Primarul comunei Poarta Albă, în discuţii cu un grup de afacerişti turci interesaţi să investească în zonă

Este ultima zi din luna martie, însă primăvara nu şi-a intrat în drepturi până acum. Astfel că frigul, ploaia şi vremea mohorâtă încă îşi fac de cap în Dobrogea. Iar asta nu ar fi nimic dacă precipitaţiile nu ar pune beţe în roate proiectelor pe care primarii le au în derulare. „Avem multă treabă de făcut, dar, momentan, pot spune că lucrările din cadrul proiectului de reabilitare şi extindere a şcolii merg bine. Trebuie să continuăm şi lucrările la reţeaua de canalizare din Nazarcea şi Poarta Albă Nord - Cartier Via, însă noroaiele ne împiedică să ne facem treaba. Astfel, lucrările se efectuează într-un ritm lent. Mai mult, întârzie şi alte proiecte care sunt legate de acesta, precum cel de extindere a reţelei de gaze pentru întreaga localitate“, a afirmat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti. Mai mult, primarul susţine că este dezamăgit şi de faptul că nici până acum nu au fost deschise liniile de finanţare. „Ne tot «ameninţă» că vor fi deschise liniile de finanţare şi să fim pregătiţi «să sărim» cu proiecte. Avem proiecte care au nevoie urgentă de finanţare, precum cele de asfaltare“, a adăugat gospodarul-şef de la Poarta Albă.

Şi pentru că primarul Vasile Delicoti nu este omul care să stea şi să aştepte bani doar de la Guvern sau să accepte să se descurce doar cu banii de la bugetul local, şeful autorităţii publice locale a declarat că în curând va avea o întrevedere cu câţiva afacerişti interesaţi să investească în zonă. „În câteva zile, voi avea o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri din Turcia. Întâlnirea va avea loc la CCINA. Oamenii s-au arătat interesaţi să facă unele investiţii în judeţul Constanţa şi vom discuta, poate reuşim să le creăm o facilitate pentru a veni şi a-şi dezvolta afacerile la Poarta Albă. Deja unii dintre cei care şi-au deschis afaceri la Poarta Albă se pregătesc să deschidă şi să înceapă producţia. Atragerea investitorilor privaţi în comună înseamnă nu doar venituri la bugetul local, ci şi crearea de locuri de muncă pentru localnici“, a explicat alesul local.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă, achitat în primă instanță! Când se va pronunța Curtea de Apel

08 Mar 2024 737

Primăria comunei Poarta Alba, județul Constanța, caută firmă pentru construirea Dispensarului uman

02 Mar 2024 601

Primăria Poarta Albă, județul Constanța Au început lucrările pentru viitorul bloc de locuințe tip ANL

20 Feb 2024 585

Firme Constanța Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, dizolvă una din firmele deținute

12 Feb 2024 1318

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Vasile Delicoti. Primarul din Poarta Albă este asociat în trei firme (DOCUMENTE)

11 Aug 2023 5049

Primăria Poarta Albă A fost suplimentată valoarea totală a proiectului de reabilitare a Școlii Gimnaziale nr. 1

23 Jul 2023 921

Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă, achitat pentru purtare abuzivă!

05 Jul 2023 2030

Zyk Truck Terminal SRL își extinde stația de carburanți și fast-foodul de la Poarta Albă

20 Feb 2023 1266

Poarta Albă va avea parc fotovoltaic

20 Jan 2023 1879

Imagini cu mașina de la care a pornit scandalul de la Poarta Albă. Edilul, cercetat de polițiști (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Dec 2022 2827

Primăria Poarta Albă Vasile Delicoti anunță când va fi disponibil viitorul corp al Școlii Gimnaziale nr. 1 din comună (VIDEO)

03 Jun 2022 2932

Primăria Poarta Albă caută firma pentru documentația și execuția lucrărilor din cartierele Zona D și zona E (DOCUMENT)

05 Apr 2022 2069

ZIUA LIVE. Racordarea la rețeaua de gaze, ultimul pas înainte ca localitatea Poarta Albă să devină oraș!

23 Jul 2021 3000

ZIUA LIVE. Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti „Urmează dotarea școlilor cu tablete, table inteligente, retroproiectoare“

22 Jul 2021 1996

ZIUA LIVE. Se transformă comuna Poarta Albă în oraș?

21 Jul 2021 4946