Muzeele din Peninsulă - atunci şi acum Parfumul vechii Cetăţi a Tomisului, acoperit de mirosul de maidan (galerie foto)

Trecem pe lângă ele aproape zilnic, le cunoaştem încă din copilărie, însă cei mai mulţi dintre noi nu le cunosc adevărata istorie. Clădirile emblematice ale Constanţei, căci despre ele vorbim, încearcă să îşi rostească timid istoria, dar multe dintre ele îşi pierd parfumul vremurilor boeme în mirosul de maidan, de şantier. Majoritatea, situate în zona peninsulară a Constanţei, au fost lăsate să se zbată în mocirlă ani de zile, iar de câtva timp se zbat să iasă la lumină printre gropi, noroaie şi binale. Dacă bunicii şi părinţii noştri încă au prins vremurile bune ale construcţiilor reper ale Tomisului - reunite în zona peninsulară - noi nu ne putem lăuda decât că am trecut pe lângă ele. De cele mai multe ori nepăsători sau ignoranţi.
 
De pildă, câţi dintre cei tineri ştiu că unul dintre cele mai impunătoare obiective din Zona Peninsulară - clădirea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie - a fost, la origini, clădirea Primăriei, care a funcţionat astfel până în anul 1921. Primul prefect al administraţiei româneşti din Dobrogea, Remus Opreanu, a fost cel care, în anul 1879 a pus piatra de temelie a clădirii care adăposteşte, astăzi, Muzeul de Istorie, după ce lucrările de extindere ale oraşului au condus la descoperirea unui important tezaur al istoriei anticei cetăţi tomitane. De teamă ca toate aceste vestigii ceramice, epigrafice ori numismatice să devină material de speculă, ori să rămână ascunse publicului larg în colecţii particulare, administraţia locală a vremii a decis că este imperios necesară existenţa unui Muzeu de arheologie. În acest context, prefectul, Repus Opreanu, propune Academiei Române ca materialele arheologice adunate în sediul Prefecturii, să fie reunite între pereţii unei clădirii care să devină muzeu. În anul 1889, la 26 septembrie, prefectul Scarlat Scheletti emite Decizia de înfiinţare la Constanţa a unui muzeu „într-un local pe care-l va da Prefectura”. După un incendiu care a devastat inventarul Muzeului, în anul 1882, antichităţile au fost adăpostite în diverse clădiri, până în anul 1928 când, cu prilejul unei expoziţii cu caracter arheologic şi etnologic, s-a organizat muzeul în aripa stângă a sediului Primăriei. Creşterea constantă a inventarului muzeului, realizată prin donaţii şi noi descoperi, a adus în actualitate problema insuficienţei spaţiului.

Pe 17 iulie 1921, ziarele vremii consemnează inaugurarea Palatului Comunal: „Palatul Comunal inaugurat ieri, care şi din punct de vedere arhitectonic lasă de dorit, nu se găseşte în centrul oraşului, la îndemâna cetăţenilor, cum ar trebui să fie. El închide piaţa în partea dinspre mare, transformând-o într-un adevărat cuptor în lunile de vară. Şi în sfârşit se ridică pe un teren atât de impropriu, încât a trebuit să se facă fondaţiuni de 15, 20 metri adâncime pe 6-8 metri lăţime, ceea ce a ridicat costul de la ˝ milion la 3 ˝ cu perspectiva de a atinge cifra de 5 milioane când va fi cu totul terminat şi mobilat. Să avem, deci, francheţea de a spune că Palatul Comunal din Constanţa este şi rămâne o mare greşeală; şi noi avem chiar convingerea că până în cele din urmă, el va fi destinat unei alte instituţiuni”, consemna Ioan Nicolae Roman despre clădirea din centrul Pieţei Ovidius în presa vremii.
După numeroase perioade de înflorire şi declin, abia în anul 1977 exponatele muzeului sunt mutate definitiv în actualul sediu din Piaţa Ovidiu. În mai bine de un secol de existenţă, construcţia muzeului a a avut de suferit numeroase modificări, traversând perioade tulburi în existenţa sa. Trecerea anilor a lăsat puternic amprenta asupra rezistenţei clădirii, astfel că a fost încadrată în clasa de risc seismic I, devenind un pericol atât pentru personalul angajat, cât şi pentru turişti, gradul de siguranţă era de numai 20%. În pericol erau şi trecătorii care se aflau în preajma clădirii, dar şi şoferii care foloseau străzile din imediata apropiere a muzeului. Recent, clădirea a fost restaurată şi consolidată din bani proveniţi din fonduri europene, după ce, vreme de mai bine de 20 de ani, nu s-au alocat bani pentru reabilitarea sa.
 
O altă clădire importantă din zona veche a oraşului este sediul fostului Palat Comunal Constanţa. Clădirea care astăzi adăposteşte sediul Muzeului de Artă Populară a fost sediu al Primăriei Constanţa. Inaugurat în anul 1896, locul a fost vândut Poştei 10 ani mai târziu, Primăria mutându-se de aici pe strada C.A. Rosetti. Trebuie menţionat că Instituţia a avut mai multe sedii de-a lungul vremii, până la stabilirea ei la Casa Albă. Planurile construcţiei au fost întocmite de arhitectul Ion Socolescu, însă licitaţia pentru ridicarea ei a fost câştigată de antreprenorul Ştefan Pişculici. Pentru efectuarea lucrărilor de decoraţiune, a fost contractat Pictorul August Perrier. Abia în anul 1975, devine sediul Muzeului de artă populară Constanţa, din dorinţa de a crea un muzeu care să surprindă caracteristicile etnografice ale Dobrogei de-a lungul vremii. În anul 1985 muzeul îşi sporeşte patrimoniul, prin aducerea de obiecte etnografice din toate zonele ţării. Din anul 1990, muzeul devine instituţie cu personalitate juridică, fiind poarta de acces către o lume unde tradiţiile, folclorul şi portul românesc rezistă ameninţărilor modernismului excesiv care cuprindea societatea. Desigur, de acest lucru ne putem bucura doar după ce trecem dincolo de porţile muzeului, în imediata vecinătate a edificiului ridicându-se, semeţ, veritabili coloşi ai kitsch-ului autohton, monştrii ai nepăsării.
 Cum va arăta zona Peninsulară după ce vor fi finalizate interminabilele lucrări de reabilitare şi modernizare nu ştim, însă putem doar să sperăm că parfumul vremurilor de mult apuse ale Tomisului nu va fi definitiv îngropat în izul de maidan, îmbogăţit cu aromă de beton şi plastic.