Prima jumătate a Pasajului Cumpenei va fi gata până la finalul acestei luni. Se toarnă 540 de tone de asfalt

Prima jumătate a Pasajului Cumpenei, porţiune pe care se lucrează în acest moment, va fi gata în cel mult trei săptămâni, susţin reprezentanţii municipalităţii. Potrivit acestora, muncitorii montează zilele acestea ultima bucată din parapetul marginal care va avea şi funcţie de antifonare, iar în scurt timp se va turna asfaltul.
 
Proiectantul Claudiu Rădulescu vorbeşte despre lucrările care se realizează pe pasaj: „Podul are lungimea totală de 320 de metri. S-a montat parapetul pe aproximativ 240, 250 de metri, deci mai sunt cam 60-70 de metri de parapet antifonant de montat. Constructorul are în plan ca în scurt timp să toarne cele 540 de tone de asfalt, pe actuala structură de suprabetonare. Este vorba despre un asfalt special care va fi turnat în două straturi. După turnarea asfaltului, va fi montată partea de material special, antifonant, adică pe structura metalică se montează nişte plăci transparente şi apoi vor fi montate rosturile de dilataţie, iar apoi se va trece la darea în circulaţie a actualei jumătăţi pe care se lucrează, se mută circulaţia pe partea pe care se lucrează acum şi se intră pe cealaltă jumătate, prin scoaterea liniei de tramvai care există acolo, demontarea vechilor parapete şi a stâlpilor de iluminat şi toate acele operaţiuni care s-au făcut şi pe partea pe care se lucrează acum“.
 
Vă reamintim că, luna trecută, reporterii ZIUA de Constanţa au discutat cu proiectantul lucrării, pentru a înţelege mai bine de ce s-a propus soluţia tehnică în ceea ce priveşte bordurile de marmură, în locul granitului sau al sfântului beton. Vlad Gheorghiţă Pelin, administratorul SC Proiectări Lucrări de Artă SRL, proiectantul Pasajului Cumpenei, a explicat că alegerea marmurei a fost ideea sa. „M-am inspirat din Grecia, acolo toate pasarelele de noapte au borduri de marmură. Înainte de proiectul de la Constanţa, mai proiectasem două poduri de dimensiuni mai mici, la Piteşti, la care am folosit această soluţie tehnică. Pentru pasajul de la Constanţa am ales marmură de culoare albă, pentru ca noaptea, când veţi circula pe pasaj, să simţiţi şi un confort vizual. Ţin minte că eu am recomandat ca marmura să fie achiziţionată din Grecia, acolo unde preţul ei este sub cel al granitului, dar, din ce am înţeles, constructorul a preferat să o aducă de la Ruşchiţa, din Caraş-Severin. O să vă lămuriţi când lucrarea va fi finalizată că soluţia noastră, în calitate de proiectanţi, nu este deloc rea. Vorbim despre un tot unitar, despre structura de iluminat, despre câmpul de lumină care va reflecta pe marmura albă, pe marcajul drumului. Pe o astfel de pasarelă de noapte simţi încadrarea pe bandă mai bine, iar acest lucru înseamnă şi mai puţine incidente rutiere“, a precizat Vlad Gheorghiţă Pelin.

Despre costurile marmurei folosite pentru borduri nu am reuşit să ne lămurim nici până în prezent şi nu avem de făcut decât să aşteptăm devizele finale din partea constructorului.
 
Totodată, vă reamintim că firma care reabilitează Pasajul Cumpenei este Mobitom SA, cu sediul social în municipiul Constanţa. Firma a fost înmatriculată în anul 1991 şi are un capital social subscris de 2.250.542,5 lei, compus din 900.217 acţiuni. Societatea este deţinută de Five-Holding SA, cu 98,678% din capitalul social, şi Listă Acţionari, cu 1,322% din capitalul social. Administratorii societăţii, a cărei activitate principală constă în „fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice“, sunt Valentin Boroş, născut pe 6.07.1949, în comuna Casimcea, Tulcea, David Sişu, născut pe 14.04.1934, în Bărăganu, şi Valentin Ciuceanu, născut pe 12.06.1967, în Constanţa.
 

Despre Pasajul Cumpenei 

 
Amplasat în municipiul Constanţa, Pasajul Cumpenei face legătura între bulevardul A. Vlaicu şi bulevardul I.C. Brătianu. Pasajul traversează magistrala Bucureşti - Constanţa şi un grup de căi ferate ale triajului Constanţa, precum şi reţeaua de drumuri de acces la centrul comercial şi locuinţele din zonă. Pasajul aflat în reabilitare are o lungime de 310,19 metri.
 
Citeşte şi:
 
Am stat de vorbă cu proiectantul. S-a inspirat din modelul grecesc. Iată explicaţiile! Pasajul Cumpenei, primul pod tip pasarelă de noapte cu borduri din marmură din România (galerie foto+video)

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Valentin Ciuceanu

17 Jul, 2018 09:39

Ai ales marmura alba, ispiratia venindu-ti din China cand ai descoperit "favelele" chinezesti cu marmura si granit rectificate. Celebrul Fane impacheteaza gunoaiele in containere ce ajung in RO si ulterior imprastiate prin toate colturile acestui oras de provincie sub forma de contracte de reabilitare (poduri, parcuri, zone de promenada, etc)

Articole asemanatoare

Făgădău - „Reconfigurarea intersecţiei I.C. Brătianu - Dezrobirii - Pasajul Cumpenei nu a fost abandonată“

23 Dec 2019 5534

Pasajul Cumpenei, zis şi Podul de la butelii. Provocările unei reabilitări promise

31 Oct 2019 2443

Restricții de circulație. Lucrări de reabilitare a Pasajului Cumpenei (galerie foto)

31 Aug 2019 1875

Lucrările de reabilitare a Pasajului Cumpenei, aproape de final.

30 Aug 2019 1970

Am stat de vorbă cu proiectantul. S-a inspirat din modelul grecesc. Iată explicaţiile! Pasajul Cumpenei, primul pod tip pasarelă de noapte cu borduri din marmură din România (galerie foto+video)

19 Jun 2018 9198

Cu toate că am avut jumătate de iarnă cu temperaturi de primăvară Lucrările la Pasajul Cumpenei, în continuare încremenite!

19 Mar 2018 1910

Proiectul revizuit pentru Pasajul Cumpenei își așteaptă avizele Finalizarea lucrărilor de la Parcul Arheologic, scoasă la negociere

26 Aug 2017 3523

Lucrările de reabilitare sistate? Cum (nu) se lucrează pe Podul de la Butelii (video)

07 Apr 2017 4503

Va fi coșmar în Constanța. Intră în reparații capitale Podul de la Butelii. Sunt gata avizele

27 Feb 2016 14329

Începe nebunia în Constanţa. Pasajul rutier de la Pod butelii intră în reparaţii capitale

03 Oct 2015 4264

Anunţ important pentru toţi şoferii! Unul dintre cele mai intens circulate pasaje din Constanţa intră în reabilitare (document)

31 Aug 2015 3866