Primăria Mircea Vodă concesionează un teren de 110.000 metri pătrați. Mai mulți bani la bugetul comunei


În urma unei proceduri de negociere directă, Primăria Mircea Vodă concesionează un teren în suprafață de 110.000 de metri pătrați, situat în extravilanul satului Țibrinu. Aici urmează să aibă loc activități de extracție a argilei caolinoase. 

George Ionașcu, primarul comunei Mircea Vodă, a vorbit, pentru ZIUA de Constanța, despre această procedură și cui i-a fost concesionată această suprafață de teren. 

„Este un teren aflat în perimerul fostei cariere Țibrinu. Îl concesionăm, obiectivul concesiunii estre extracția de argilă caolinoasă. Este o firmă autorizată de Autoritatea Națională de Resurse Minerale. Pentru că au fost doar doi ofertanți, după o procedură de șase luni de zile, s-a ajuns la faza de negociere directă. S-a finalizat procedura în baza proceselor verbale din 20 martie. Câștigător a fost declarată SC Silicat Explorer Company SRL. Societatea urmează să realizeze o investiție pentru respectarea normelor de mediu, pentru că, în zona respectivă, unde vor extrage, există obligația să aducă terenul la starea inițială. Pentru concesionarea terenului, vom percepe undeva la 60 de lei pe metru pătrat pe an. Pentru noi, sunt niște venituri în pus, în zona bugetului local, și sperăm să genereze și câteva locuri de muncă”, a precizat Goerge Ionașcu. 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Melica

25 Mar, 2017 17:32

110000 metri patrati (adica 11 hectare) de imultit cu 60 lei pe metru patrat, face 6 milioane 6 sute de mii lei pe an. Nu pot sa cred.

Articole asemanatoare

Infrastructura rutieră din comuna Mircea Vodă, județul Constanța, modernizată de Transnic Sud Construcții SRL (DOCUMENT)

22 Mar 2024 954

UPDATE. Termoficare Constanța, anunț despre eliminarea avariei din strada Nicolae Iorga

19 Mar 2024 481

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat la Mircea Vodă! (DOCUMENT)

17 Mar 2024 1520

UPDATE Spitalul Militar Constanța și sediul IPJ Constanța, fără apă caldă și căldură din cauza unei avarii. Ce puncte termice mai sunt afectate

14 Mar 2024 537

Licitații Constanța Iridex Group Salubrizare SRL, contract de aproape 900.000 de lei cu Primăria Mircea Vodă (DOCUMENT)

13 Mar 2024 614

Licitații Constanța Primăria Mircea Vodă cumpără mobilier școlar cu peste 93.000 de euro. Finanțare din fonduri europene, prin PNRR (DOCUMENT)

28 Feb 2024 517

Primăria Comunei Mircea Vodă, județul Constanța concesionează un teren de 2000 mp

30 Jan 2024 818

Afaceri Constanța Primăria Mircea Vodă scoate la licitație un teren destinat construirii unei locuințe

27 Jan 2024 579

Primarul din Mircea Vodă pierde definitiv procesul cu instituția Prefectului județului Constanța! Despre ce este vorba?

24 Jan 2024 548

Licitații Constanța Trasnic Sud Construcții SRL, din Poșta Câlnău, județul Buzău, modernizează, cu 635.000 de euro, drumurile din Mircea Vodă (DOCUMENT)

19 Jan 2024 867

RAJA Constanța Consumatorii dintr-o localitate constănțeană, fără apă la robinete

09 Jan 2024 616

Licitații Constanța Comuna Mircea Vodă caută firmă pentru modernizarea infrastructurii rutiere din localitate. Contractul, estimat la 1,2 milioane de euro (DOCUMENT)

29 Dec 2023 852

Județul Constanța Autoturism răsturnat între localitățile Satu Nou și Mircea Vodă. Două persoane, rănite (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 1486

UPDATE Bărbat decedat într-un incendiu violent în localitatea Mircea Vodă, județul Constanța. O locuință, cuprinsă de flăcări

20 Dec 2023 884

Parc fotovoltaic la Ovidiu! Anunțul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța

25 Nov 2023 1146