Primăria Constanţa a deschis oficial procedura de selecţie de proiecte sportive în vederea acordării de finanţări din bugetul local

Primăria Constanţa a deschis procedura de selecţie de proiecte sportive în vederea acordării de finanţări din bugetul local în cadrul programelor sportive „Promovarea sportului de performanţă” şi „Sportul pentru toţi”.
 
Municipalitatea îşi propune să acorde fonduri financiare în anul 2019 şi anul competiţional 2019 - 2020 din bugetul local al municipiului Constanţa, după cum urmează: pentru atribuirea unor contracte de finanţare în vederea susţinerii programelor sportive organizate de către structurile sportive înfiinţate pe raza unităţii administrativ -teritoriale a municipiului Constanţa.
Temeiul legal: Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, Ordinul emis de Ministerul Tineretului şi Sportului nr. 664/2018 privind finanţarea din fonduri publice a proiectelor şi programelor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, şi HCL nr.229/25.06.2019 privind aprobarea Regulamentului privind acordarea de finanţări din bugetul municipiului Constanţa pentru activităţi sportive organizate în baza Legii nr.69/2000 a educaţiei fizice şi sportului.
 
Bugetul disponibil pentru anul 2019 pentru atribuirea contractelor de finanţare pentru programele Promovarea sportului de performanţă şi Sportul pentru toţi este de 11.190.000 de lei. Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiect cuprinde: Regulamentul privind acordarea de finanţări din bugetul municipiului Constanţa pentru activităţi sportive organizate în baza Legii nr.69/2000 a educaţiei fizice şi sportului aprobat prin HCL nr.229/25.06.2019, instrucţiunile pentru solicitanţi şi formularele. Documentele pot fi descărcate online de pe site-ul www.primaria-constanta.ro. Mai multe informaţii pot fi obţinute de la sediul Primăriei Municipiului Constanţa din str. Cuza Vodă nr. 27 sau la numărul de telefon 0241/485.893. Fiecare proiect va fi evaluat de comisia de evaluare şi selecţie, în baza prezentelor grile de evaluare.
 
Raportul final încheiat de comisia de evaluare şi selecţie a proiectelor va face obiectul unei hotărâri de Consiliu Local, prin care se va aproba încheierea contractelor de finanţare şi alocarea sumelor aprobate pentru fiecare proiect. Proiectele se vor întocmi conform documentaţiei prezentate pe site-ul www.primaria-constanta.ro şi se depun, indiferent de programul sportiv în care se încadrează, la sediul Primăriei Municipiului Constanţa din str. Cuza Vodă nr. 27.
 
Data-limită de depunere este 24.07.2019, ora 15.00. Proiectele depuse se vor deschide începând cu data de 26.07.2019, ora 12:00, în prezenţa membrilor comisiei de evaluare şi selecţie a proiectelor.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 244

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 305

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 270

Cumpărări directe Constanța Primăria Siliștea organizează activități de Ziua Copilului, în valoare de 5.000 de euro (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 290

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 290

Creștere a eficienței energetice Licitație pentru iluminatul public în Cobadin, județul Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 264

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 644

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 405

Bucurie și tradiție de Paște la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul DGAS Constanța (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 313

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 465

Afaceri Constanța Primăria Crucea plătește peste 24.000 de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea unui drum (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 433

Cu acordul Primăriei Constanța, Alessia Pro Trans Spedition SRL va construi hale pentru depozitare pe strada Interioară 3

24 Apr 2024 462

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 619

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 332

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 342