Primarul orașului Ovidiu, George Scupra, premiat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Asociației Orașelor din România (galerie foto)

Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Asociației Orașelor din România, primar George Scupra a participat la evenimentul ce a avut că invitați speciali pe domnul președinte al României Klaus Iohannis, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc, preşedintele PNL, Ludovic Orban, preşedintele Pro România, Victor Ponta, precum şi numeroşi primari.

Cu acest prilej primarului George Scupra i-a fost acordată distincția pentru ”performanță și success în administrarea orașului Ovidiu’’.

"Regenerarea oraşelor mici şi mijlocii va reprezenta în perioada următoare prioritatea zero a AOR. Localităţile noastre trebuie să fie frumoase, dezvoltate, populate şi să ofere generaţiilor care vin alternativă rămânerii acasă, nu a plecării în străînătate. De asemenea, aşa cum am subliniat de nenumărate ori, oraşul mic trebuie să reprezinte polul de dezvoltare zonală’’ - a declarat președinte AOR, Mădălin Ady Teodosescu. 

Sursa foto: Facebook/Primăria Ovidiu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 465

Licitații Primăria Constanța Arasound SRL va asigura serviciile de sunet pentru evenimentele muzicale care vor avea loc în Piața Ovidiu în perioada 4 -6 mai! (DOCUMENT)

11 Apr 2024 550

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1248

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3587

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 426

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 530

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 596

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1049

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 515

Cumpărări directe Constanța Tecrad Inginerie SRL asigură dirigenția de șantier pentru lucrările de la Școala Gimnazială nr. 3 Culmea, din Ovidiu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 582

Primăria Ovidiu lansează licitația pentru creșterea eficienței energetice a Liceului tehnologic „Ion Podaru” (DOCUMENT)

09 Mar 2024 654

Primăria Ovidiu, județul Constanța, a cumpărat echipamente pentru loc de joacă. Iată de la cine (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 605

Muftiatul Cultului Musulman a obținut documentul de la Primăria Constanța pentru restaurarea și punerea în valoare a Moscheii Regele Carol I

05 Mar 2024 658

Cumpărări directe Constanța Stan Leader Construct SRL repară, cu peste 85.000 de euro, un trotuar și un drum în Ovidiu (DOCUMENT)

26 Feb 2024 704

Afaceri Constanța Primăria Cernavodă vinde 11 terenuri. Când va avea loc licitația

23 Feb 2024 1608