Primăria Tuzla angajează polițist local! Ce studii trebuie să ai (DOCUMENT)

  • Denumirea postului este polițist local, funcționar public de execuție, clasa III, grad profesional debutant
 
Primăria Tuzla  a publicat pe portalul său un anunț prin care este precizat faptul că se fac noi angajări! Este vorba de un post de polițist local în comună.
 
Denumirea postului este polițist local, funcționar public de execuție, clasa III, grad profesional debutant, la biroul Poliția Locală Comuna Tuzla.
 
Condițiile de participare sunt următoarele:
  • Are cetățenia română și domiciliul în România
  • Cunoaște limba română scris și vorbit
  • Are vârsta de minim 18 ani
  • Are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate
  • Are capacitatea deplină de execuție
  • Îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică
  • Nu a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals, ori a unei infracțiuni săvârșite  cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice
  • Cunoscând prevederile art. 465 alin 1. Lit. j din codul administrativ – nu a fost destituit dintr-o funcție publică în ultimii 3 ani
  • Nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia în condițiile prevăzute de legislația specifică
  • Nivelul studiilor – studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat
  • Permis de conducere categoria B
 
Data și ora concursului este 1 august 2022, ora 10.00, la Primăria Tuzla. Proba scrisă va avea loc la aceeași dată, iar interviul va fi pe 3 august.
 
Actele necesare și biografia din care se va da proba scrisă se regăsesc în secțiunea „Documente”
 
 
PRECIZĂRI:



Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:
   
Primăria Comunei Tuzla, județul Constanța angajează referent. Cine poate participa la concurs
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Tuzla și Consiliul Local Tuzla au stabilit cuantumul burselor școlare pentru elevii din localitate

18 Jul 2022 729

Primăria Comunei Tuzla, județul Constanța angajează referent. Cine poate participa la concurs

07 Jun 2022 744

Primăria Tuzla reabilitează străzile din comună. Mediul a dat undă verde (DOCUMENT)

27 May 2022 829

Primăria Tuzla a publicat în dezbatere proiectul privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2023 (DOCUMENT)

21 May 2022 811

Primăria comunei Tuzla, despre proiectele aprobate pentru finanțare prin PNRR

27 Apr 2022 1031

Primăria Tuzla reabilitează străzile din localitate

08 Mar 2022 1006

Primăria Tuzla, contract atribuit pentru înființarea rețelei de distribuție gaze naturale în comună (DOCUMENT)

22 Feb 2022 2571

A fost publicat proiectul pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al comunei Tuzla pentru anul 2022 (DOCUMENT)

19 Feb 2022 1066

Primăria Tuzla vinde mai multe terenuri. Iată lista acestora

06 Jan 2022 3576

Primăria și Consiliul Local Tuzla, mesaj de sărbători

29 Dec 2021 607

Comuna Tuzla Anunt public privind emiterea actului de reglementare revizuit

15 Dec 2021 967

Primăria Tuzla caută firmă pentru executarea lucrărilor pentru înființarea rețelei de distribuție gaze naturale (document)

16 Nov 2021 1859

Primăria comunei Tuzla, anunț în atenția operatorilor economici și a locuitorilor (document)

28 Oct 2021 1540

Drumul de exploatare De212 va fi modernizat. Primăria Tuzla a depus documentația la APM Constanța

13 Sep 2021 1060

Proiectul „Înființare rețea distribuție gaze naturale în comuna Tuzla, județul Constanța”, în linie dreaptă

18 Aug 2021 1604