Prefectura Constanța, ședință a Echipei locale de sprijin în vederea integrării străinilor care au dobândit protecție internațională în România

Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a convocat ieri, 19 ianuarie, ședința trimestrială a Echipei locale de sprijin în vederea integrării străinilor care au dobândit protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene de la nivelul județului Constanța, în cadrul căreia au fost prezentate activități și măsuri dispuse în trimestrul IV al anului 2022, de către instituțiile care fac parte din echipa locală de sprijin.

Printre altele, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța a decontat, în trimestrul IV al anului 2022, suma de 77,8 milioane de lei (cheltuieli pentru cazare și masă), Inspectoratul General pentru Imigrări - Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați a comunicat existența a 107 cetățeni străini, beneficiari de protecție internațională (BPI), stabiliți legal la nivelul județului Constanța și Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al județului Constanța a raportat că, din punct de vedere al protecției temporare acordată străinilor proveniți din Ucraina, au fost emise 10.610 documente.

De asemenea, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, în prezent, la cursuri de limba română, participă 143 de cetățeni străini (ucraineni, sirieni, spanioli), iar 76 de copii și tineri ucraineni se regăsesc în unitățile de învățământ ca audienți, Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța monitorizează, cu sprijinul U.A.T.-urilor, un număr de 450 de copii, iar Direcția de Sănătate Publică Constanța a comunicat cheltuielile totale realizate pentru refugiații din Ucraina, în trimestrul IV al anului 2022, în cuantum de peste 525.000 de lei (programe naționale de sănătate, servicii de ambulanță, asistență specifică în unitățile sanitare).

Totodată, referitor la cetățenii străini proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, Casa de Asigurări de Sănătate Constanța a raportat că serviciile medicale cu solicitare crescută au fost cele spitalicești (1.055 de internări, 162 de servicii medicale de specialitate clinică și medicamente), Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța are în evidență 47 de migranți (34 de femei și 13 bărbați), Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța a plătit, în trimestrul IV al anului 2022, ajutoare financiare nerambursabile, conform Legii 122/2006, în valoare de aproximativ 21.000 de lei, pentru un număr de 37 de dosare, iar Garda de Coastă a informat că, în ultimele trei luni ale anului trecut, au fost prinși la graniță 12 migranți, care intenționau să traverseze ilegal în România.

În același timp, Direcția Generală de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Constanța, a primit și a transmis către AJPIS Constanța nouă cereri de solicitare a alocației de stat pentru copiii cetățenilor străini, Asociația Serviciul Iezuiților din România-JRS-Centrul Regional de Integrare a raportat un număr de 178 de cetățeni străini înscriși în proiectul „My Place to Integration“, stabiliți legal la nivelul județului Constanța, iar potrivit Consiliului Național Român pentru Refugiați, în perioada octombrie-decembrie 2022, la nivelul județului au fost consiliați 1.134 de beneficiari proveniți din Ucraina (749 de femei și 385 de bărbați), activitățile de consiliere având loc în Constanța, Mamaia-Sat, Eforie Nord și Costinești.

Nu în ultimul rând, United Nations High Commissioner for Refugees (UNHCR) are în plan înființarea unui spațiu de muncă pentru personalul UNHCR în Constanța și consolidarea intervențiilor biroului din Galați, la Constanța, World Vision Constanța, prin centrul de donații, a înregistrat, în ultimele trei luni ale anului trecut, aproximativ 23.000 de beneficiari, Organizația Salvați Copiii acordă servicii copiilor refugiați din Ucraina și familiilor acestora, în centre organizate în două unități școlare, prin intermediul proiectului „Sprijin pentru Ucraina“, iar UNICEF a oferit, în județul Constanța, 600 de ghiozdane copiilor refugiați din Ucraina și vor continua cu această activitate, în vederea încurajării înscrierii copiilor, ca audienți, în unitățile de învățământ.

„În gestionarea unei situații atât de importante și cu un impact social ridicat, trebuie să avem, mereu, în vedere o evidențiere clară, precisă a situației refugiaților, pe teritoriul județului Constanța. Totodată, printre prioritățile noastre se regăsește intensificarea activităților de promovare a programelor de absorbție pe piața muncii și consilierea cetățenilor ucraineni, pentru ca aceștia să se poată angaja și să aibă oportunitatea unui trai normal“, a declarat Silviu-Iulian Coșa, prefectul județului Constanța.


Toate instituțiile menționate anterior sunt membre ale echipei locale de sprijin, conform Ordinului de Prefect nr. 623/20.12.2022.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Zeci de nereguli depistate la societățile ce comercializează carburanți

28 Sep 2023 474

LIVE TEXT Conferință de presă la Prefectura Constanța. Mai multe instituții au prezentat raportul activităților (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Sep 2023 742

Știri Constanța Deficiențe depistate la Constanța, la societățile ce comercializează carburanți

26 Sep 2023 526

Sindicatul Poșta Română Constanța organizează un miting de protest. Iată de ce

25 Sep 2023 1493

Știri Constanța Verificări riguroase la Constanța, la operatorii economici din domeniul carburanților! Deficiențe constatate

23 Sep 2023 635

CL Hârșova funcționează incomplet Comisia de Abuzuri și Petiții din Camera Deputaților a analizat cazul unui consilier PSD care nu-și poate exercita mandatul

22 Sep 2023 537

Prefectura Constanța a atacat în instanță autorizația de construire emisă pentru imobilul ridicat de W Titanic Resort SRL

21 Sep 2023 7863

Știri Constanța Amenzi aspre pentru agenții economici din domeniul carburanților

16 Sep 2023 522

Știri Constanța Zeci de nereguli constatate de autorități la operatorii economici din domeniul carburanților

14 Sep 2023 441

Știri Constanța Control riguros la Constanța! Operatori economici sancționați pentru nereguli grave

09 Sep 2023 683

Constanța Zeci de amenzi aplicate în urma controalelor la operatorii economici din domeniul carburanților. Ce nereguli au fost constatate

07 Sep 2023 475

Constanța Zeci de amenzi aplicate în urma controalelor la operatorii economici din domeniul carburanților. Ce nereguli au fost constatate

06 Sep 2023 521

UPDATE Controale la stațiile de carburanți în Constanța! Zeci de nereguli constatate

01 Sep 2023 648

Proiectele inițiate de PSD Constanța atacate în instanță Prefectul Silviu Coșa - „Nu au bază legală"!

25 Aug 2023 709

Pestă porcină africană în Constanța! Sute de porci bolnavi. Ce a decis Prefectura Constanța?

25 Jul 2023 994