Primăria Năvodari a luat măsuri Cei trei salariaţi de la Ecarisaj care au maltratat câinii comunitari, mutaţi disciplinar la Spaţii verzi



Conducerea Primăriei Năvodari se declară total împotriva acţiunilor desfăşurate de trei salariaţi ai Serviciului de Ecarisaj filmaţi în timp ce aplicau rele tratamente câinilor maidanezi aduşi la Biobaza din localitate.


În consecinţă, ieri, autoritatea publică locală din Năvodari a remis un comunicat de presă prin care anunţă că cei trei angajaţi din cadrul Serviciului de Ecarisaj au fost mutaţi disciplinar la un compartiment al Serviciului Gospodăriri locale, respectiv Spaţii verzi.  



„În urma incidentului petrecut săptămâna trecută la Biobaza Năvodari, unde sunt strânşi câinii din oraşul nostru, conducerea Primăriei se declară total împotriva acţiunilor salariaţilor Serviciului de Ecarisaj. De aceea, s-a format o comisie de disciplină, care a hotărât ca cei trei salariaţi care apar în respectivul filmuleţ să fie mutaţi disciplinar în alt compartiment al Gospodăririi locale, respectiv Spaţiile verzi. Comisia a constatat ca aceştia sunt la prima abatere. Cei trei angajaţi sunt Cioacă Gheorghe Gabriel, Budianu Petrică şi Dogaru Daniel. Cioacă Gheorghe Gabriel, cel care loveşte un căţel, a fost sancţionat cu reţinerea a 10% din salariu pe o perioadă de trei luni. Cei trei angajaţi au fost anunţaţi că la următoarea abatere vor fi daţi afară. Menţionăm că în urma incidentului a fost deschis dosar penal pe numele lui Cioacă Gabriel. Tot în urma acelui incident, Biobaza a fost controlata de către DSVSA Constanţa, iar Cioacă Gabriel a fost amendat cu 1.000 lei pentru comportament agresiv faţă de animale. Totodată, menţionăm că Biobaza Năvodari funcţionează cu respectarea condiţiilor şi a dispoziţiilor legale“, au declarat reprezentanţii Primăriei Năvodari.

Reamintim că, săptămâna trecută, un clip postat pe Facebook arată tratamentul la care sunt supuşi câinii maidanezi la Biobaza Năvodari. Potrivit înregistrării, mai mulţi angajaţi sunt surprinşi când lovesc cu sălbăticie câinii comunitari aduşi în centrul de ecarisaj. Patrupedele sunt scoase dintr-o cuşcă metalică cu ajutorul unui laţ făcut la capătul unui tije metalice şi trântiţi de placa de beton. Hingherii care apar în imagini îi duc apoi în zonele amenajate pentru câini şi acolo începe măcelul. Câinii care se împotrivesc transportului sunt loviţi cu sălbăticie de mai mulţi bărbaţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.