„Plăţi nelegale“ către sportul constănţean HCM Constanţa dispută „un meci“ în instanţă cu CJC (documente)

Conform raportului întocmit de auditorii Curţii de Conturi a României, în urma unui control, s-a constatat că, în anul 2012, din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa, au fost finanţate cheltuieli cu activităţi sportive în sumă de 13.305.000 de lei. Din această sumă, o parte ar putea fi cea alocată către Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, este cercetat pentru o serie de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. În această cauză mai sunt cercetaţi şi alţi funcţionari publici din cadrul CJC. Conform raportului Curţii de Conturi a României (CCR), în urma controalelor de anul trecut, s-a constatat că, în anul 2012, din bugetul CJC au fost finanţate cheltuieli cu activităţi sportive cu valoarea de 13.305.000 de lei.

Peste patru milioane de lei doar în 2012

Din aceşti bani, suma de 4.010.000 de lei ar putea fi cea acordată, prin Hotărârea de Consiliu Judeţean (HCJ) nr.22/2012 sau HCJ 33/2012 (prin care se modifică HCJ 269/2011), Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa. În raportul CCR, se menţionează „efectuarea de plăţi nelegale către asociaţii şi cluburi sportive reprezentând finanţare acţiuni sportive numai în baza hotărârilor de Consiliu Local şi fără a se respecta prevederile Legii, în sumă de 13.305 mii lei, la care s-au calculat dobânzi de 594 mii lei (...), finanţarea şi plăţile fiind efectuate de către CJC numai în baza hotărârilor de CJ şi a celor de modificare sau rectificare a bugetului iniţial pentru anul 2012“.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale, întocmită de procurorii DNA în data de 15 ianuarie, se precizează că „există date şi indicii temeinice potrivit cărora învinuitul Constantinescu Nicuşor Daniel şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al CJC, în sensul că a dispus plata a 13.305.000 de lei, reprezentând plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive; finanţarea şi plăţile au fost efectuate numai în baza hotărârilor CJ Constanţa, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii“.

HCM Constanţa, campioană la alocările bugetare

Una dintre organizaţiile sportive cele mai „răsfăţate“ a fost Club Sportiv Handbal Club Municipal (HCM) Constanţa. Potrivit portalului de justiţie, într-unul dintre dosarele care se află pe rolul Judecătoriei Constanţa, HCM figurează în calitate de pârât. Părţile reclamante sunt Judeţul Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, iar obiectul dosarului îl constituie „pretenţiile“ reclamanţilor de la pârât. Potrivit datelor oficiale, Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa la data de 29.08.2002. În calitate de asociaţi/fondatori, sunt menţionaţi Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Ali Nurhan. Scopul declarat al asociaţiei este „activitatea sportivă de performanţă promovată în temeiul HG 69/2000 (Legea educaţiei fizice şi sportului, consolidată în 2009) şi al regulamentului de punere în aplicare cuprins în HG 884/2001 (regulamentul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000)“. Interesantă este însă componenţa constiliului director, format din Radu Ştefan Mazăre, Nicuşor Daniel Constantinescu şi Ali Nurhan, ultimul fiind directorul executiv al HCM Constanţa, fost consilier local şi cetăţean de onoare al Constanţei.

HCM Constanţa, învestită cu personalitate juridică

CJC a aderat ca membru asociat al HCM Constanţa abia în luna martie a acestui an, atunci când a fost adoptată HCJ nr. 43/2014 privind aderarea Judeţului Constanţa - Consiliul Judeţean Constanţa ca membru asociat la Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa. Reprezentantul CJC în cadrul clubului sportiv a fost desemnat, iniţial, consilierul judeţean Panait Anghel, prin HCJ 43/2014. Însă din luna iunie, potrivit HCJ 129/2014, el a fost înlocuit de Constantin Gabriel Diceanu (purtător de cuvânt în cadrul CJC).

Conform portalului de justiţie, Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa i-a fost conferită personalitate juridică, actul constitutiv şi statutul acestuia suferind modificări, conform hotărârii Adunării Generale din 1.04.2014. Cererea, înregistrată la secţia civilă a Judecătoriei Constanţa, a fost soluţionată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, la data de 9 mai 2014.

Potrivit HCJ nr.22/2012, HCM Constanţa a primit de la Consiliul Judeţean 4.000.000 de lei „pentru susţinerea clubului în anul 2012“, hotărâre votată în unanimitate de consilierii prezenţi. Totodată, în 2012 - anul vizat de auditorii CCR în acţiunea de control din 2013 - a fost adoptată şi HCJ nr.33/2012, referitoare la îndreptarea unei erori materiale din HCJ nr.269/2011 privind alocarea unei sume Clubului Sportiv HCM Constanţa. Astfel, se modifica suma acordată: „Se aprobă alocarea sumei de 1.510.000 de lei Clubului Sportiv HCM Constanţa pentru acoperirea cheltuielilor necesare participării în Liga Campionilor“. Iniţial, suma precizată era de 1.500.000 de lei.

Întrebat dacă proiectele adoptate în şedinţa din martie au legătură cu anchetarea sa în dosarul DNA, Nicuşor Constantinescu declara, la vremea respectivă: „Nu e vorba de anchetarea mea în special pe acest caz, deşi sunt anchetat pe toate programele Consiliului Judeţean Constanţa de DNA-ul ăsta politic. Aceste asociaţii în care Consiliul Judeţean Constanţa a intrat astăzi (n.r. 17 martie 2014) ca membru fondator cu voturi determinante care înseamnă jumătate plus 1 în aceste cluburi sunt o necesitate.“

Cristinel Dragomir - „Noi am acţionat în instanţă absolut toate instituţiile“

„Trebuie să ne judecăm ca să câştigam în instanţă, dar pentru că e suspendat în instanţă, până se termină procesul domnului Constantinescu şi al directorilor care sunt implicaţi în dosar, noi avem obligaţia, ca instituţie, să ducem decizia la îndeplinire. Decizia spune că e plată nelegală şi că trebuie să recuperăm prejudiciul. Atunci, noi am acţionat în instanţă absolut toate instituţiile care au fost prinse în decizia 70 de anul trecut. Şi cum poţi să recuperezi? Trebuie să îi dai în judecată“, a declarat vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 897

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 833

DNA Constanța cere, la Înalta Curte, rejudecarea dosarului Combat Press!

17 Oct 2023 1078

Gabriel Mustaţă rămâne judecătorul dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Cererea de recuzare a lui Nicușor Constantinescu, respinsă

31 May 2023 1213

Judecătorul Gabriel Mustaţă, recuzat de Nicușor Constantinescu, fostul șef al CJC!

29 May 2023 1937

Decizie „bombă“ în instanță! Mai mulți primari și foști primari din județul Constanța vor fi reaudiați la Tribunal

16 Jan 2023 2810

Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC, achitat într-un dosar DNA! Decizia finală se va lua azi

27 May 2022 2282

Se pensionează un fost procuror Anticorupție din Constanța! A cerut condamnarea lui Nicușor Constantinescu

21 Feb 2022 1937

Nicușor Constantinescu l-a recuzat pe judecătorul Lucian Lică! Ce răspuns a primit fostul șef al CJC

09 Feb 2022 2319

Ce judecător a recuzat fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu

17 Dec 2021 2479

Opt ani pentru Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC Dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“ ar putea fi rejudecat! Cererea, admisă în principiu

15 Nov 2021 2692

Oficial! Începe judecata în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu!

21 Oct 2021 3456

Inculpați, Decebal Făgădău și Marcela Enache Dosarul terenurilor din Portul Tomis, azi primul termen la Tribunal! Gabriel Mustaţă nu ar fi vrut să judece procesul!

24 Sep 2021 2724

Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC, achitat! Dosarul, în apel. S-a stabilit primul termen

21 Aug 2021 2347

Serviciul Român de Informaţii, așteptat să se pronunțe în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu

08 Jul 2021 2423