Proiecte europene aprobate care vor schimba faţa oraşului Hârşova

Drumurile din oraşul Hârşova vor fi asfaltate în scurt timp. „Într-o săptămână vom putea desemna câştigătorul licitaţiei pentru realizarea proiectului «Reabilitarea şi modernizarea reţelei de străzi urbane a oraşului Hârşova», proiect foarte important pentru comunitatea noastră. Valoarea totală a acestuia este de 27.050.534,32 de lei, finanţat prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, din care 435.395,96 de lei reprezintă partea noastră de cofinanţare“, a declarat edilul-şef al oraşului Hârşova, Tudor Nădrag. De asemenea, un alt proiect european important pentru comunitatea locală, dar şi pentru turiştii atraşi de această zonă, a fost admis pentru finanţare. Este vorba despre cel care prevede „Construire punct debarcare şi primă comercializare a peştelui în oraşul Hârşova, judeţul Constanţa“, proiect finanţat prin programul Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, Măsura 1. „Pentru realizarea proiectului, a fost pus la dispoziţie imobilul de pe strada Prospectul Dunării nr. 2B. Valoarea investiţiei este de aproximativ 1.200.000 de lei, iar partea de cofinanţare pe care Primăria Hârşova o are de suportat este de 2%. Acest proiect reprezintă o importantă resursă de finanţare din fondurile europene puse la dispoziţie prin exerciţiul bugetar 2007 - 2013“, spune edilul localităţii, Tudor Nădrag.

Bani norvegieni pentru şcoala din Hârşova

Investiţiile europene derulate de autoritatea publică locală din Hârşova prin fonduri europene nu se opresc însă aici. Şi instituţiile de învăţământ vor fi modernizate prin fonduri europene. „Avem în evaluare un proiect de reabilitare a şcolii vechi «Ioan Cotovu», pe care intenţionăm să o transformăm în muzeu. Este vorba despre o accesare de fonduri norvegiene prin Ministerul Culturii. Am mai încercat să accesăm fonduri pentru acest obiectiv şi prin Ministerul Educaţiei, dar până acum nu am reuşit. Ne punem toată speranţa ca acest proiect finanţat prin fonduri norvegiene să fie aprobat. Banii din acest program se folosesc în special pentru reabilitarea de monumente istorice aflate în patrimoniul autorităţilor locale, aşa cum este şcoala noastră. Este vorba despre suma de 2 milioane de euro, de altfel plafonul maxim pe care ei îl pot da în acest sens“, a declarat edilul-şef al oraşului, Tudor Nădrag.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Hârșova cumpără dispozitive și echipamente tehnologice pentru unități de învățământ preuniversitar (DOCUMENT)

21 Mar 2024 506

Cumpărări directe Constanța Primăria Hârșova, contract cu Percons EU SRL pentru consultanță privind accesarea de fonduri (DOCUMENT)

08 Mar 2024 635

Primăria Orașului Hârșova, județul Constanța face angajări! Ce post este scos la concurs

02 Mar 2024 805

Primăria Hârșova, județul Constanța angajează medic specialist medicină generală

02 Mar 2024 515

Primăria Hârșova, județul Constanța cumpără servicii de elaborare documentații tehnico-economice (DOCUMENT)

28 Feb 2024 538

Cumpărări directe Constanța Realizarea Centrului Comunitar Integrat Hârșova, pe mâna societății Sigeco Tecnis SRL (DOCUMENT)

21 Feb 2024 520

Primăria Hârșova plătește aproape jumătate de milion de euro pentru implementarea colectării selective. Cine sunt câștigătorii contractului? (DOCUMENTE)

18 Feb 2024 746

Licitații Constanța Acvashop Trade SRL va livra mobilierul pentru Ansamblul Vasile Cotovu, din Hârșova (DOCUMENT)

29 Dec 2023 757

Angajări Constanța Primăria Hârșova angajează secretar. Condițiile de îndeplinit

15 Dec 2023 1261

Primăria orașului Hârșova, județul Constanța, angajează mediator sanitar

27 Nov 2023 898

Angajat al Primăriei Hârșova, arestat! Scandal în cimitirul din localitate

16 Nov 2023 1407

Licitații Constanța O firmă controlată de acționarii FC Botoșani vor construi un parc fotovoltaic pentru Primăria Hârșova

12 Oct 2023 1164

Primăria Orașului Hârșova scoate la concurs trei posturi vacante. Cine poate participa

22 Sep 2023 874

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este partener Când va avea loc a doua ediție a Școlii de Vară de la Cetatea Carsium?

07 Sep 2023 770

Transportator județean, în vizorul Primăriei Constanța. Decizie de impunere pentru încasarea taxei de folosire tramă stradală

23 Aug 2023 3506