Primăria Cumpăna și Habitat for Humanity Proiectul HOPE BUILD #4 a ajuns la final. Ce le-a transmis primarul Mariana Gâju celor implicați



După ce la începutul lunii octombrie a acestui an Habitat for Humanity Romania a construit 4 case în comuna Cumpăna, aceștia se întorc în comuna noastră pentru același scop măreț.

Astfel, în perioada 24-28 octombrie 2022 peste 250 de voluntari Habitat for Humanity atât din România, cât și din țări precum Italia, Germania, Elveția, Slovacia sau Statele Unite ale Americii au construit de la zero, alte 4 case în comuna noastră. Împreună, pe șantierul de la Cumpăna, ca o mare familie au lucrat umăr la umăr pentru același scop: să construiască speranță pentru cei aflați în nevoie de o locuință decentă.



Viitorii proprietari au muncit umăr la umăr cu voluntarii la clădirea propriului vis și vor face voluntariat pentru alte proiecte din cadrul programelor Habitat for Humanity România. Locuințele sunt destinate exclusiv locuitorilor comunei Cumpăna care au depus dosar și au îndeplinit anumite condiții. Terenul pe care sunt construite casele, cât și racordarea la utilități sunt facilitate de Primăria comunei Cumpăna. Familiile se vor putea muta în case în luna martie a anului viitor, atunci când acestea vor fi racordate la toate utilitățile. Împreună cu cele finalizate astăzi, numărul caselor construite de Habitat for Humanity în comuna Cumpăna a ajuns la 43.

„Vă mulțumesc reprezentanți Hilti, pentru că sunteți voluntari acasă la noi, la Cumpăna și pentru că ajutați familiile nevoiașe să aibă un acoperiș de-asupra capului. Cel mai mult mă bucur pentru copiii noștri, care își vor aminti cum le-ați construit dvs. casa, chiar dacă veniți din Italia, sau orice altă țară în care acționează Hilti. Faceți parte din familia noastră, Cumpăna!”, le-a transmis primarul Mariana Gâju, oferindu-le simbolic steagul României.


Toți cei prezenți sâmbătă pe șantier au fost serviți cu plăcintă dobrogeană, un mic semn de respect și mulțumire pentru toată munca depusă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 281

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 247

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1451

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 584

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 842

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 858

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 551

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 606

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 680

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 743

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 611

Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Cumpăna angajează îngrijitor copii. Detalii

15 Mar 2024 716

Locuri de muncă Constanța Primăria Cumpăna angajează. Detalii

15 Mar 2024 878

Constanța Continuă lucrările la Centrul Civic din comuna Cumpăna

14 Mar 2024 855

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 951