Noile declaraţii de avere ale aleşilor din CJC Democrat-liberalul George Măndilă, fără avere, numai cu datorii şi venituri din salarii (documente)

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2013.
Pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa au început, conform literei legii, să fie încărcate declaraţiile de avere şi de interese ale consilierilor judeţeni, pentru anul fiscal încheiat. Redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa va prezenta, pe rând, averea şi interesele declarate de aleşii judeţeni.

Consilierul PDL Gheorghe Măndilă a mărturisit, în declaraţia de avere depusă încă de la sfârşitul lunii mai, că nu deţine terenuri, clădiri, automobile, bijuterii, obiecte de artă ori de cult, dar nici bani în bancă. Cu toate acestea, democrat-liberalul a acumulat mai multe datorii: 250.000 de lei la CEC Bank, sumă împrumutată în 2006 şi scadentă în 2026, şi 10.000 de lei, la ING Bank (2008 - 2018).

Măndilă nu a raportat la fel de multe venituri ca în declaraţia completată în 2013, când avea şi calitatea de consilier tehnico-economic pentru două societăţi. De la CJC a ridicat, anul trecut, o indemnizaţie totală de 8.670 de lei, în timp ce din postul de consilier parlamentar a câştigat 20.300 de lei. Soţia sa a câştigat de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ca asistent registrator, 27.600 de lei în anul 2013. La toate acestea se adaugă şi alocaţia fiicei lor, în valoare de 504 lei. În declaraţia de interese, George Măndilă a menţionat calitatea de secretar general al Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Teodora Pintilie, director general adjunct la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

14 Feb 2024 848

Teodora T. Pintilie, director general adjunct la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

20 May 2023 1711

Declarații de avere Mariana Gioga, șef centru în cadrul DGASPC Constanța (DOCUMENTE)

25 Apr 2023 2101

Declaratii de avere Averea și interesele lui Dan Alexandru Catană, membru în CA-ul Administrației Porturilor Maritime Constanța SA (DOCUMENTE)

16 Aug 2022 2974

Declarații de avere Alina Onel, director economic al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“, are două mașini (documente)

31 Jul 2021 2646

Declaraţie de avere Consilierul judeţean Adriana Veronica Gheorghe (PSD), avere neschimbată, venituri mai mari (documente)

19 Jul 2018 4024

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Stere Şamata, şef Birou Administrativ - Igienizare, deţine două terenuri (documente)

19 Mar 2018 2894

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Şeful Serviciului Contabilitate, Doriana Ionescu, deţine un apartament prin programul „Prima casă“ şi un autoturism (document)

03 Mar 2018 3377

Oil Terminal, declarații de avere Președinte a două fundații, Armando Traian Andreșoiu, șef Departament Logistică, deține două autoturisme, două locuințe și un teren agricol (documente)

28 Dec 2017 5111

Teren forestier şi apartament în capitală Averea şi interesele primarului municipiului Medgidia, Marian Iordache (documente)

27 Feb 2016 6751

Migraţia politică nu ajută întotdeauna Consilierul PSD Valeriu Ene, cu venituri şi economii reduse (document)

24 Feb 2016 2830

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Averea lui Alexandru Prepeliţă, preşedintele CA al Electrocentrale Constanţa (document)

23 Feb 2016 3183

O donaţie consistentă l-a îmbogăţit pe consilierul Dede Perodin (document)

23 Feb 2016 5512

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Eduard Olteanu, membru în CA-ul Electrocentrale Constanţa, colecţie de bijuterii şi ceasuri (document)

22 Feb 2016 4365

Efectul experienţei politice… în doctrine diferite Consilierul PSD Gabriel Candindatu, loc de muncă la CN APMC? (document)

20 Feb 2016 2970