Primăria Cumpăna, discuții despre stadiul proiectelor cu Fundația „Zi Deschisă”. Ce alt proiect va demara anul acesta

Reprezentanții Fundației “Zi Deschisă” au poposit la data de 11.01.2023, în comuna Cumpăna unde au purtat discuții cu primarul comunei, Mariana Gâju și reprezentații administrației publice locale referitor la stadiul proiectelor pe care aceștia le au în derulare în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cumpăna, prezentând și dorința de implementare a unui nou proiect destinat unui alt segment de vârstă.
 
La momentul actual, pentru al doilea an consecutiv, în comuna Cumpăna derulează Proiectul C.O.P.I.I., în cadrul căruia 134 de elevi, locuitori ai comunei Cumpăna, ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate participă la activități extrașcolare.
Toți copiii participanți beneficiază de:
 
- 900 lei pe semestru
- hrană zilnică
- materiale educaționale
- excursii în perioada vacanțelor
 
Perioadă proiectului: ianuarie 2022 – decembrie 2023. Detalii la telefon 0721348556, coordonator Elena Hodorogea.
 
În faza incipientă se află Proiectul destinat tinerilor NEETS, în cadrul căruia 14 tineri cu vârsta cuprinsă între 16 – 29 ani, locuitori ai comunei Cumpăna, vor începe în data de 25.01.2023 un curs pentru calificarea de Lucrător Social. Acesta va avea o durată de 4 luni, iar cursanții vor beneficia de hrană pe durata cursului și o subvenție de 3.600 lei după absolvire. Detalii și înscrieri la telefon 0729040555, coordonator Enache Anica.
 
De asemenea, pentru a nu neglija nicio categoria de vârstă, de anul acesta va începe Proiectul “Creșterea Ocupării și Competențelor Șomerilor și Persoanelor Inactive din regiunea Sud Est (COCSPI SE)”, în cadrul căruia 56 de persoane inactive cu vârste cuprinse între 30 și 64 ani, vor beneficia de instruire în domeniile:
 
- Ajutor bucătar;
- Vopsitor industrial;
- Operator universal spălător textile și curățător chimic;
- Manichiurist.
 
Cursurile vor avea o durată de 2,6 luni, iar pentru fiecare specializare se va forma câte o grupă cu 14 locuri. Cursanții vor beneficia de hrană pe durata cursurilor și o subvenție în valoare de 1800 lei după absolvire și susținerea examenului.
 
Doritorii sunt așteptați să se înscrie până la data de 27.01.2023. Detalii și înscrieri la telefon 0732123377, Bumb Cristina, Insp. sup. compartimentul de Asistență Socială

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Filiala Județeană Constanța a Asociației Comunelor din România și Curtea de Conturi organizează reuniunea de lucru zonală (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2023 1134

Handbal Comuna Cumpăna găzduiește faza pe euroregiune a Campionatului Național de juniori IV

30 Mar 2023 946

Primăria Cumpăna 28 de tineri au început cursurile de formare profesională. Vor deveni bucătari

28 Mar 2023 567

Liceul Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” Cumpăna marchează “Săptămâna verde”! Mariana Gâju s-a alăturat demersului

28 Mar 2023 492

Primăria Cumpăna, anunț important despre cursul de calificare. Când va avea loc deschiderea oficială a cursului

24 Mar 2023 737

Primăria Cumpăna dă startul proiectului „Indexul Animalelor”

04 Mar 2023 578

UPDATE Primăria Cumpăna depune donațiile pentru poporul turc la punctul de colectare din Constanța (GALERIE FOTO)

01 Mar 2023 1135

Acțiune organizată de OFSD Constanța, organizație condusă de Mariana Gâju, la Centrul Principal de Donații al Ambasadei Turciei

28 Feb 2023 758

Primăria Cumpăna va amenaja un parc industrial în zona de vest a comunei

25 Feb 2023 1054

LIVE De Dragobete, Iubește Românește! Primăria Cumpăna sărbătorește printr-un eveniment special (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2023 1141

De Dragobete, Iubește Românește! Eveniment organizat de Primăria Cumpăna, județul Constanța

23 Feb 2023 705

De Dragobete, iubește românește... alături de Primăria Cumpăna

21 Feb 2023 779

Primăria Cumpăna Cursuri de calificare pentru locuitorii comunei

19 Feb 2023 1200

Primăria Cumpăna organizează o campanie de ajutorare a persoanelor din zonele afectate de cutremurul din Turcia. Cum puteți ajuta?

12 Feb 2023 1249

Adunarea generală a Asociației Comunelor din România Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a primit Colanul de Aur al ACoR

07 Feb 2023 1685