Mutarea surpriză din Primăria Constanţa Dayan Fetislam habar n-are cum a ajuns la conducerea Direcţiei Regionale în Construcţii Sud-Est

Aşa cum anunţam în ediţia din 8 ianuarie, Dayan Fetislam este noul inspector şef al Direcţiei Regionale în Construcţii Sud-Est. Fetislam a fost şef al Serviciului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Poliţiei Locale Constanţa şi, de asemenea, fost şef al Corpului de Control al Primăriei municipiului Constanţa.

Instalarea lui Dayan Fetislam la conducerea instituţiei a avut loc pe data de 20 decembrie a anului trecut, însă evenimentul a trecut neobservat, într-o discreţie totală. Asta poate şi pentru că Fetislam a mai ocupat această funcţie în 2012, însă doar pentru trei zile. La momentul respectiv, ordinul pentru numirea sa în funcţie fusese revocat, dar ulterior alegerilor locale se aştepta renumirea sa în vârful ISC Sud-Est. Lucru care s-a întâmplat mult mai târziu, cum spuneam, în decembrie 2013. Am vrut să aflăm cum a fost instalat Dayan Fetislam la conducerea Direcţiei Regionale în Construcţii, anume dacă a fost doar o numire semnată de Centru sau dacă a fost vorba despre susţinerea unui concurs.

Eventual, dacă ulterior numirii urmează şi un concurs. Răspunsul lui Dayan Fetislam, funcţionar plătit din bani publici, este însă... halucinant. „Nu ştiu”, a venit nonşalant răspunsul actualului inspector şef. „Nu ştiţi dacă aţi fost numit sau dacă aţi participat la un concurs?”. „Nu ştiu să vă răspund”, a fost, din nou, replica lui Dayan Festislam. Precipitat, el a adăugat „vă sun puţin mai târziu, sunt puţin ocupat acum”. Lucru care nu s-a întâmplat nici până la închiderea ediţiei.
Menţionăm că în aria de competenţă a Direcţiei Regionale în Construcţii Sud-Est intră judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Ce avere are Dayan Fetislam, șeful Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 2942

Declarații de avere Constanța Dayan Fetislam, inspector șef județean la Inspectoratul de Stat în Construcții (DOCUMENTE)

01 Jun 2023 2596

ISC Sud-Est are în aria sa de competenţă 6 județe, prin care și Constanţa. Legea privind desființarea Inspectoratelor Regionale de Stat în Construcţii, în dezbatere publică

13 Feb 2021 2278

Cseke Attila îl pune pe liber pe Dayan Fetislam. Se desființează Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Est

05 Feb 2021 6324

În al douăsprezecelea ceas Dayan Fetislam a aflat cum a ajuns la conducerea Inspectoratului Regional în Construcţii S-E

19 Jul 2014 4408

A susţinut prima probă a concursului Dayan Fetislam, singurul aspirant la funcţia de inspector-şef al Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est

19 Jun 2014 3381

Funcţie publică, „subiect de can-can“ Dayan Fetislam va da concurs pentru şefia Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est

10 Jun 2014 3196

Din categoria „lipsă de transparenţă“ Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Est se alătură instituţiilor constănţene care obstrucţionează accesul la informaţiile de interes public (document)

20 May 2014 2841

Directorul lui Mazăre nu ştia cum a ajuns la conducerea instituţiei Dayan Fetislam „probabil” că va da concurs pentru funcţia de inspector-şef al Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est

19 May 2014 3294

După ce trei oameni au murit, directorul unei instituţii constănţene închide telefonul presei Dayan Fetislam de la Direcţia Regională în Construcţii nu vrea să vorbească despre clădirea restaurantului Beirut

06 Apr 2014 3647