Primarul Decebal Făgădău promite marea cu sarea constănţenilor „Avem o listă impresionantă de proiecte“

După şedinţa de Consiliu Local al Municipiului Constanţa de vineri, primarul Decebal Făgădău a susţinut o conferinţă de presă, în care a trecut în revistă proiectele de hotărâre care au fost votate de aleşii locali. Mai mult, edilul-şef al municipiului Constanţa a ţinut să le mulţumească consilierilor locali că au votat cel mai mare buget din istoria oraşului.
 
„A fost o şedinţă importantă a CLM Constanţa, în care au fost votate proiecte importante, precum bugetul municipal, o serie de parteneriate, facilităţi pentru transportul în comun şi susţinerea sportului constănţean. De asemenea, au fost votate bugetele RATC, Confort Urban şi RADET.
 
Municipiul funcţionează în prezent cu cel mai mare buget din istoria oraşului. Cel mai important proiect pentru RATC este cel care vizează acordarea de facilităţi constănţenilor. Cu alte cuvinte, am înlocuit toate hotărârile de Consiliu care acordau facilităţi diferitelor categorii şi am făcut o singură hotărâre de CL. Potrivit acesteia, toţi constănţenii care au împlinit 70 de ani, indiferent de venit, beneficiază de transport gratuit. Adică am scăzut vârsta de la 80 la 70 de ani. De asemenea, vor avea gratuitate în transport toţi pensionarii cu pensii de până în 1.250 de lei şi persoanele de peste 60 de ani care nu realizează venituri. Pentru RATC Constanţa, a fost majorat tariful social de la 70 de lei la 90 de lei. Municipalitatea susţine procesul de redresare şi transformare a RATC într-o societate comercială puternică“, a declarat Decebal Făgădău.

Sportul, susţinut de municipalitate 

Primarul Decebal Făgădău a mai spus că şi sportul constănţean este susţinut de municipalitate. „Sportul primeşte ajutor din partea municipalităţii: HC Dobrogea Sud şi HC Farul Constanţa, evident, în condiţii de transparenţă totală. Vor primi alocări bugetare suplimentare pentru îndeplinirea obiectivelor. Ambele echipe ştiu bine despre ambiţia municipalităţii de a construi un club sportiv municipal care să gestioneze finanţarea întregului sport constănţean“, a mai spus Făgădău.

Protocol semnat cu Neversea SRL 

În ceea ce priveşte protocolul încheiat cu Neversea SRL, Decebal Făgădău a declarat că acesta se referă la Festivalul Untold, pe care Primăria vrea să-l organizeze la Constanţa. „Este vorba despre echipa de la Untold, care ne-a trimis o scrisoare de intenţie. Deoarece Primăria intenţionează să organizeze acest festival, am decis semnarea acestui protocol. Ne propunem, în acest sens, să avem un eveniment de succes în Constanţa“, a punctat edilul-şef.
 
„Municipiul a devenit membru al clusterului INOMAR, primul cluster funcţional din regiunea noastră, dar şi membru al CCINA Constanţa, cu care avem un parteneriat strategic“, mai precizează primarul municipiului Constanţa.

Şedinţele comisiilor de specialitate, transmise online 

Primarul a mai precizat că vrea ca şedinţele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local să fie transmise online. Acesta a adăugat că doreşte să acorde audienţe online. Mai mult, va merge în cartiere pentru a se întâlni cu cetăţenii la faţa locului, astfel încât aceştia să nu aştepte prea mult să obţină o audienţă. „Pentru audienţe, cred că un canal online este benefic tinerei generaţii“, a mai spus Făgădau.

Biserică din Constanţa, relocată

În cartierul Tomis 3, parcarea dintre blocurile O2 şi O3 va fi desfiinţată, iar acolo va fi ridicată o biserică. Decebal Făgădău a explicat că nu este vorba despre construirea unei biserici, ci de relocarea celei din zona cunoscută sub numele de Macul Roşu, fiind vorba de lăcaşul de cult cu hramul „Izvorul Tămăduirii“. Întrebat dacă i se pare normal ca o biserică să fie construită între blocuri, Decebal Făgădău a răspuns că nu i se pare normal ca o biserică să fie construită pe trotuar. De asemenea, edilul-şef a precizat că şi Biserica „Sfântul Haralambie“ urmează a fi relocată.

Proiecte pentru municipiul Constanţa

„Sunt câteva zeci de proiecte la care lucrăm anul acesta şi pe care dorim să le depunem: fie că vorbim de proiecte pe mobilitate (bulevardul 1 Decembrie şi bulevardul Al. Lăpuşneanu), fie că vorbim despre creşterea eficienţei energetice la unităţile şcolare (18 unităţi şcolare care sunt în atenţia noastră), fie că vorbim de lucrările adiacente investiţiei de bază la Cazinoul din Constanţa, fie că vorbim de lucrările adiacente investiţiei de bază Sala Polivalentă. Toate aceste proiecte sper să demareze în acest an. De asemenea, ne-am asumat şi asfaltarea a 33 de străzi din municipiul Constanţa. Vom continua cu asfaltările de întreţinere, refacerea trotuarelor, montarea indicatoarelor rutiere, delimitarea zonei pietonale versus zona carosabilă, studii pentru realizarea unei piste de biciclete în jurul lacului Tăbăcărie şi conectarea cu staţiunea Mamaia. Multe proiecte. Avem o listă impresionantă de proiecte. Sper ca procesul de achiziţie să fie unul fluid. Din păcate, procedura de achiziţie se lungeşte foarte mult“, a menţionat edilul-şef al municipiului Constanţa.

Pleacă la Sulmona

Primarul a mai precizat că pleacă două zile la Sulmona, în Italia, în urma unei invitaţii adresate municipalităţii. „Vom merge cu rectorul Universităţii «Ovidius» şi cu primarul oraşului Ovidiu“, a completat Făgădău.
 
Citeşte şi: 
 
LIVE TEXT Şedinţă a Consiliului Local al Municipiului Constanța. Ce proiecte sunt analizate (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

@Florin

02 Apr, 2017 12:01

Cronometre nu vor mai fi. Nu le mai ajung banii celor care au contractat serviciul de mentenanta si au decis, impreuna cu primarul, sa le scoata. Fagadau a argumentat treaba asta cu faptul ca se forta trecerea la semafoare si erau accidente. Vrajeala. Cat priveste relocarea bisericilor, vad ca acest lucru se poate in detrimentul parcarilot, dar crearea de locuri de parcare nu exista in planul edililor. Bine ca trimit politia locala sa dea amenzi, chiar si in cartiere, ca sunt parcate masinile pe strazi. Nu vorbesc de cele parcate neregulamentar. Mau nou, pentru bugetul record, se practica orice metoda de a aduce bani, chiar si abuzurile acestor politisti locali. Bine ca avem carute pe strazile orasului. Pe acelea se fac ca nu le vad. Deh, corb la corb nu-si scoate ochii, nu?

Florin

02 Apr, 2017 08:46

Cronometrele din toate intersecțiile semaforizate pe când?

Realist

01 Apr, 2017 12:39

Bre nea Decebal, matale crezi ca iti mai merge mult? Ne promiti marea cu sarea? Pai marea cu sarea o avem deja fara sa ai un merit pentru asta. Cum ramane cu lacul mare? In curand plebea nu o sa mai aiba acces la lac din cauza proprietăților private care răsar pe malul lacului.

fani

01 Apr, 2017 09:43

Pe cand si "salvarea " a zeci de mii de constanteni de a mai face drumuri pe la notari(lasand si bani cat zeci de abonamente RATC) pentru stupida idee de a reface contractele de concesiune a locurilor de veci( care numai de veci nu sunt) NUMAI si numai dupa ce sunt gasiti si adusi toti mostenitorii cu acte originale de nasterea si casatoria ascendentilor ,cu Certificate ANAF,SPIT ,cimitir,etc ! Toate aceste documente se afla de fapt in Sistemul intergrat de evidenta tuturor muritorilor( daca nu cumva aceasta este o mare minciuna )....Rezolvati prostia si aveti garantat zeci de mii de voturi !!

Articole asemanatoare

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 379

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 291

Ședință CLM Constanța CT BUS SA a înregistrat un profit de peste 6,5 milioane de lei în anul 2023 (DOCUMENT)

23 Apr 2024 565

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 396

Caietul de sarcini și Fișa de date, în atenția consilierilor locali Chioșcul alimentar, situat în corpul C3 al Liceului Tehnologic „Tomis" din Constanța, poate fi închiriat (DOCUMENT)

23 Apr 2024 308

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 376

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 376

Consilierii locali vor aproba lucrările de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici Școala Gimnazială nr.10 „Mihail Koiciu” din Constanța, reabilitată energetic (DOCUMENT)

22 Apr 2024 388

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 350

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 408

Ședință CLM Constanța Cine face parte din Grupul lucru local pentru problemele romilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 602

Ședința CLM Constanța Aprobarea bugetului Fundaţiei Pontica, pe ordinea de zi! Ce sumă este solicitată (DOCUMENT)

21 Apr 2024 472

Ședință CLM Constanța Închirierea imobilelor aflate în domeniul public al municipiului Constanța și în administrarea AFI S.R.L, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 522

Ședință CLM Constanța Rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Termocentrale Constanţa SRL pe anul 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

21 Apr 2024 405

Ședință Consiliul Local Constanța Terenuri din Constanța și stațiunea Mamaia, unele cu acces la promenadă, scoase la vânzare de administrația Chițac (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 1098