Primarii şi şefii deconcentratelor, la întâlnire cu prefectul Constanţei, Ion Constantin

Prefectul Constanţei, Ion Constantin, le-a dat, astăzi, întâlnire primarilor din judeţul Constanţa. De la ora 13.00, în sala „Remus Opreanu“ a Prefecturii, este programată o şedinţă de lucru cu primarii localităţilor din judeţ şi cu reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate. Pe ordinea de zi a întâlnirii se regăsesc, momentan, 11 proiecte. Aleşii locali vor discuta cu reprezentanţii Prefecturii Constanţa şi cu cei ai deconcentratelor despre programul naţional de construcţii de interes public sau social, realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii „CNI“ - SA, despre transparenţa deciziilor şi a acţiunilor primarilor în legătură cu actele întocmite de Curtea de Conturi cu ocazia acţiunilor desfăşurate la unităţile administrativ-teritoriale sau despre modificările legislative aduse în domeniul ajutorului de stat conform OUG nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. Unul dintre punctele cuprinse în discuţia de astăzi vizează Planul de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare necesare gestionării situaţiilor de urgenţă pe anul 2015, prezentat de Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al judeţului Constanţa. De asemenea, discuţiile se vor axa şi asupra acţiunii de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele din localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari şi monitorizarea de control şi de audit a calităţii apei în conformitate cu HG nr. 974/2004. Alte puncte cuprinse pe ordinea de zi sunt: evaluarea derulării Programului Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014; respectarea termenelor de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, termene prevăzute de Legea nr. 165/2014; comunicarea hotărârilor adoptate de Consiliul Local şi a dispoziţiilor emise de primar în termenul prevăzut de art. 48, art. 49 şi art. 68 din Legea nr. 215/2001, republicată, precum şi întreaga documentaţie aferentă. Prezintă: Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa; obligaţiile administraţiilor publice locale prevăzute în actele normative din domeniul protecţiei mediului conform „Îndrumarului tehnic“ primit de autoritățile publice locale de la Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa, iar lista rămâne deschisă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE 2 Primarii județului Constanța, convocați în sedință la Prefectură pentru instruirea cu privire la desfășurarea alegerilor parlamentare

23 Sep 2016 2666

Şedinţă comună cu primarii, la Prefectura Constanţa Constantin Ion a cerut ajutor de la Corpul de Control al premierului

24 Nov 2015 3425

Ministrul Liviu Pop, invitat la şedinţa prefectului cu primarii Salarizarea din administraţia publică, un punct fierbinte pe agenda aleşilor locali (galerie foto)

01 Apr 2015 2065

Primarii localităţilor din judeţul Constanţa, convocaţi în şedinţă la Prefectură

30 Mar 2015 1767