Primarul de la Fântânele se poate considera norocos Marii investitori locali contribuie la racordarea comunei la reţeaua de gaze naturale

Dacă unele administraţii publice locale luptă pentru „supravieţuire“, mai sunt (încă) şi cazuri în care primarii se pot considera norocoşi că există şi alte surse de venit. Primăria comunei Fântânele se află într-o astfel de situaţie fericită, marii investitori din zonă oferind administraţiei locale un sprijin important pentru realizarea proiectelor de dezvoltare locală. Gospodarul-şef, Gheorghe Popescu, recunoaşte că prezenţa acestor firme pe raza comunei pe care o administrează reprezintă un lucru benefic pentru comunitate. În primul rând, pentru că sunt create locuri de muncă, şi în al doilea rând, pentru că acestea acordă o mână de ajutor pentru realizarea lucrărilor de amploare. „În anul 2016, sperăm să fie racordată întreaga comună la reţeaua de gaze naturale.

Este vorba despre conducta principală a unei companii mari, care trece la aproximativ un kilometru distanţă de comuna noastră. Bineînţeles, proiectul este unul important pentru localitate, finanţat atât de la bugetul local, cât mai ales din sponsorizări. Există un mare interes din partea locuitorilor comunei pentru această investiţie, întrucât noi cumpărăm lemnele foarte scump, cea mai apropiată pădure fiind la aproximativ 80 de kilometri depărtare“, a declarat primarul Gheorghe Popescu.

Pictură pe pânză


Gospodarul-şef spune că valoarea investiţiei se ridică la aproximativ un milion de euro. „40% din cheltuieli le va suporta compania care deţine un parc eolian pe raza comunei, 25% reprezintă contribuţia Primăriei, iar restul de bani vor fi alocaţi de investitorul care deţine conducta de gaze. Cel din urmă îşi va recupera datoria în momentul în care se va face concesionarea lucrării“, a mai spus primarul comunei Fântânele.

În altă ordine de idei, o lucrare în care aleşii locali au depus suflet este realizarea unei troiţe în centrul comunei, în imediata vecinătate a şcolii şi a Primăriei. „Actualmente, se lucrează la troiţă. Terenul unde se ridică acest obiectiv a fost donat de o familie din comunitatea noastră. Se realizează acum pictura, pe care am decis să nu o facem direct pe peretele de ciment, ci pe pânză. Calitatea este cu totul alta şi se va vedea mult mai frumos“, a conchis liderul autorităţii locale, Gheorghe Popescu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța După Fânânele și Ion Corvin, Primăria Mereni primește și ea consultanță pe achiziții de la Leader’s Jus SRL (DOCUMENT)

03 Apr 2024 509

​Licitații Constanța Primăria comunei Fântânele, licitație deschisă pentru execuția unor lucrări (DOCUMENT)

30 Mar 2024 441

Comuna Fântânele, din județul Constanța, a rămas fără Consiliu Local Mai mulți aleși locali au demisionat, iar ultimii patru au fost radiați din PNL. Cu toții și-au pierdut mandatele!

21 Mar 2024 1188

Firme Constanța Decizii noi, adoptate de Util-Adsic Fântânele

21 Mar 2024 429

Comuna Fântânele implementează un proiect prin PNRR în cadrul școlii gimnaziale nr.1

21 Jan 2024 613

Accident rutier cu victime pe DN1B! Două mașini implicate

05 Sep 2023 1005

Comuna Fântânele a obținut finantare PNRR pentru dotarea Școlii Gimnaziale nr. 1

30 Aug 2023 761

Firme Constanța Modificări în Util-Adsic Fântânele decise de asociatul unic

28 Jul 2023 679

Drumurile din localitatea Fântânele, județul Constanța, asfaltate prin PNI Anghel Saligny

02 Jul 2023 1190

Firme Constanța Util-Adsic Fântânele are un Consiliu de Administrație, a decis asociatul unic UAT Fântânele

21 Jun 2023 1462

Zilele comunei Fântânele! Cine se ocupă de focul de artificii?

02 Jun 2023 1501

Proiectarea și execuția lucrărilor la aleile carosabile din comuna constănțeană Fântânele, aproape 1,5 milioane de euro. Cine și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

06 May 2023 1400

Administrația locală din comuna Fântânele a depus o nouă cerere de finanțare prin PNRR

16 Mar 2023 1016

Sediul Primăriei și Căminul Cultural din Fântânele vor fi reabilitate cu fonduri din PNRR

16 Feb 2023 929

Comuna Fântânele a dat în judecată Curtea de Conturi. Când se pronunță instanța

16 Aug 2022 1341