Primăria Albești a obținut finanțare pentru al treilea proiect prin Planul Național de Redresare și Reziliență

Localitatea a obținut finanțare pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Albești.

Suma alocată pentru realizarea acestui proiect este de 1.587.669,20 lei, fără TVA. Banii vor fi repartizați prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C10 – Fondul Local.
Până în prezent, localitatea a mai obținut finanțare, tot pe Componenta C10 – Fondul Local pentru proiectele: ,,Amenajare piste de biciclete în comuna Albești ” și ,,Sistem video public”.

„ La această unitate de învățământ sunt înscriși peste 200 de elevi din Albești, Cartierul Fostul IAS, dar și satele Arsa și Corona. Școala a mai beneficiat de lucrări de reparații de-a lungul timpului, ultimele intervenții fiind făcute în anul 2004, însă ceea ce vom face acum va fi ceva mult mai amplu. Așteptăm să fim chemați să semnăm contractul, după care imediat vom demara toate procedurile legale și obligatorii, pentru a începe cât mai repede lucrul",  a declarat primarul Gheorghe Moldovan, primarul comunei Albești.

PRECIZĂRI:
        
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comuna Albești, creanțe de peste 60.000 de euro de la contribuabili de negăsit, spune Curtea de Conturi. Raportul din 2023 (DOCUMENT)

17 Mar 2024 535

Știri Constanța O femeie de 20 de ani, fără permis, surprinsă la volan, în Albești. Cu ce viteza rula

06 Feb 2024 1051

Primăria Albești, județul Constanța, organizează o licitație pentru reabilitarea moderată a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”

06 Feb 2024 942

Trei persoane rănite într-un accident rutier la Albești, județul Constanța

24 Jan 2024 1217

Născut în județul Constanța Nevzat Yusuf Sarigol, profesor și autor de seamă al comunității tătare

20 Jan 2024 1596

A 83-a aniversare Constănțeanca Guner Akmolla, promotoare a culturii și istoriei tătarilor în volumele sale

14 Jan 2024 1127

Accident Constanța Eveniment rutier la ieșirea din Albești spre Cotu Văii. Mai mulți tineri, răniți

21 Dec 2023 1033

Licitații publice O companie din București va realiza documentațiile pentru reabilitarea și modernizarea DJ391 Tronsonul Mangalia-Albești-Negru Vodă (DOCUMENT)

07 Dec 2023 933

Secretarul comunei Albești, în proces cu Agenția Națională de Integritate, la Tribunalul Constanța

29 Nov 2023 814

Oficial! Lista localităților din județele Tulcea și Constanța afectate de întreruperea energiei electrice

27 Nov 2023 1169

#Dobrogea145 Cristian Vlad, viceprimar cu atribuții de primar comuna Albești, mesaj de Ziua Dobrogei

22 Nov 2023 1300

Proiectul „Înființare Centru de Colectare prin Aport Voluntar”, derulat de UAT Albești a trecut de etapa de informare a cetățenilor

08 Nov 2023 648

UPDATE. De sâmbătă, comuna Albești se chinuie fără curent electric. Aproximativ șapte străzi sunt afectate. Ce spune viceprimarul?

06 Nov 2023 954

Știri Constanța „Lucrările la DJ 393 Coroana – Albești s-au încheiat” (FOTO)

03 Nov 2023 733

Licitații Constanța Gambra SRL și Prodeximp SRL vor executa lucrările de amenajare a pistelor de biciclete din comuna Albești (DOCUMENT)

04 Oct 2023 984