Primarul Decebal Făgădău, întâlnire cu reprezentanți ai Băncii Mondiale (galerie foto)

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău a participat la o întâlnire de lucru cu Directorul Regional pentru Dezvoltare Durabilă în Europa și Asia Centrală, Steven Schonberger, Directorul Dezvoltare Urbană și Reziliență pentru Europa și Asia Centrală, David Sislen, Directorul de Ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, Tatiana Proskuryakova și Directorul Executiv în cadrul Consiliului Băncii Mondiale, Florin Vodiță.
Tema centrală a discuțiilor a vizat acordul de servicii de asistenţă tehnică pe baza căruia municipalitatea pune în aplicare bunele practici internaţionale în domeniul dezvoltării urbane.

“Constanța trece printr-o transformare profundă. Demolăm zidurile care s-au ridicat între sectorul public, societatea civilă și sectorul privat. Aveam nevoie de acest acord care ne furnizează cele mai bune soluții ale specialiștilor pentru a dezvolta orașul pe mai multe planuri. Schimbăm mentalități și lucrăm după proceduri bine stabilite”, a declarat Decebal Făgădău.

Constanța este primul oraș  din lume care a încheiat un acord de asistență tehnică, lucrând direct cu Banca Mondială pe trei piloni principali:

1. Consolidarea capacităţii de planificare şi management al investiţiilor, cu accent pe sprijinirea îmbunătăţirii proceselor de planificare şi implementare a proiectelor, îmbunătăţirea gradului de sustenabilitate financiară a municipalităţii şi elaborarea unui program de investiţii multianual;

2. Îmbunătăţirea capacităţii de management al activelor municipale şi de regenerare urbană, prin identificarea unor bunuri neutilizate la adevăratul lor potenţial şi care ar putea fi valorificate mai bine în vederea susţinerii obiectivelor de politici publice pe care şi le propune primăria. În plus, se acordă sprijin şi pentru adoptarea bunelor practici internaţionale pentru dezvoltarea urbană a oraşului, precum şi pentru abordarea activităţilor de reabilitare a cartierelor cu arhitectură veche.

3. Sporirea gradului de competitivitate a zonei metropolitane, cu accent pe dezvoltarea unui profil de competitivitate în Zona Metropolitană Constanţa, evaluându-se performanța comercială a municipiului şi capacitatea acestuia de a-şi valorifica potenţialul de export şi sprijinirea eforturilor primăriei de promovare şi facilitare a investiţiilor.

“În mod normal Banca Mondială lucrează cu guvernele. Ceea ce am observat însă în țări ca România este că există orașe conduse de primari foarte dinamici care își doresc să găsească rapid soluții pentru dezvoltarea comunităților, așa cum este cazul Constanței. Primarul Făgădău și echipa sa cunosc foarte bine avantajele pe care le conferă poziția privilegiată a acestui oraș și își doresc să valorifice cât mai bine potențialul extraordinar al acestuia. Ne bucurăm că și Banca Mondială contribuie cu experiența și soluțiile propuse astfel încât cetățenii să devină participanți activi la dezvoltarea orașului lor”, a declarat Directorul Regional pentru Dezvoltare Durabilă în Europa și Asia Centrală, Steven Schonberger.     

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a semnat, în 2017, cu Banca Mondială, un acord de asistență tehnică pe o perioadă de trei ani. Obiectivul acestui parteneriat este acela de a transforma Constanţa într-o destinaţie mai atractivă, mai competitivă şi mai smart pentru investitori şi pentru locuitori.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1675

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1090

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1049

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 815

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1499

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1415

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1677

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 992

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 994

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 859

Justiție Constanța Marți, 12 decembrie 2023, primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

12 Dec 2023 1298

Cine este procurorul de la DNA care îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

06 Dec 2023 9986

Fostul primar, Decebal Făgădău, tătic pentru a treia oară Maria s-a născut pe 2 decembrie!

03 Dec 2023 3624

Răsturnare de situație Apele Române pierd, la București, terenul pentru care fusese amendat Decebal Făgădău când era primar! (MINUTA)

23 Nov 2023 1100

Judecător nou pentru dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia! (RECHIZITORIU)

16 Oct 2023 4321