Posibil cumul de funcţii? Preşedintele CA-ului RAEDPP devine membru în CA-ul RATC

Consilierii locali municipali constănţeni se reunesc, astăzi, într-o şedinţă ordinară. Unul dintre proiectele de hotărâre supuse aprobării vizează numirea lui Ovidiu Cristian Tănase în funcţia de membru în cadrul Consiliului de Administraţie al RATC Constanţa. Din poziţia de membru în CA-ul Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa, Tănase va reprezenta interesele Consiliului Local Constanţa. Durata contractului membrilor CA-ului este de patru ani de la data semnării, cu menţiunea că „mandatul poate fi revocat oricând de către Consiliul Local al Municipiului Constanţa".

„Remuneraţia membrului din Consiliului de Administraţie este în sumă de 25% din remuneraţia lunară a directorului general, indiferent de numărul de şedinţe şi va fi revizuită anual în funcţie de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă", iar „plata se va efectua din fondurile Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa", se arată în proiectul de hotărâre. Cât despre indicatorii de performanţă, aceştia sunt: „reducerea obligaţiilor restante, reducerea pierderilor, creşterea profiturilor, creşterea cifrei de afaceri şi creşterea productivităţii muncii".

Ovidiu Cristian Tănase mai deţine însă o funcţie în CA-ul unei instituţii publice. Este vorba despre Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat, acolo unde a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie. Numirea a avut loc în decembrie, după ce funcţia a rămas vacantă, dat fiind faptul că fostul preşedinte al CA-ului şi totodată fost director a devenit parlamentar (n.r. - Radu Babuş). De altfel, numele lui Ovidiu Cristian Tănase mai apare într-un proiect de hotărâre supus azi aprobării. E vorba despre o îndreptare de eroare materială strecurată în proiectul din decembrie, atunci când, în loc de „Ovidiu Cristian Tănase", a apărut „Tănase Ovidiu". Îndreptarea figurează în proiectul privind numirea Iuliei Mădălina Moţăţăianu la conducerea RAEDPP.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

baciu sorin

07 Jul, 2014 11:13

nu mi se pare corect ca unii sa aiba mai multe slujbe iar unii deloc.....unii mananca mai multe paini la masa iar altii deloc.... din cauza asta avem multi someri sau oameni fara loc de munca....

Articole asemanatoare

CNSC, decizie care vizează DGASPC Snow Clean SRL continuă să câștige contracte la instituțiile subordonate Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

18 Apr 2024 335

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 351

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 723

Liberalul Daniel Popa, noul director general provizoriu al societății Termocentrale Constanța SRL

15 Apr 2024 607

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 530

Tribunalul Constanța amână dosarul în care Primăria Lumina cere insolvența Alboram SRL! Legături cu Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean

12 Apr 2024 1914

Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință extraordinară. Ce proiecte sunt înscrise pe ordinea de zi? (DOCUMENTE)

12 Apr 2024 932

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 1934

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 868

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 894

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 1094

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, suplimentată (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 545

Mihai Lupu, despre candidatura la Consiliul Județean Constanța- „Cu siguranță voi candida!“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1692

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință ordinară. Iată ce se discută (DOCUMENTE+FOTO)

27 Mar 2024 991

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1011