O nouă petiţie „Constanţa nu e Mazăre” Strângerea de semnături pentru Portul Constanţa, considerată „joaca lui Mazăre”

La doar câteva zile după iniţierea unei petiţii online denumite „Constanţa nu e Mazăre”, constănţenii iau din nou atitudine faţă de acţiunile administraţiei publice locale. Şi de data aceasta demersul are legătură cu intenţia administraţiei Mazăre de a prelua un pachet de 13% din acţiunile Portului Constanţa, cu titlu gratuit, de la Ministerul Transporturilor. Deosebirea constă în faptul că iniţiatorii petiţiei disponibile pe www.petitieonline.com acum atrag atenţia asupra acţiunii de strângere de semnături demarate de Primăria Constanţa la începutul acestei săptămâni. Amintim că municipalitatea a dat startul unei adevărate goane după semnături în favoarea preluării acţiunilor Portului Constanţa. Constănţenii sunt întrebaţi, în schimb, dacă vor un preţ mai scăzut al gigacaloriei.
Constănţenii care vor să semneze această petiţie, denumită „Constanţa nu e Mazăre“, o pot face şi prin intermediul site-ului nostru, până duminică, accesând link-ul www.petitieonline.com.

Iniţiatorii noii petiţii fac o trecere în revistă a „modalităţilor reglementate de legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte procedura de consultare a cetăţenilor în probleme de interes major pentru comunitatea locală“, respectiv: „informarea cetăţenilor, prin informarea din oficiu şi informarea la cerere, astfel cum sunt reglementate prin dispozitiile art. 31 din Constituţia României şi dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public; consultarea cetăţenilor, prin dezbateri publice (în modalitatea reglementată de Legea nr. 52/2003), şedinte publice (în modalitatea reglementată de Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală şi Legea nr. 141/2004, privind modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale) şi referendum (în modalitatea reglementată de Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfasurarea referendumului); participarea activă realizată prin iniţiativa legislativă, în modalitatea reglementată de Legea nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni şi de Legea nr. 215/2001”.
Constănţenii care au demarat această nouă petiţie susţin că modalitatea aleasă de municipalitate pentru consultarea cetăţenilor în problema Portului Constanţa „nu se încadrează în niciuna dintre formele reglementare de legislaţia din România în vigoare“. De aceea, în baza Legii 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public, iniţiatorii petiţiei solicită punerea la dispoziţie a tuturor documentelor prin care Primăria Constanţa sau Consiliul Local Municipal Constanţa au decis derularea acestei campanii de consultare.

„O batjocură la adresa democraţiei“

Parlamentarii de Constanţa privesc cu ochi buni demersul şi consideră că acţiunea de strângere de semnături a administraţiei Mazăre este „un abuz”. În acest sens, senatorul PDL Gigi Chiru a declarat: „Orice iniţiativă împotriva abuzurilor este binevenită. Demersul extrem de important al preluării acţiunilor Portului Constanţa este batjocorit prin această strângere de semnături. Este o mizerie, o batjocură la adresa democraţiei şi a regulilor bunului simţ de care chiar şi Primăria Constanţa trebuie să dea dovadă”.
„Varianta preluării acţiunilor de municipalitate e incorectă şi păguboasă“
Deputatul Gheorghe Dragomir, liderul PNL Constanţa, consideră că „asistăm deja la o bătălie între cei care vor preluarea acţiunilor Portului şi cei care nu-şi doresc asta”. „Varianta corectă este cea în care Portul rămâne la Ministerul Transporturilor, dar Mazăre contraatacă prima petiţie prin această strângere de semnături. Varianta preluării acţiunilor de municipalitate e incorectă şi păguboasă, dar asta e joaca lui Mazăre”, a explicat parlamentarul constănţean.

„Un demers corect şi normal“

Deputatul FC Dănuţ Culeţu consideră că noua petiţie este „un demers foarte corect şi normal, nu pe picior, aşa cum se procedează cu strângerea de semnături”. „Problema gigacaloriei este strict a Primăriei, iar Portul Constanţa este o instituţie strategică de interes naţional, care trebuie să deservească întreaga economie naţională, nu doar Constanţa. Mazăre ar trebui să gândească la nivel global”, a menţionat Culeţu.

Facem menţiunea că am încercat să aflăm şi un punct de vedere al primarului Mazăre, dar acesta nu a răspuns. În cazul în care o va face, declaraţia sa va fi ulterior publicată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 454

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1037

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3795

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 656

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 622

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 599

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 822

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 826

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 617

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 838

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1407

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1102

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 952

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1475

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1671