Prefectul a cerut propuneri pentru piste în tot judeţul S-a făcut planul pentru traseul destinat bicicliştilor pe digul APMC

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz s-a întâlnit ieri cu şefii Poliţiei Rutiere, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Judeţului pentru a stabili, împreună cu Asociaţia Constanţa Cycling Team şi Clubul de Ciclism, o strategie prin care să se asigure condiţiile pentru practicarea ciclismului şi la Constanţa, după modelul marilor oraşe europene.

În cadrul acestei şedinţe tehnice, s-a stabilit, pentru o dată cât mai apropiată, organizarea unui traseu destinat atât profesioniştilor, cât şi amatorilor, elevilor constănţeni în primul rând, pe o porţiune de opt km pe digul aparţinând Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, cu pornire de la Cazinoul din Constanţa. Pentru continuarea acestui program, prefectul a solicitat celor două asociaţii sportive să propună trasee în tot judeţul, ce vor fi analizate ulterior în colaborare cu specialiştii Poliţiei Rutiere.

Precizăm că, în urmă cu o săptămână, prefectul judeţului Constanţa a primit un grup de 138 de ciclişti, care i-au înmânat o petiţie prin care îi solicitau sprijin în acţiunea de marcare a pistelor pentru biciclişti pe câteva dintre cele mai circulate trasee din municipiu, cum ar fi arterele care duc spre staţiunea Mamaia, Parcul Tăbăcărie, spre pieţe, licee şi centre comerciale, dar şi a unor trasee ce duc spre staţiuni, mănăstiri şi obiective turistice. Întrucât în ceea ce priveşte pistele din municipiul Constanţa aceasta este o problemă ce ţine strict de competenţa Primăriei, Claudiu-Iorga Palaz a promis atunci că va găsi alte soluţii pentru încurajarea şi susţinerea acestui sport. „Ceea ce am stabilit astăzi reprezintă doar începutul unui program mai amplu, care să se extindă în toate oraşele şi marile comune din judeţul Constanţa. Vrem să educăm în primul rând tânăra generaţie în spiritul practicării ciclismului mai întâi ca hobby, apoi ca mijloc ecologic şi sănătos de locomoţie", a precizat prefectul la sfârşitul şedinţei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 576

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 661

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 581

Alianța Dreapta Unită a stabilit candidatul pentru Primăria Independența, județul Constanța

09 Apr 2024 592

Președintele PMP Constanța candidează și la alegerile europarlamentare

22 Mar 2024 727

Bogdan Bola îl susține pe Stelian Ion în cursa pentru Primăria Constanța „E nevoie de o schimbare, înfrățirea PNL și PSD este evidentă"!

20 Mar 2024 842

Oficial! Stelian Ion și Claudiu Iorga Palaz, candidații din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța

20 Mar 2024 845

Afaceri Constanța Ce a decis mediul cu privire la extinderea exploatării de la Cogealac?

17 Mar 2024 696

Reacții puternice de la liderii ADU Constanța! Stelian Ion, Claudiu Palaz și Bogdan Bola, declarații despre decizia BEC

17 Mar 2024 801

Dreapta Unită a depus la Prefectură un Memoriu prin care solicită sesizarea Guvernului cu privire la adoptarea OUG privind organizarea și desfășurarea alegerilor (DOCUMENT)

11 Mar 2024 564

Certificat de urbanism pentru CN CF CFR SA – Sucursala regională CF Constanța. Este vizată o linie importantă

10 Dec 2023 997

Oficial de la SC RAJA SA 17 localități din județul Constanța, în continuare nealimentate cu apă

29 Nov 2023 740

#Dobrogea145 Claudiu Iorga Palaz, președinte PMP Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1114

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța în ședință ordinară! Iată ce se discută

31 Oct 2023 1166

Vasile Ivanof, decedat Magistrații au decis rejudecarea dosarului dintre Stone Construct SRL și CJ Constanța, vizând contractul de la Capidava. Ce sume se află la mijloc?

29 Sep 2023 1021