din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional (POR) gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în calitate de autoritate de management. Valoarea totală estimată a licitației este de  71.374. 333.05 lei.

Zona de intervenție a proiectului este alcătuită din:
Strada Ștefan cel Mare; Strada Mircea cel Bătrân;
Bulevardul Mamaia; Bulevardul Ferdinand; Strada Mihai Viteazu; Strada I. Ghe. Duca; Strada Atelierelor; Strada Ștefan Mihăileanu; Strada Cuza Vodă; Strada General Manu; Strada Răscoalei 1907; Strada Miron Costin; Strada Ion Lahovari și Strada Jupiter.

Durata contractului, a acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziții este de 18 luni.
Obiectivul contractului este reducerea emisiilor de carbon în municipiu reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

 

Citește și:

Municipalitatea continuă proiectele de modernizare a tramei stradale din Constanța. Străzile Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân și Mihai Viteazu vor intra în proces de reabilitare


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Alessia Imobiliare SRL vrea să ridice un turn de 8 etaje în Mamaia, cu ponton și heliport

03 Apr 2024 616

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5112

Imobiliare Constanța O firmă dorește să edifice un bloc de 6 etaje aproape de Hotel Oxford, de pe bulevardul Mamaia

04 Jan 2024 1111

Basconslux Rom SRL Autorizație de construire pentru lucrări efectuate fără documente de la Primăria Constanța

09 Dec 2023 1102

Un nou răspuns negativ pentru apart-hotelul de 9 etaje pe care Marco Chim SRL vrea să îl ridice în Constanța

08 Dec 2023 1285

Dreptul de superficie, garanție pentru proprietarul construcțiilor să devină și proprietarul terenului Pregătește Primăria Constanța noi vânzări de terenuri? (DOCUMENTE)

22 Nov 2023 2567

Certificat de urbanism pentru Sammarina SA. Modifică imobilele de pe șoseaua Mangaliei, din Constanța

09 Nov 2023 833

Batman Buildings SRL, document de urbanism de la Primăria Constanța

31 Oct 2023 1204

Imobiliare Constanța DCB Mamaia Development supraetajează blocul din Mamaia. Continuă proiectul Saraesa

24 Oct 2023 1130

Imobiliare Constanța Marco Chim trebuie să elaboreze PUZ dacă vrea să construiască trei hale noi

18 Oct 2023 807

O firmă din Constanța va amplasa un sistem fotovoltaic pe o clădire. Despre cine este vorba?

28 Sep 2023 1021

Procesul dintre Primarul Constanței și Antoanella Marinescu, prin Grand SRL, a ajuns la Curtea de Apel

28 Sep 2023 1202

Sucursala Unicredit Bank de pe strada Ștefan cel Mare o să fie modificată. Certificat de urbanism, eliberat

26 Aug 2023 1125

Știri din Constanța Cu sprijinul organizațiilor minorităților dobrogene vor fi amplasate în municipiu mai multe monumente

04 Aug 2023 1409

Imobiliare Constanța O firmă va modifica investiția de pe strada Dobrogei din Constanța

27 Jul 2023 1160