Primăria consultă piaţa în vederea achiziţiei serviciului de asigurare a funcţionalităţii sistemului de bike-sharing

Primăria Constanţa consultă piaţa în vederea achiziţiei Sistemului Proiect Black Sea Bike - „Diversification of the tourism services Constanţa - Balchik cross border region by bike - BSB“.
 
Achiziţia se va realiza pentru serviciul de asigurare a funcţionalităţii sistemului de bike-sharing, iar furnizorul trebuie deţină un centru de apel unde să primească toate apelurile, să sune la apelurile în aşteptare, să monitorizeze toate defecţiunile, să le transmită către operatorul de biciclete şi să raporteze către beneficiar, să notifice prin SMS utilizatorul serviciului asupra expirării timpului sau cu privire la orice informaţie solicitată de beneficiar, să asigure buna funcţionare a legăturii între cele 24 de staţii de biciclete, să asigure tot suportul ori de câte ori este necesar şi este solicitat de beneficiar şi să consilieze toţi apelanţii (utilizatorii) asupra locaţiilor, a modului de utilizare şi să îi îndrume în direcţia rezolvării problemelor care pot apărea din utilizarea acestui serviciu.
 
În perioada de nefuncţionare a sistemului (lunile de iarnă), să asigure un robot telefonic care să ghideze utilizatorul către site-ul www.blackseabike.ro. O altă responsabilitate ar fi să administreze şi să actualizeze site-ul www.blackseabike.ro. La terminarea contractului, furnizorul este obligat să cedeze numărul scurt beneficiarului, precum şi domeniul site-ului.
 
În privinţa depozitului, furnizorul trebuie să asigure o hală/depozit, în vederea păstrării celor 390 de biciclete aflate în proiect. Acesta trebuie să fie racordat la utilităţi (energie electrică, apă etc.), să asigure umiditatea şi salinitatea în limitele necesare păstrării în condiţii optime a bicicletelor şi să fie prevăzut cu sistem de detecţie a pătrunderii prin efracţie şi alarmare monitorizat la o firmă de pază avizată de poliţie.
 
Referitor la reviziile tehnice, întreţinerea, reparaţiile, precum şi piesele de schimb pentru staţiile de biciclete, furnizorul trebuie să execute reviziile periodice pentru înlocuirea filtrelor de aer, să verifice acumulatorii, ventilatoarele şi componentele electronice din totem, să facă revizii şi verificări la maximum 3.000 de ore de funcţionare sau de câte ori este nevoie.
 
Operaţiunile de înlocuire vor fi executate numai după nominalizarea de comun acord a defecţiunii într-o notă de constatare. În nota de constatare se vor consemna data şi ora constatării defectului, menţionarea acestuia, piesele defecte reparate, piesele defecte schimbate, garanţia acordată lucrărilor şi garanţia aferentă pieselor. Furnizorul se obligă să remedieze orice defecţiune într-un termen de maximum două; (componenta cu care se execută înlocuirea trebuie să fie de aceeaşi calitate şi valoare ca cea care este înlocuită), cu asigurarea unei garanţii de minimum şase luni pentru piese (componentele înlocuite), iar în caz de defectare în perioada de garanţie, să le înlocuiască fără alte costuri suplimentare din partea beneficiarului (la sfârşitul operaţiunilor de înlocuire (reparare) se vor efectua probe de bună funcţionare a sistemului).
 
Furnizorul trebuie să asigure un sistem de monitorizare video care va cuprinde două camere de supraveghere pe fiecare staţie de biciclete, însemnând 48 de camere de supraveghere pentru tot sistemul. Sistemul să permită, la verificarea înregistrărilor, identificarea persoanelor, care accesează staţiile şi ridică bicicletele, starea bicicletelor, sens în care va asigura înregistrarea unor imagini de calitate foarte bună chiar şi în condiţii de iluminare redusă. Sistemul realizat să permită, în caz de nevoie, extinderea acestuia prin adăugarea altor camere video, cu o capacitate de stocare (de minimum 4TB) care să permită păstrarea înregistrărilor pentru o perioadă de minimum 20 de zile.
 
Ulterior punerii la punct a sistemului, se va realiza instruirea personalului, operaţiune ce se va executa ori de câte ori solicită beneficiarul. Lucrările de proiectare şi de execuţie a sistemului se vor executa numai cu personal autorizat şi avizat pentru sisteme de securitate, iar proiectul tehnic va fi înaintat beneficiarului. Furnizorul va pune la dispoziţia beneficiarului întreg sistemul, însoţit de certificat de garanţie eliberat de producător. Întreg sistemul se va conecta la internet şi va putea fi accesat/controlat de la distanţă. Totodată, furnizorul trebuie să pună la dispoziţia beneficiarului cartele de proximitate pentru sistemul de bike-sharing (cartelă RFID 125 Khz, cip EM4100, dimensiunea va fi de 86x54x0,8 mm, asigurarea autenticităţii în mod unic în sistem, să fie compatibilă cu sistemul de bike-sharing din municipiul Constanţa şi să fie inscripţionată pe ambele părţi - o parte cu logo-ul acestuia şi cealaltă parte cu logo-ul Primăriei Constanţa).
 

Furnizorul trebuie să se asigure de funcţionarea optimă a sistemului, să analizeze şi să rezolve problemele de service apărute, să notifice beneficiarul, să facă service-ul bicicletelor, să înlocuiască componentele consumabile şi să pună la dispoziţia beneficiarului piesele şi componentele bicicletelor TomTouch City 6V, însoţite de certificate de garanţie eliberate de producător.
 
Se solicită furnizorilor preţul detaliat pentru operaţiunile enumerate mai sus. Propunerile pot fi trimise până pe 24.02.2017. Consultarea se încheie la 3 martie 2017.

 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raportul informării și consultării publicului Pro și contra edificării unei clinici medicale în municipiul Constanța, investiția Cardiozone Med! (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 298

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 537

Consultare publică Se dorește modificarea HCL nr. 261/2014 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal inițiat de Poliplast Conf SRL (DOCUMENT)

11 Apr 2024 357

Se modifică Regulamentul local de publicitate pentru municipiul Constanța, stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță (DOCUMENT)

08 Apr 2024 611

Imobiliare Constanța PUD pentru construirea unui imobil cu patru etaje în cartierul Tomis Plus, lansat în consultație publică (DOCUMENT)

08 Apr 2024 575

Ministerul Educației a lansat în consultare publică Strategia Națională pentru Susținerea Părinților 2024 – 2030 (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 493

Ministerul Educației a pus în consultare publică regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a centrelor județene și de resurse și asistență educațională (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 598

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică Planul naţional de combatere a violenţei şcolare

29 Mar 2024 571

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 671

Ministerul Educației Proiect de modificare Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023

25 Mar 2024 614

Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind mobilitatea academică a studenților

22 Mar 2024 454

Rezultatul informării și consultării PUZ, iniţiat de Comtrans SA, pentru o investiţie pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa

19 Mar 2024 899

Regulamentul finanțărilor nerambursabile alocate din bugetul județului Constanța pentru activități de tineret de interes local, lansat în consultare publică (DOCUMENT)

19 Mar 2024 478

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a inițiat procedura de consultare publică cu privire la o serie de proiecte de acte normative

18 Mar 2024 560

Proiectul de Hotărâre de Guvern care crește perioada de închiriere a plajelor, în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului

15 Mar 2024 659