„Nu voi permite sifonarea banului public la nivelul instituțiilor subordonate CJC“ LIVE. Președintele CJC, Mihai Lupu și vicepreședinții Stelian Gima și Petre Enciu prezintă situația județului, proiecte, invesții. (GALERIE FOTO)


În aceste momente are loc o conferință de presă, în cadrul căreia sunt abordate teme de actualitate, precum și stadiul implementării proiectelor la nivelul Consiliului Județean Constanța. 


Evenimentul are loc în sala Remus Opreanu, a Palatului Administrativ. 


La eveniment sunt prezenți președintele CJC, Mihai Lupu și vicepreședinții Stelian Gima și Petre Enciu.

 

Se discută despre execuția bugetară la 6 luni.  

Mihai Lupu se refera la închiderea  sistemului integrat al managementului deșeurilor, care dacă nu se încheia, județul risca să între în capacitate de plată.
 

"Este cel mai important proiect pe care am reușit să îl finalizăm", spune Lupu. 

 Mihai Lupu, președinte CJC

Un alt proiect este delegarea transportului județean. Licitația s-a încheiat, comisia de evaluare definitivează rezultatul acestuia. Rezultatele preliminare au fost trimise la ANAF pentru verificări, mai spune președintele CJC.


Un alt obiectiv important este scoaterea din insolvență a Regiei Județene de Drumuri și Poduri la sfârșitului anului 2021.  Cele mai multe probleme legate de drumuri au fost pe zona de cadastrare. 

 

La Spitalul Județean, am reușit sa finalizam maternitatea, un proiect început în 2016., mai spune Lupu în cadrul conferinței de presă. 

În plus, am reușit să aducem un teren pentru viitorul spital regional, mai spune președintele CJC. 

"În următoarele zile voi întra în posesia masterplanului pentru aceasta investiție. Documentația o face o firma de consultanță care a proiectat și spitalul AKH din Viena. Sursa de finanțare este deocamdată în discuție. Proiectul va fi inclus pe Ministerului Fondurilor Europene", mai spune Mihai Lupu.


Președintele CJC trece în revista și proiectele legate de canalizare și infrastructura de apă, finanțate prin POIM. 

 CJC are în atenție și proiecte de împădurire.

La capitolul cultură, Mihai Lupu face referire la situația Teatrului de vară din Mamaia, unde au fost reluate procedurile pentru actualizarea studiilor de reabilitare. Tot la capitolul cultură, președintele CJC face referire la Teatrul de Stat Constanța, care se confruntă cu lipsa infrastructurii. La fel și muzeele din subordinea CJC, au aceleași tip de probleme. 

Cheltuielile de dezvoltare au fost de peste 480 de milioane de lei în primele 6 luni ale anului, potrivit execuției bugetare.

Vicepreședintele Petre Enciu care coordonează departamentul de proiecte , spune sunt în derulare 57 de proiecte. Aceste proiecte sunt în diverse stadii.


Petre Enciu, vicepreședinte CJC

În acest moment nu mai există riscul rezilierii acestor contracte., spune Enciu. 


13 contracte au fost semnate în acest mandat, restul au fost moștenite și continuate. Trei proiecte au fost finalizate - Centrul Tomis, Delfinariul și Centrul Jean Constantin. 

O serie de proiecte sunt în curs de elaborare printre acestea Ansamblul rupestru de la Murfatlar, Teatrul pentru copii, două școli speciale în faza de proiectare și alte trei proiecte pe sănătate.

Un alt proiect în lucru este drumul de la Mangalia la Negru Vodă.
 

"Stații de încărcare, reabilitarea Bibliotecii I.N. Roman, resistematizarea circulației în interiorul CMSN și urmează să ne ocupăm de reabilitarea Centrului Medical Băneasa", a mai spus Petre Enciu.



Proiecte CJC
finalizate/aflate în desfăşurare /în pregătire
 
 
  • Modernizare infrastructură de transport regională pe traseul DJ 226 Corbu-Săcele-Istria-Mihai Viteazu
  • Program de finanțare - Programul Operațional Regional 2014-2020, Parteneri: UAT Judetul Constanta, UAT Comuna Corbu, UAT Comuna Istria, UAT Comuna Sacele, UAT Comuna Mihai Viteazu;
  • Valoare proiect - 107.282.416,77 lei;
  • Modernizarea drumului judetean DJ 226 va avea ca efect stimularea mobilitatii regionale prin conectarea nodurilor secundare si tertiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale si este dedicat pentru interconectarea regiunii Dunarii;
  • Obiectivele specifice ale proiectului constau în reabilitarea şi modernizarea întregului drum judeţean de 40,258 km, prin lucrari de bază (modernizarea şi reabilitarea structurii rutiere: ranforsarea structurii rutiere existente cu mixturi asfaltice noi şi un strat din piatră spartă pentru sporirea capacitatii portante si scurgerea apelor şi sisteme de drenaj; lucrări de poduri; siguranţă circulaţiei; amenajarea intersecţiilor şi drumurilor laterale până la limita de proprietate a judeţului), precum și realizarea de trotuare pietonale/piste de biciclişti pe ambele părţi ale drumului și construirea/ modernizarea unor staţii de autobuz.
  • Modernizare infrastructură de transport regională pe traseul DJ 226 A Cetatea Histria - DN22 / Tariverde
  • Program de finanțare - Programul Operațional Regional 2014-2020;
  • Parteneri : UAT Judeţul Constanţa, UAT Comuna Istria, UAT Comuna Cogealac;
  • Valoare proiect - 27.623.187,74 lei;
  • Obiective: creşterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale si urbane situate în proximitatea retelei TEN-T prin modernizarea drumurilor judeţene. Obiectivele specifice ale proiectului: reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 226A pe traseul Cetatea Histria - DN 22 Tariverde, cu o lungime de 13,918 Km, realizarea de troturare – 4810 m, construirea/modernizarea unor staţii de autobuz.
  • Reabilitarea si modernizarea drumului judetean DJ223, tronsonul Cernavoda - Rasova - Aliman - Ion Corvin”
  • Program de finanțare - Programul Operațional Regional 2014-2020;
  • Parteneri: UAT Judeţul Constanţa, UAT Oraşul Cernavoda, UAT Comuna Rasova, UAT Comuna Aliman, UAT Comuna Ion Corvin;
  • Valoare proiect - 155.313.445 lei;
  • Obiective: reabilitarea si modernizarea drumului judetean DJ223, tronsonul Cernavoda - Rasova - Aliman - Ion Corvin - 38,777 km, realizarea de trotuare in intravilanul localitatilor - 6.188 mp, construirea/ modernizarea unor statii de autobuz.
  • Atragerea prin Asociaţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Constanţa a sumei de 140 de milioane lei pentru construirea a două noi drumuri, prin Programul „Anghel Saligny”, care vor fluidiza traficul în partea de sud a județului, asigurând o alternativă la actualul DN39 extrem de aglomerat în sezonul estival. Vorbim despre:
  • proiectul de modernizare a DJ 393, tronsonul cuprins între localitățile Techirghiol și Arsa. Ruta ocolitoare va avea 23,65 de kilometri, iar valoarea proiectului este de 97.000.000 de lei
  • proiectul de modernizare a DJ 391, tronsonul cuprins între localitățile Tuzla și Biruința. Ruta ocolitoare va avea 11,7 kilometri, iar valoarea proiectului este de aprox. 43.000.000 de lei.
  • „Restaurarea, conservarea, amenajarea si valorificarea cultural-turistica a Cetatii Carsium (Harsova)”
  • Program de finanțare - Programul Operațional Regional 2014-2020
  • Valoare proiect: 10.570.361,98 lei;
  • Obiective: conservarea , restaurarea şi protejarea Cetăţii Carsium prin: realizarea de lucrări aferente sectorului Turnul Comandantului şi zidurilor acestuia, consolidare Zid Sector Port, lucrari aferente Zidului Sector Incinte Vest, lucrări amenajare sit, lucrări împrejmuire, realizarea unui corp multifuncţional care să asigure toate utilităţile administrative necesare, asigurarea dotărilor, realizarea activităţilor de marketing şi punerea în valoare a obiectivului restaurat, inclusiv digitizarea acestuia, creşterea numărului preconizat de vizite la obiectivul de patrimoniu cultural.
  • „Salvarea si punerea in valoare a Mormântului Pictat Tip Hypogeu”
  • Program de finanțare - Programul Operațional Regional 2014-2020;
  • Valoare proiect - 6.419.336,47 lei;
  • Obiective: conservarea, restaurarea şi protejarea cavoului tip Hypogeu prin reconstituirea picturii murale din interiorul mormântului, refacerea arhitecturii mormântului (suprafeţe murale: zidărie, boltă, elemente din piatră şi cărămidă) şi realizarea unei structuri de protecţie care să îl separe de mediul inconjurător şi să asigure un anumit climat care să permită conservarea şi asigurarea dotărilor pentru expunerea, protecţia şi punerea în valoare a monumentului.
  • „Restaurarea, conservarea, amenajarea şi punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”
  • Program de finanțare - Programul Operațional Regional 2014-2020;
  • Valoare proiect - 14.362.838,12 lei;
  • Obiective: restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentului istoric Edificiul Roman cu Mozaic (inclusiv restaurarea, protecţia şi conservarea mozaicurilor interioare, restaurarea plasticii faţadei şi a acoperişului). Dotări interioare (instalaţii, echipamente şi dotări pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie). Dotări pentru expunerea şi protecţia patrimoniului cultural mobil şi imobil, activităţi de marketing şi promovare turistică a obiectivului restaurat, inclusiv digitizarea acestuia, în cadrul proiectului.
  • „Reabilitarea Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta”
  • Program de finanțare - Programul Operațional Regional 2014-2020
  •  Parteneri: UAT Judetul Constanţa și Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
  • Valoare proiect - 19.521.820,91 lei;
  • Obiective: restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentului istoric "Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa" - prin realizarea de lucrări de revitalizare a zidăriilor de piatră şi cărămidă şi a bolţilor cu degradări, lucrări de restaurare interioare la spaţiile boltite şi la componentele artistice ale sălilor şi frescei din aula „Adrian Rădulescu”, lucrări de restaurare exterioare la faţade şi acoperişuri, lucrări de arhitectură, lucrări de intervenţie structurală şi lucrări de instalaţii, dotări interioare (instalaţii, echipamente şi dotari pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefractie), dotări pentru expunerea si protectia patrimoniului cultural mobil şi imobil, activităţi de marketing şi promovare turistică a obiectivului restaurat, inclusiv digitizarea acestuia, in cadrul proiectului;
  • ”Extindere Delfinariu”, proiect derulat în cadrul Programului pentru dezvoltarea investiţiilor în turism - Masterplanul investiţiilor în turism - şi a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii în turism, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 558 din 4 august 2017;
  • Valoare proiect - 22.184.476,40 lei;
  • Obiective: valorificarea durabilă a specificului local şi a elementelor turistice de identitate naţională prin extinderea şi dotarea la standarde europene a infrastructurii Delfinariului din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, astfel încât infrastructura turistică de agrement extinsă să vizeze creşterea calităţii vieţii, dezvoltarea turismului şi crearea de locuri de muncă în judeţul Constanţa. Dezvoltarea unui obiectiv turistic competitiv pe plan internaţional, care să respecte reglementările în vigoare privind condiţiile minime de deţinere a mamiferelor marine; îmbunătăţirea şi diversificarea serviciilor turistice şi de agrement pentru turişti şi vizitatorii din localitate; dezvoltarea comunităţilor locale din zonele cu potenţial turistic ridicat, prin creşterea investiţiilor publice în infrastructura turistică.
  • ALERT - „Monitorizarea si protejarea in comun a mediului inconjurator in Bazinul Marii Negre”proiect finalizat;
  • Program de finanțare - Programul Operational Comun Bazinul Marii Negre 2014-2020;
  • Parteneri: Consiliul Judetean Constanta - Beneficiar Lider, Consiliul Raional Ungheni, Moldova - Beneficiar 1 și Asociatia Bulgara pentru Transferul Tehnologiei si Inovatiei, Bulgaria - Beneficiar 2.
  • Valoare proiect - 723.472,24 euro;
  • Obiective: Obiectivul general al proiectului consta in dezvoltarea unei legaturi transfrontaliere pe termen lung intre partenerii implicati, in ceea ce priveşte domeniul mediului si a situaţiilor de urgenţă cauzate de mediul inconjurător şi alte tipuri de ameninţări. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: asigurarea monitorizării mediului în toate cele trei ţări partenere (protecţie şi prevenire), creşterea gradului de conştientizare a opiniei publice în randul comunităţilor din Bazinul Mării Negre privind problemele de mediu, riscuri şi măsuri de protecţie şi îmbunătăţirea cooperării între autorităţile locale si ONG-uri în prevenirea dezastrelor ecologice şi managementul intervenţiilor (prevenire şi interventie).
  • TREASURE - „Patrimoniul Cultural Comun - Sursa pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului in Bazinul Marii Negre”, – proiect finalizat;
  • Program de finanțare - Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020
  • Parteneri: Consiliul Judetean Constanta - Beneficiar Lider, Asociatia Bulgara pentru Transferul Tehnologiei şi Inovaţiei, Bulgaria - Beneficiar 1, Consiliul Districtului Enez, Turcia - Beneficiar 2, și Consiliul Raional Ungheni, Moldova - Beneficiar 3;
  • Valoare proiect - 939.544 euro;
  • Obiectivul general al proiectului constă în promovarea în comun a afacerilor şi antreprenoriatului în sectoarele turism şi cultură, în regiunile partenere din Bazinul Mării Negre. Prin acest proiect se are în vedere dezvoltarea de activităţi specifice (crearea şi dotarea unei infrastructuri cu echipamente specifice, de cercetare şi expunere muzeală a patrimoniului cultural şi natural, submers şi clasic) astfel încât, la finalizarea proiectului, partenerii să beneficieze de echipamente şi facilităţi valoroase (ex. echipamente de scufundare şi expunere clasică şi digitală, inclusiv reabilitarea unei clădiri muzeale) promovate într-o maniera moderna (album şi hărţi digitale, festival, site si eveniment comun). Proiectul vizează, din perspectiva activităţilor Consiliului Judeţean Constanţa, dezvoltarea infrastructurii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, aferentă patrimoniului submers, prin dotarea laboratorului de cercetare subacvatică cu echipamente specifice, de cercetare (costume umede, costume uscate, computer de scufundare, sonar side scan, barca cu peridoc, ROV - vehicul subacvatic, harti digitale, autovehicul, ochelari VR, aparat proiectie holografica, album digital, site, plachete, medalii etc).
  • Demersuri în vederea construirii unui nou Spital Regional la Constanța – trecerea imobilulului teren+clădire aflat în domeniul public al Statului, în domeniul public al județului Constanța, în vederea ridicării unui nou spital care să preia toată activitatea SCJU Constanța . Este vorba de un teren în suprafață de 111.272 mp, aflat pe strada Viilor nr. 1, municipiul Constanța.
  • Spitalul Județean beneficiază de o nouă secție de Obstetrică și Ginecologie. Proiectul de modernizare a costat 4,4 milioane de lei, cea mai mare parte a fondurilor fiind alocate de Ministerul Sănătății (3.386.381,10 lei) și Consiliul Județean Constanța (1.110.108,02 lei);
  • Se desfăşoară, în prezent, lucrări privind reabilitarea Secţiei Unităţii de Primiri Urgenţe a SCJU;
  • A început reabilitarea Secţiei Clinice de Chirurgie plastică - SCJU, Microchirurgie Reconstructivă a SCJU – valoare proiect: aprox. 200.000 euro;
  • Construire corp nou pentru Serviciul Clinic de Anatomie Patologică (SCAP) – SCJU, în valoare de 5.000.000 euro. Procedura de achiziție publică a serviciilor de proiectare urmează a fi demarată în cel mai scurt timp posibil.
  • Construire Corp nou SCJU – Departament Sănătatea mamei și copilului. Construcția nou propusă va avea funcțiunea de spital, destinată Departamentului ”Sănătatea mamei și copilului”, respectiv secțiilor de Obstetrică-Ginecologie I și II, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie-Ortopedie Pediatrică și va avea o suprafața construită la sol de aproximativ 3.500 mp și un regim de înălțime format din: două etaje subsol, un demisol, un parter, opt etaje medicale și etajul nouă, tehnic retras. Noua investiție în structura de sănătate județeană va beneficia de un număr total de 365 paturi. Valoare proiect:   aproximativ 148.500.000 Euro + TVA.
 
 


Stelian Gima, vicepreședinte CJC vorbește despre auditul financiar al Camerei de Conturi. CJC a primit 13 recomandări de la Curtea de Conturi.

Stelian Gima, vicepreședinte CJC

"Auditul a vizat anul 2021 iar recomandările sunt simple, rezolvabile", a mai spus Gima.



În continuarea conferinței de presă, urmează o sesiune de întrebări-răspunsuri. 


Mihai Lupu spune că nu va permite șifonarea banului public la nivelul instituțiilor subordonate CJC.

Nu voi permite sifonarea banului public la nivelul instituțiilor subordonate CJC.,  a spus președintele CJC. 


Enciu spune că este mulțumit de structura departamentului de proiecte nu și de toți cei care lucrează în cadrul acestui departament.

Evaluarea independentă a tuturor angajaților CJC este în desfășurare.  Ulterior, noua organigramă va fi adoptata prin Consiliul Județean. 

Lupu spune că nu este mulțumit de activitatea din instituțiile subordonate "peste tot lucrurile ar fi trebuit ca lucrurile să funcționeze mai bine."

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 374

Mihai Lupu, despre candidatura la Consiliul Județean Constanța- „Cu siguranță voi candida!“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1202

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 393

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 481

Două terenuri vor trece din proprietatea Primăriei Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța. Iată de ce! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 475

Majorare de capital pentru Drumuri Județene Constanța SA, proiect dezbătut de consilierii locali (DOCUMENT)

24 Mar 2024 444

Un angajat al Consiliului Județean și-a cerut transferul la Agenția pentru Pescuit și Acvacultură din cadrul Ministerul Agriculturii! Despre cine este vorba?

15 Mar 2024 670

Consiliul Județean Constanța organizează concurs pentru conducerea executivă a DGASPC. Până când se pot depune dosarele?

10 Mar 2024 3789

Managerul de la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” intră în evaluarea anuală!

10 Mar 2024 550

Au fost stabilite calendarul și comisia de evaluare a managerului de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”

10 Mar 2024 539

Ce notă a obținut în cadrul evaluării anuale managerul de la Biblioteca Județeană ,,I.N.Roman” Constanța (DOCUMENT)

07 Mar 2024 550

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 760

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1247

Ce notă a obținut la evaluarea anuală managerul de la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”(DOCUMENT)

22 Feb 2024 769

LIVE text Consiliul Județean Constanța, în ședință ordinară! Ce proiecte sunt pe ordinea de zi (FOTO+VIDEO)

21 Feb 2024 1015