Primarul şi viceprimarul au beneficiat nelegal de sporuri pentru condiţii periculoase (document)

Inspectorii Camerei de Conturi Constanţa au desfăşurat acţiuni de audit şi la Primăria oraşului Băneasa. Perioada efectuării acţiunii de audit a fost 28.03.2016 - 29.04.2016. În continuare, vă prezentăm informaţii privind indicatorii bugetari ai entităţii verificate. 

Principalele constatări ale Curţii de Conturi 

În ceea ce priveşte organizarea, implementarea şi menţinerea sistemelor de management şi control intern (inclusiv audit intern), ca urmare a verificării modului de organizare şi desfăşurare a operaţiunilor de control financiar preventiv la Liceul Teoretic Băneasa, s-a constatat că, începând cu data de 1.10.2015 şi până în prezent, această activitate nu a mai fost organizată.

Inspectorii Camerei de Conturi au verificat şi modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării veniturilor bugetare, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege, şi au descoperit că, în perioada 22.05.2014 - 22.05.2015, pentru un teren concesionat (păşune) aparţinând UAT Băneasa nu s-a stabilit, urmărit şi încasat suma estimativă de 22.736 de lei, reprezentând venituri din proprietate, astfel: 7.804 lei - taxă pe teren, la care se adaugă 2.452 de lei - majorări de întârziere aferente, 12.000 de lei - redevenţa aferentă terenului concesionat datorată de concesionari, la care se adaugă 480 de lei - majorările de întârziere aferente.

Totodată, în perioada 2014 - 2016, nu a fost stabilită, urmărită şi încasată suma estimativă de 35.348 de lei, reprezentând taxa datorată de diverşi operatori economici pentru autorizarea/avizarea anuală a autorizaţiei pentru desfăşurarea unor activităţi economice, respectiv baruri şi restaurante.

Controlul Curţii de Conturi a relevat şi faptul că, în perioada 1.01.2015 - 1.04.2016, nu au fost îndeplinite obligaţiile ce decurg din aplicarea art. 78 din Legea nr. 448/2006, în sensul că entitatea nu a avut în această perioadă angajate persoane cu handicap şi nu a virat către bugetul de stat suma de 24.525 de lei datorată ca urmare a neangajării unor persoane cu handicap, dar nici nu a achiziţionat produse sau servicii de la unităţi protejate, autorizate potrivit legii.

În ceea ce priveşte calitatea gestiunii economico-financiare, inspectorii Curţii susţin că, „în perioada 08.2013 - 04.2016, s-au efectuat plăţi nelegale în sumă de 733.622 de lei, reprezentând drepturi salariale care excedează cadrul legal aplicabil, respectiv sume acordate pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă. Iar în perioada 2013 - 04.2016, primarul şi viceprimarul au beneficiat nelegal de sume acordate pentru asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă şi de sume acordate pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă în sumă totală estimativă de 73.594 de lei.

Totodată, administraţia locală a achiziţionat în anul 2015 un kit WinGIS Professional, inclusiv instruirea personalului desemnat de beneficiar pentru a utiliza acest program şi asistarea (la cerere) la portarea datelor de către beneficiar şi încărcarea lor în WinGIS. La data efectuării auditului, programul respectiv nu era instalat, astfel că entitatea a plătit nelegal suma de 27.484 de lei, la care se adaugă accesorii în sumă de 10.678 de lei.
 
În altă ordine de idei, se mai arată în raportul Curţii de Conturi, „în cadrul contractului de prestări servicii având ca obiect «întreţinere iluminat public şi montare şi demontare iluminat festiv», entitatea auditată a acceptat la decontare situaţii de lucrări ce conţineau contribuţia obligatorie la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale aplicată la total manoperă în procentul eronat de 25% în loc de 0,25%, astfel că s-a plătit nelegal suma de 2.442 de lei“.

În plus, s-a constatat că, în cadrul contractelor de prestări servicii având ca obiect „reparaţii iluminat public oraş Băneasa“ şi „întreţinere iluminat public şi montare şi demontare iluminat festiv“, s-au acceptat la decontare situaţii de lucrări ce conţineau contribuţie de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale în procentul eronat de 0,99%, în loc de 0,26%, astfel că s-a plătit nelegal suma de 613 lei.

Alte abateri constatate de Curtea de Conturi

La UAT Băneasa s-a constatat că entitatea nu a dat în folosinţă gratuită sau, după caz, în răspundere gestionară către unităţile de învăţământ din subordine (Liceul Teoretic Băneasa şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Făurei) bunurile de natura clădirilor şi terenurilor în care îşi desfăşoară activitatea entităţile respective.

La Liceul Teoretic Băneasa, s-a constatat că, până la data misiunii de audit, nu a fost întocmit Registrul-inventar. La Şcoala Gimnazială nr. 1 Făurei, din subordinea Primăriei Băneasa, s-a constatat că, până la data misiunii de audit, nu a fost întocmit Registrul-inventar.

Măsurile dispuse de Camera de Conturi Constanţa

Pentru abaterile identificate, s-au formulat recomandări ce vizează respectarea prevederilor legale privind încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, organizarea evidenţei contabile şi a sistemelor de control intern. Pentru abaterile care nu au fost remediate în timpul verificării, directorul adjunct al Camerei de Conturi Constanţa a emis o decizie prin care s-a dispus luarea măsurilor legale de către conducătorul entităţii pentru remedierea deficienţelor constatate, urmărirea şi încasarea veniturilor, stabilirea mărimii şi întinderii
prejudiciilor şi recuperarea lor.
 

În secţiunea „Documente“, puteţi consulta sinteza raportului Camerei de Conturi Constanţa ca urmare a auditului financiar desfăşurat la nivelul UAT Băneasa.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UAT Cuza Vodă, supraestimare de peste un milion de euro a veniturilor proprii, spune Curtea de Conturi (DOCUMENT)

19 Mar 2024 655

Angajații ARSVOM rămân în continuare fără sporurile pentru condiții grele de muncă. Magistrații din Constanța au cerut un raport de expertiză

18 Mar 2024 696

Comuna Albești, creanțe de peste 60.000 de euro de la contribuabili de negăsit, spune Curtea de Conturi. Raportul din 2023 (DOCUMENT)

17 Mar 2024 620

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat la Mircea Vodă! (DOCUMENT)

17 Mar 2024 1608

Ce nereguli au găsit auditorii de la Curtea de Conturi la Primăria Crucea, județul Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 723

UAT Adamclisi, auditată de Curtea de Conturi. Neîncasarea unei amenzi aplicate de Direcția Silvică din Constanța, pe lista deficiențelor (DOCUMENT)

10 Mar 2024 1253

Ţilincă Gheorghe, primarul din Casimcea (Tulcea), achitat! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța. Legături cu Siluan Proiect SRL, firma fondată de preotul Iscru

10 Mar 2024 1143

Primăria comunei Grădina, verificată de auditorii Curții de Conturi a României. Ce au descoperit?

09 Mar 2024 653

Raportarea eronată a cheltuielilor și neevidenţierea creanțelor Primăria Negru Vodă, verificată de Curtea de Conturi Constanța (DOCUMENT)

08 Mar 2024 663

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 780

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat la Siliștea! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 618

Ce au găsit auditorii de la Camera de Conturi Constanța la controlul efectuat în comuna Saraiu? (DOCUMENT)

07 Mar 2024 655

Camera de Conturi Constanța, audit de conformitate la CS Axiopolis Cernavodă. Ce au constatat auditorii publici externi (DOCUMENT)

07 Mar 2024 819

Printre deficiențele constatate, modul de urmărire și încasare a creanțelor fiscale Curtea de Conturi Constanța, control efectuat la Primăria Cherchezu (DOCUMENT)

07 Mar 2024 612

Vulnerabilități ale sistemului de control intern Curtea de Conturi a verificat legalitatea contractării, utilizării și rambursării împrumuturilor efectuate la nivelul UATM Mangalia. Iată concluziile! (DOCUMENT)

06 Mar 2024 871