Administratie locala

Primăria, bună de plată! Are de dat 4 milioane de euro către Fin.Co.Ge.Ro. Subvenţia gigacaloriei, în aer! Se caută soluţii (galerie foto)


 
Societatea Fin.Co.Ge.Ro a câştigat un proces cu Primăria Constanţa şi are de încasat de la autoritatea locală aproape 14,7 milioane de lei, adică 4 milioane de euro. Această situaţie l-a determinat pe primarul Decebal Fădăgău să retragă ieri de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local proiectul de hotărâre privind stabilirea preţului local pentru populaţie al energiei termice în sezonul rece 2016-2017 în municipiul Constanţa.
 
În acest moment, municipalitatea nu are banii pentru subvenţie, însă primarul spune că se vor face toate demersurile pentru ca preţul gigacaloriei să fie unul suportabil pentru constănţenii care nu s-au debranşat de la RADET. „Vom face demersuri inclusiv la nivelul Guvernului, pentru a ne asigura că populaţia va trece cu bine de  sezonul rece“, a spus primarul Făgădău, care a precizat că efortul bugetar pentru subvenţionarea gigacaloriei se ridică la 66 de milioane de lei.
 
În următoarea perioadă, primarul va veni cu o nouă proiecţie bugetară, dar, atenţie, mai urmează alte trei situaţii de plată în contractul cu Fin.Co.Ge.Ro., care nu pot fi anticipate. Pentru plata către Fin.Go.Ge.Ro a celor aproximativ 4 milioane de euro, municipalitatea a tăiat fonduri de la achiziţia de arbori sau de la proiectul care vizează reabilitarea Podului de la Butelii/Pasajul Cumpenei.
 
În proiectul de hotărâre, iniţiatorul propusese ca şi pentru iarna 2016 preţul gigacaloriei să fie de 250 de lei pentru populaţie, faţă de 430 de lei, preţ stabilit de RADET, diferenţa urmând să fie suportată de la bugetul local.

Proiecte retrase de pe ordinea de zi. Liberalii, chemaţi să-şi susţină acuzaţiile!

Înaintea şedinţei de CLM, primarul Făgădău a avut o discuţie cu liderul de grup al PNL, Remeo Rezeanu, şi a decis retragerea de pe ordinea de zi a patru proiecte, care oricum nu aveau „şanse de izbândă“ fără votul opoziţiei, fiind hotărâri de patrimoniu. Înaintea întrunirii CLM, liberalii, prin vocea preşedintelui organizaţiei municipale, Vergil Chiţac, au anunţat că nu vor susţine aceste proiecte şi au lăsat să se înţeleagă că suspectează autorităţile locale de interese financiare.
În replică, Decebal Făgădău le cere liberalilor fie să-şi susţină cu argumente acuzaţiile, fie să se pregătească de un proces.

Cele patru proiecte sunt:
  • Proiect de hotărâre ce vizează asumarea HCL nr. 172/2016 privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea imobilului situat în municipiul Constanţa, zona Palas, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al municipiului Constanţa şi administrarea Consiliului Local al municipiului Constanţa;
  • Proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea unor imobile situate în municipiul Constanța, str. Primăverii nr. 2, din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, în domeniul public al municipiului Constanța și administrarea Consiliului Local al municipiului Constanța;
  • Proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea unor imobile situate în municipiul Constanţa, str. Soveja nr. 17, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Educaţiei, în domeniul public al municipiului Constanţa şi administrarea Consiliului Local al municipiului Constanţa;
  • Proiect de hotărâre privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea unor imobile situate în municipiul Constanţa, zona Badea Cârţan, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, în domeniul public al municipiului Constanţa şi administrarea Consiliului Local al municipiului Constanţa;  
În ceea ce priveşte proiectul legat de construirea de locuinţe sociale pentru rromi - proiect de hotărâre privind asumarea HCL nr. 172/2016 privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea imobilului situat în municipiul Constanţa, zona Palas, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Constanţa şi administrarea Consiliului Local al municipiului Constanţa -, PNL susţine că nu se justifică un nou cartier social şi că în expunerea de motive ar fi trebuit să se precizeze câte solicitări au fost primite de la potenţialii beneficiari. 

Salariile profesorilor, suportate din bugetul local

Pentru că mai multe unităţi şcolare se aflau în imposibilitatea de a asigura fondurile de salarii pentru profesori, au fost majorate bugetele a cinci unităţi şcolare şi diminuate bugetele altor patru şcoli şi grădiniţe. Suma se ridică la 311.600 de lei. Totodată, 30.000 de preşcolari şi elevi până în clasa a VIII-a vor primi rechizite şi materiale necesare începerii anului şcolar 2016 - 2017. Municipalitatea îşi propune, cel puţin declarativ, să extindă de anul viitor acest program şi pentru liceeni.
 
Proiectul privind rechizitele s-a aflat pe masa consilierilor locali încă din luna iulie. El a vizat acordarea ghiozdanelor şi rechizitelor pentru copiii preşcolari şi şcolari, achiziţionate în temeiul HCL nr. 604/14.12.2007, modificată prin HCL nr. 171/31.07.2015, pentru anul şcolar 2016 - 2017, cu ocazia începerii cursurilor.

Anul acesta însă, procedura de achiziţie a fost tergiversată mai mult decât era cazul. După ce documentaţia de iniţiere a procedurii de achiziţii a fost transmisă către Direcţia Tehnic-Achiziţii, Serviciul Achiziţii Publice, la mijlocul lunii februarie, pe 20 aprilie având loc sesiunea de  deschidere a ofertelor, licitaţia a fost mult amânată, întrucât abia pe 4 iulie a fost soluţionată o contestaţie depusă de un ofertant.
 
Firma Black Sea Euro Investments SRL, din Constanţa, a depus, în luna iulie, o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), în care a cerut anularea deciziei autorităţii contractante privind rezultatul procedurii de atribuire şi, în consecinţă, modificarea raportului procedurii şi a actelor subsecvente şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor. CNSC a respins solicitarea firmei constănţene, aceasta din urmă având însă posibilitatea de a se adresa instanţelor de judecată.
 
Precizăm că la licitaţia organizată de Primăria Constanţa pentru rechizitele şcolare s-au prezentat următorii ofertanţi: SC Dolex Com SRL, din Râmnicu Vâlcea, SC Tomis Rent SRL şi SC Black Sea Euro Investments SRL, din Constanţa.

Audit la RATC, RAEDPP şi Confort Urban

Întrebat de situaţia din cadrul RATC şi de măsurile pe care le va lua pentru îmbunătăţirea condiţiei financiare a regiei, primarul Constanţei a precizat că urmează să aibă discuţii cu sindicatele şi cu conducerea RATC şi a adăugat că se lucrează la un pachet de măsuri care vizează transportul în municipiul Constanţa.

Poliţia Locală informează, apoi amendează!

Începând de astăzi, Poliţia Locală va demara o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la măsurile de întreţinere a curăţeniei în municipiu. Din 15 septembrie vor curge însă amenzile pentru cei care nu respectă hotărârile Consiliului Local şi care nu-şi îngrijesc terenurile şi clădirile. Din octombrie va începe o nouă ediţie a campaniei de curăţenie. Tot în perioada următoare va avea loc şi o şedinţă în care vor fi discutate plusurile şi minusurile sezonului estival.

Citeşte şi UPDATE 8 CL, parte civilă într-un dosar de-al lui Mazăre - 41 de proiecte importante depind de votul aleşilor municipali (galerie foto)

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

nicolae

01 Sep, 2016 08:51

poate asa vor disparea triburile de rromi care au pus stapanire pe ghenele de gunoi,unde lasa o mizerie de nedescris(fara sa fie deranjati de politia comunitara)!

Articole asemanatoare

Aleșii locali vor stabili marţi prețul de furnizare a energiei termice pentru Constanţa. La cât va ajunge gigacaloria (document)

25 May 2018 1335

Astăzi este ședința Consiliului local al municipiului Constanţa. Vor fi 34 de proiecte. Se va discuta despre gigacalorie. Dar și despre altele

30 Jan 2018 927

Bomba anului 2018. Se taie subvenția la căldură

01 Jan 2018 3367

Preţul gigacaloriei rămâne neschimbat pe tot parcursul sezonului rece la Constanţa

01 Nov 2017 1157

Consilierul județean George Muhscină condamnă politica Primăriei Constanța de a lua bani de la educație pentru a subvenționa prețul la încălzire

31 Oct 2017 535

„Faci economie la întreţinere, dar dai bani pe pastile“ 59 la sută dintre participanţii la sondaj vor căldură în case

16 Oct 2017 939

Ce a declarat primarul Decebal Făgădău cu privire la gigacalorie. Cât va trebui să scoatem din buzunar

14 Oct 2017 3028

Sunteţi de acord ca RADET să înceapă furnizarea energiei termice în municipiul Constanţa?

09 Oct 2017 5646

Consiliul de Administraţie al RADET Constanţa a elaborat planul de administrare al regiei Obiectiv - în următorii cinci ani, costul gigacaloriei trebuie să ajungă la 50 de euro. Acum plătim 94 de euro

10 Jun 2017 2356

Consiliu local a stabilit preţul local de furnizare a gigacaloriei. Liberalii s-au opus!

05 Jun 2017 2065

Cât vor plăti constănţenii pentru o gigacalorie? Aleşii locali votează la sfârşitul lunii (document)

27 May 2017 1664

Majoritatea participanţilor la sondaj sunt de acord cu oprirea furnizării căldurii de către RADET Constanţa

08 May 2017 2031

Marea debranşare de la RADET Engie România are tot mai mulţi clienţi în Constanţa. Zeci de branşamente la gaze naturale în aprilie

04 May 2017 2579

Cât va mai da căldură RADET. Ce spune directorul general, Liviu Popa

06 Apr 2017 3434

Gigacaloria arde buzunarele RADET și Electrocentrale Constanța SA, despre consumul crescut al energiei termice. Vom plăti facturi mai mari

10 Jan 2017 2465

Cât vor achita constănţenii pentru gigacalorie de la 1 ianuarie 2017

28 Dec 2016 2220

Electrocentrale Constanţa SA a ieftinit căldura. Cu 6,48 lei pentru o gigacalorie

19 Dec 2016 1443

Proiectul privind prețul gigacaloriei, votat în unanimitate de consilierii locali din Constanţa

31 Oct 2016 2505

CLM Constanţa va decide. Propunere - 250 de lei/Gcal pentru perioada sezonului rece (document)

27 Oct 2016 933

Editorial Caşcavalul e gratis doar în capcana pentru şoareci

22 Oct 2016 1893

Decebal Făgădău „250 lei/gigacalorie - acesta este prețul pe care îl vor plăti constănțenii și în această iarnă”

19 Oct 2016 7690

Constănţenii, pro sau contra furnizării agentului termic. Ce au scris pe pagina de socializare a primarului!

19 Oct 2016 2938

Directorul RADET, Liviu Popa, reacţie în urma articolului publicat de ZIUA de Constanţa (document)

18 Oct 2016 5952

Editorial Cât mai pot îndura constănţenii? Consilierii locali se fac că nu văd

18 Oct 2016 2617

Trei nopţi la rând cu temperaturi sub 10 grade! RADET Constanţa nu dă căldură, dar dă vina pe CLM pentru lipsa tarifului de facturare

17 Oct 2016 11826

Preţul gigacaloriei la Constanţa ar putea rămâne la 250 de lei pentru sezonul 2016-2017

10 Oct 2016 2064

Sondaj de opinie Sunteţi de acord ca RADET să înceapă furnizarea energiei termice în municipiul Constanţa?

10 Oct 2016 4194

Când vom avea căldură în case? Iată ce spune directorul general al RADET Constanţa, Liviu Popa!

08 Oct 2016 4135

Preşedinţii asociaţiilor de proprietari i-au sărit în cap directorului RADET Constanţa. „Plătim cea mai scumpă gigacalorie din ţară! Ne vom debranşa!“ (galerie foto)

07 Oct 2016 2850

Soluţii pentru subvenţia gigacaloriei Primăria vrea să împrumute 10 milioane de lei pentru a evita „insolvenţa” RADET

01 Oct 2016 2857

Cât vom plăti la iarnă pe gigacalorie?

25 Aug 2016 1538

Sondaj de opinie Majoritatea participanţilor la sondaj cred că majorarea preţului la gigacalorie nu se justifică. „RADET trebuie desfiinţat“

01 Aug 2016 1410

Consilierii liberali dezaprobă modul în care primarul Făgădău a cerut majorarea retroactivă a prețului la gigacalorie

30 Jul 2016 7102

Liberalii acuză. Creşterea, pasată de Făgădău după alegeri? Constanţa are o gigacalorie mai scumpă! Cine resimte majorarea preţului? (galerie foto)

30 Jul 2016 2287

Sondaj de opinie Credeţi că majorarea preţului gigacaloriei pentru abonaţii din Constanţa este justificat?

25 Jul 2016 3213

Când se va opri furnizarea căldurii? Directorul RADET Constanţa face anunţul aşteptat de consumatori

31 Mar 2016 3691

Se scumpeşte căldura la Constanţa. Municipalitatea ia act (document)

27 Jan 2016 3505

Făgădău - ”Preţul gigacaloriei rămâne 250 de lei cu tva” Scăderea TVA de la 24% la 20% nu ieftineşte gigacaloria la Constanţa

31 Dec 2015 2410

În ciuda preţului redus la gigacalorie, constănţenii nu renunţă la Congaz SA

27 Nov 2015 1970

Parcare de 100 de locuri Termica Distribuţie Năvodari dă startul unei noi lucrări

10 Nov 2015 1665

Promisiunea electorală a lui Mazăre, concretizată de Făgădău? Primăria Constanţa, o nouă încercare de preluare a CET Palas

05 Nov 2015 1970

Făgădău explică cetățenilor pe Facebook- Prețul gigacaloriei rămâne „înghețat” tot sezonul rece

23 Oct 2015 1039

S-au tăiat fondurile pentru „cheltuieli exotice“!? Preţ scăzut la gigacalorie şi ajutoare suplimentare (documente)

23 Oct 2015 2268

„RADET Constanța dă startul campaniei electorale”

22 Oct 2015 1187

Veşti bune pentru constănţeni Prețul gigacaloriei va scădea

22 Oct 2015 2280

Sondaj de opinie 51% dintre constănţenii participanţi sunt de acord ca RADET să înceapă furnizarea agentului termic

19 Oct 2015 1854

Editorial Culmea preţului la gigacalorie - încălzire… pe datorie

15 Oct 2015 3120

Preţul gigacaloriei "subvenţionat" de la Trezorerie

14 Oct 2015 1135

Editorial Preţul gigacaloriei care ne dă frisoane. De ce nu vor constănţenii căldură în case

14 Oct 2015 1518

Făgădau vs președinții asociațiilor de proprietari Oamenii au uitat de campania de curățenie și și-au spus oful (galerie foto)

01 Oct 2015 1609