Premieră în CLM Constanţa! Rapoarte de activitate ale aleşilor Consilierii s-au străduit, nu se ştie cât au reuşit (documente)

 

Din totalul de 26 de consilieri locali din cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa, doar nouă şi-au depus raportul de activitate pe anul 2015. Asta în condiţiile în care prevederile legale în vigoare stipulează clar că, anual, aceste rapoarte trebuie întocmite de aleşi şi prezentate opiniei publice.
 
Înainte de a-şi alege reprezentanţii în administraţia publică locală şi centrală, un alegător responsabil trebuie să fie bine informat. Şi pentru că ne mai despart aproximativ şase săptămâni până când va trebui să ne alegem reprezentanţii din consiliul local şi cel judeţean, un reper în luarea deciziei corecte ar putea fi şi raportul de activitate al aleşilor în funcţie, mai ales că mulţi dintre ei se vor regăsi pe listele partidelor în cadrul cărora activează, în speranţa că îşi vor prelungi mandatele. 
 
Pe site-ul oficial al Primăriei Constanţa, din totalul celor 26 de consilieri municipali, doar nouă şi-au depus, în premieră, rapoartele de activitate pe anul 2015. Cei care s-au conformat prevederilor legale sunt: Valentin Ciorbea (PSD), Marioara Cojoc (PSD), Temur Ibram (PSD), Vasile Chirondojan (PSD), Radu Bogdan Matei (PNL), Tudorel Chesoi (PNŢCD), Stelian Gima (PNL), Gabriel Candindatu (fost PPDD actual membru PSD) şi Raluca Trandafir (PNL).

„Ecusoane de diverse culori, în conformitate cu funcţia, pentru angajaţii Primăriei Constanţa”



 Publicarea, în premieră, a rapoartelor ce oglindesc activitatea derulată de consilierii municipali pe parcursul anului precedent conferă constănţenilor motiv de „lectură”. Dar nu prea multă, pentru că activitatea unora a fost cuprinsă de o pagină A4, iar alţii au avut nevoie de cel mult şase astfel de pagini pentru 12 luni de muncă în folosul şi interesul comunităţii.
 
În ordinea depunerii lor pe site-ul Primăriei Constanţa, primul raport aparţine social-democratului Valentin Ciorbea. Pe lângă studierea proiectelor de hotărâre pentru şedinţele ordinare sau de îndată ale CLM Constanţa, Ciorbea a participat şi la şedinţele de consiliu, după cum ţine să menţioneze. În rest, consilierul PSD a activat în cadrul Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, sport, culte şi protecţie socială, a participat pe la diverse şedinţe ale unor consilii de administraţie din cadrul unor unităţi de învăţământ şi i-a mai ţinut locul viceprimarului Decebal Făgădău pe la unele activităţi. Un alt aport important la bunul mers al lucrurilor în administraţia locală pe care Ciorbea îl menţionează în raport se referă la propunerea sa potrivit căreia, „din ianuarie 2015, toţi angajaţii Primăriei Constanţa să poarte ecusoane de diverse culori, în conformitate cu funcţia pe care o au, pentru o bună comunicare cu cetăţenii”.

Audienţe săptămânale



Următorul raport de activitate pe anul 2015 aparţine consilierului PSD Marioara Cojoc. Spre deosebire de alţi aleşi locali, aceasta a fost, alături de alţi colegi din CLM Constanţa, iniţiatoarea unor proiecte de hotărâre, dar şi a convocării şedinţei extraordinare din 8 iunie 2015, când viceprimarului Decebal Făgădău i s-au încredinţat atribuţiile de primar ca urmare a încetării mandatului deţinut de Radu Mazăre. În acelaşi document, pe lângă activităţile derulate în cadrul comisiei de specialitate din care face parte, Mariana Cojoc a menţionat şi faptul că, săptămânal, a organizat întâlniri cu cetăţenii şi a acordat audienţe, aşa cum prevede, de altfel, legislaţia în vigoare. 

„M-am străduit să fiu prezent la toate şedinţele CLM”



Pentru că a dorit să fie „de folos comunităţii constănţene prin vot dat în cunoştinţă de cauză”, consilierul PSD Temur Ibram a recunoscut că „s-a străduit“ să fie „prezent la toate”. Membru în Comisia pentru servicii publice, comerţ, turism şi agrement, Ibram susţine că a fost foarte activ, iar în paralel a participat activ în comisia de repartizare locuinţe a RAEDPP, unde „s-au rezolvat cazuri deosebit de grele, cu impact social, repartizări de locuinţe din zona peninsulară - Nicolae Titulescu”.

Dedicat sportului



Consilierul PSD Vasile Chirondojan nu s-a obosit să intre în amănunte legate de activitatea prestată anul precedent. Foarte concis, acesta a dat de înţeles că, atunci când a fost nevoie şi a fost chemat, omul s-a prezentat, conştiincios, la datorie. Totuşi, se pare că accentul a fost pus pe sport. Cea mai mare realizarea a sa, trecută la finalul raportului de activitate - scris de tipar şi cu litere de-o şchioapă -, a fost „un proiect pentru dezvoltarea sportului constănţean pentru copii şi juniori, care a fost aprobat în Consiliul Local Municipal”.

Audienţe cu tematică



Pe parcursul anului trecut, consilierul PNL Radu Bogdan Matei a acumulat o absenţă de la şedinţa CLM Constanţa. A reuşit să acorde şapte audienţe pe teme de educaţie şi urbanism. Şi cum notorietatea şi imaginea publică sunt importante mai ales pentru oamenii politici, Matei se laudă şi cu prezenţa sa în mass-media: „Şase emisiuni TV, un interviu scris şi două manifestări publice în calitate de consilier local”.

 
Mai norocos din fire, probabil, consilierul PNL a avut ocazia, în 2015, să participe la o vizită de studiu în Olanda, unde a reprezentat CLM Constanţa, dar a fost prezent şi la oficierea înfrăţirii municipiului Constanţa cu oraşul Eskişehir, Turcia. La capitolul „colaborări cu ceilalţi consilieri în iniţiative locale”, consilierul Matei a notat sec: „Nu a fost cazul”. Din păcate pentru palmaresul său de ales local, Radu Bogdan Matei recunoaşte că nu a fost iniţiatorul niciunui proiect de hotărâre aprobat de Consiliul Municipal, menţionând însă: „Am rezolvat plângeri/probleme/sesizări pentru un număr de 32 de cetăţeni, pe teme de cultură, educaţie şi urbanism”.

Raport pe 2015, priorităţi pe 2016… cu posibilitatea de apelare telefonică 



Cel mai amplu raport de activitate este cel întocmit de consilierul PNŢCD Tudorel Chesoi. Acesta a avut amabilitatea de a menţiona şi un „amănunt” de ordin financiar. Potrivit acestuia, venitul obţinut în calitate de consilier variază între 400 şi 700 de lei pe lună, în funcţie de numărul şedinţelor la care participă. Chesoi şi-a recunoscut „o absenţă bine motivată” la una dintre şedinţele CLM din anul precedent. Pe lângă activitatea derulată pe diverse paliere şi intervenţiile avute în şedinţe pe marginea mai multor proiecte, Tudorel Chesoi a menţionat şi unele acţiuni sociale pe care le-a realizat din fonduri proprii şi care au avut ca beneficiari 160 de copii. Implicarea sa multiplă şi diversă trebuia adusă şi la cunoştinţa opiniei publice, aşa că, pe lângă raportul de activitate întocmit - pe care-l puteţi vizualiza pe site-ul cotidianului ZIUA de Constanţa -, Chesoi a fost foarte activ şi în mass-media, neratând niciun post TV sau radio care l-a invitat în studiouri.
 
La finalul raportului, consilierul municipal şi-a trecut şi priorităţile pentru anul în curs, dar şi adresa şi numărul de telefon, la care, probabil, constănţenii îl pot contacta şi-i pot solicita sprijinul.  

Co-iniţiator a trei proiecte de hotărâre aprobate de CLM Constanţa 



Liberalul Stelian Gima şi-a primit mandatul abia în luna noiembrie 2013 şi, spre deosebire de ceilalţi consilieri municipali, a considerat de cuviinţă să facă un raport complet, pe cei aproximativ doi ani şi jumătate de activitate în CLM Constanţa. Gima este printre puţinii aleşi care au „îndrăznit” să iniţieze proiecte de hotărâre, având la activ, în calitate de co-iniţiator, trei proiecte aprobate - două în anul 2015, care vizează învăţământul preuniversitar, şi unul în anul 2014, privind acordarea titlului de cetăţean de onoare Simonei Halep.
 
Stelian Gima este un alt consilier care susţine că „în fiecare zi de luni, între orele 16.30 -18.30”, la sediul PNL de pe strada Lahovari nr. 2, a avut program de audienţe, dar a fost contactat de constănţeni atât telefonic, cât şi prin e-mail. „În calitate de ales local, am depus la termen şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, declaraţia de interese şi declaraţia de avere”, ne asigură, în finalul raportului său de activitate, consilierul PNL Stelian Gima. 

Prezenţă… de decor



Ales în CLM Constanţa ca reprezentant al PPDD, Gabriel Candindatu reprezintă, de ceva vreme, PSD-ul. El se numără printre iniţiatorii şedinţei extraordinare în care Decebal Făgădău a preluat atribuţiile de primar al urbei.  Candindatu susţine şi el că a ţinut audienţe săptămânal, a participat la toate şedinţele comisiei din care face parte, la diverse activităţi, precum şi la şedinţele CLM Constanţa. De altfel, acesta s-a remarcat prin faptul că nu a avut intervenţii în plenul şedinţelor de consiliu, iar disciplina de partid este literă de lege pentru el.

Prezentă la semnarea acordului de cooperare Constanţa - Brest



Unul dintre noii reprezentanţi ai constănţenilor în CLM este Raluca Trandafir, consilier din partea PNL. În perioada 24 septembrie - 31 decembrie 2015, aceasta a activat în Comisia pentru învăţământ, cultură etc. şi a absentat de două ori. Împreună cu alţi doi membri ai comisiei respective, Trandafir a iniţiat un proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor CLM Constanţa şi ai CA-urilor şi comisiilor de evaluare şi asigurarea calităţii în unităţile de învăţământ preunivesritar din municipiu. Pe lângă alte activităţi organizate de municipalitate la care a participat, Raluca Trandafir a asistat şi la ceremonia în cadrul căreia a fost semnat un acord de cooperare Constanţa - Brest în domenii precum învăţământul, sănătatea şi cercetarea. 
 
Cei interesaţi să citească această rapoarte pot accesa secţiunea „Documente”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Enciclopedie despre centenarul Războiului de Întregire a Marii Uniri lansată la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Profesorul Valentin Ciorbea, printre autori

19 Mar 2024 465

Știri Constanța Muzeul Național al Marinei Române, gazda lansării unui volum despre viața și activitatea inginerului Dumitru Manole

18 Dec 2023 838

Știri Constanța LIVE VIDEO-TEXT. Gabriel- Octavian Nicolae și Valentin Ciorbea își lansează cartea „Notre ami. Anatole Magrin” la Biserica Sf. Anton de Padova (FOTO+VIDEO)

07 Dec 2023 1886

„Notre ami. Anatole Magrin” Volum de peste 200 de pagini care prezintă viața și opera fotografului și diplomatului francez, ajuns o personalitate a Constanței

30 Nov 2023 1701

#Dobrogea145 Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, mesaj de Ziua Dobrogei

15 Nov 2023 1442

Lansare de carte. Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea - „General-adjutant Paul Teodorescu (1888-1981). Dimensiunile creativității“

13 Oct 2023 935

Știri Constanța Muzeul Național al Marinei Române deschide a 27-a ediție a Conferinței Naționale "Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație” (FOTO+VIDEO)

13 Oct 2023 1347

Aniversări și evenimente editoriale la Tomis Profesorul Valentin Ciorbea - o nouă și valoroasă monografie, dedicată generalului Paul Teodorescu (1888-1981). Dimensiunile creativității

12 Oct 2023 1071

Reconsacrarea Mănăstirii Dintr-un Lemn. Împlinirea voinței testamentare a generalului Paul Teodorescu

04 Jul 2023 1120

Despre cele șase volume lansate la Muzeul Național al Marinei Române (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Feb 2023 1741

Eveniment editorial de excepție - Enciclopedie. Centenarul războiului de întregire și al Marii Uniri

25 Nov 2022 2184

LIVE TEXT Muzeul Național al Marinei Române lansează un volum despre tragedia Marinei Regale (GALERIE FOTO)

22 Nov 2022 1677

Muzeul Național al Marinei Române va lansa un volum despre tragedia Marinei Regale

18 Nov 2022 1726

#citeșteDobrogea Despre prima vizită în Dobrogea a domnitorului Carol I (6-10 iunie 1867)

12 Oct 2022 2508

La mulți ani, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea! - istoricul ardelean, devenit dobrogean prin vocaţie

12 Oct 2022 1813