Administratie locala

Proiecte pentru reabilitarea de drumuri în comuna Pantelimon

Având în vedere anul în care ne aflăm, comunele constănţene trebuie să beneficieze, în continuare, de proiecte pentru dezvoltare, astfel încât comunităţile să atingă standardele de civilizaţie ale acestei perioade.
 
Din păcate, mai există localităţi rurale unde sunt necesare investiţii în reabilitarea de drumuri, introducerea de reţele de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare, construcţii de unităţi de învăţământ sau alte obiective importante. Toate aceste lucrări implică însă fonduri consistente, iar autorităţile locale fac eforturi pentru a atrage banii necesari unor astfel de investiţii. În ultima perioadă, la Pantelimon s-au efectuat mai multe lucrări importante de infrastructură, însă a fost nevoie ca proiectele să fie sistate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
 
„Avem multă treabă de făcut în comună. Sunt proiecte pe care le-am început şi pe care trebuie să le continuăm, însă, fiindcă este iarnă, vremea ne-a cam împiedicat. Investiţiile cele mai importante vizează realizarea reţelelor de apă în satele comunei Pantelimon, lucrări care sunt efectuate în proporţie de 95%. De asemenea, trebuie să continuăm construcţia staţiei de pompare de la Călugăreni.
 
În ceea ce priveşte investiţiile în canalizare, am mai lucrat la staţia de epurare Călugăreni, trebuia să începem şi la Runcu. Important este că nu avem dificultăţi în primirea fondurilor, banii îi primim de la Ministerul Dezvoltării, noi trebuie să ne ocupăm de lucrări“, a declarat Vasile Neicu, primarul comunei Pantelimon.
 
Un alt proiect al autorităţii locale are ca obiectiv modernizarea de drumuri. Mai precis, este vorba de asfaltări în Pantelimonul de Sus, Pantelimonul de Jos şi Runcu. Primarul comunei Pantelimon precizează că, în acelaşi program, se urmăreşte efectuarea de lucrări şi în satele Nistoreşti şi Călugăreni.
 
Referitor la investiţiile cu fonduri europene, Primăria Pantelimon a făcut demersuri pentru ca localitatea Pantelimonul de Sus să aibă un centru after school, care, odată dat în folosinţă, să vină în sprijinul copiilor care nu au părinţii aproape sau care provin din familii defavorizate. Centrul urmează să găzduiască 20 de copii şi va fi amenajat în fosta clădire CAP din Pantelimonul de Sus.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Pantelimon continuă curăţenia de primăvară. Acţiuni în forţă în cimitirele arondate

12 Apr 2018 1073

„Școala altfel“ - bucuria copiilor de a asculta poveștile istoriei sau bucuria mea de a fi copil între copii (galerie foto)

04 Apr 2018 649

#citeşteDobrogea 106 ani de la înfiinţarea Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Constanţa. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

29 Mar 2018 658

Drumurile intravilane din satele Nistoreşti şi Călugăreni vor intra în reabilitare. Primarul Costel Armăşescu, despre proiectul de 7,1 milioane de lei

17 Mar 2018 1020

Drum lin în lumină. Cânta-le îngerilor și lui Dumnezeu Solistul constănțean Nelu Gaură a decedat. A făcut parte din formația Aegissus

12 Mar 2018 799

Județul Constanța. Cum se circulă pe drumurile județene. Lista actualizată

01 Mar 2018 375

Drumuri asfaltate, sistemul de alimentare cu apă reabilitat Mai multe proiecte pe agenda de lucru a Primăriei Pantelimon

28 Feb 2018 518

Accident mortal în București. O femeie de 80 de ani a murit după ce a fost lovită de un tramvai

02 Feb 2018 555

Primăria Pantelimon aşteaptă semnarea contractelor de finanţare pentru investiţiile prin PNDL 2

25 Jan 2018 331

Oficial de la ISJ Constanța. Cinci școli din județul Constanța au fost închise din cauza condițiilor meteo. În ce localități sunt acestea

19 Jan 2018 1352

Cod portocaliu de vreme rea în județul Constanța. Cât va dura. Ce spun meteorologii

18 Jan 2018 1211

Alertă meteo. Județul Constanța sub cod portocaliu de vreme rea. Ce localități sunt vizate de atenționarea meteo

18 Jan 2018 3931

Bărbat depistat fără permis de poliţiştii constănţeni. Conducea un autoturism furat

09 Jan 2018 710

Doliu în învăţământul constănţean. A decedat un fost inspector şi profesor de fizică

30 Dec 2017 1499

Fosta conducere Romgaz trimisă în judecată de procurorii DNA. Oficial despre acuzaţiile asuse

27 Dec 2017 635

Carambol pe Centura Capitalei. Trei autoturisme implicate. O persoană încarcerată. Intervin cinci ambulanțe SMURD

25 Dec 2017 1728

Insuficienţi, dar necesari Cu bani de la CJC, Primăria Pantelimon rezolvă câteva nevoi (galerie foto)

07 Dec 2017 640

De ziua naţională, Spitalul Sfântul Pantelimon a închis secţia de Obstetrică-Ginecologie

01 Dec 2017 630

Dan Cojocaru, inițiatorul proiectului „Puterea memoriei” „Avem atâta istorie aici în Dobrogea, pe care putem s-o folosim turistic și pentru elevii noștri!” (galerie foto)

01 Dec 2017 1441

Priorităţile noului primar Proiecte demarate sau doar depuse vor deveni realitate la Pantelimon

29 Nov 2017 319

E oficial. Costel Armășescu, primar al comunei Pantelimon

24 Nov 2017 1159

Noii primari de la Pantelimon şi Bărăganu au depus la instanţă dosarele de validare a mandatelor

17 Nov 2017 773

Deputatul liberal Bogdan Huţucă - „Armata PSD pierde încă o redută în judeţ. Pantelimon intră sub administraţia liberală“

07 Nov 2017 645

Alegerile din judeţul Constanţa, monitorizate de observatori acreditaţi. Ce concluzii au tras

07 Nov 2017 625

Rezultatele finale ale alegerilor locale desfășurate ieri în județul Constanța. PSD și PNL au câștigat câte un fotoliu de primar

06 Nov 2017 886

UPDATE. PSD câștigă Primăria Bărăganu. PNL câștigă la Pantelimon. PSD învingător și la Mereni

05 Nov 2017 2762

Elicopterul SMURD solicitat Un membru al Biroul Electoral din comuna Pantelimon a făcut o criză de epilepsie

05 Nov 2017 1942

UPDATE. Alegeri parţiale în judeţul Constanţa. Care sunt rezultatele după numărarea voturilor

05 Nov 2017 1666

Astăzi sunt alegeri parțiale în județul Constanța. Unde și de ce se organizează. Cine sunt candidații

05 Nov 2017 2072

Iată lista preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din Pantelimon, Bărăganu şi Mereni

31 Oct 2017 611

Alegeri parţiale Astăzi aflăm numele preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din Pantelimon, Bărăganu şi Mereni

31 Oct 2017 477

Societate Comerciala vinde Ferma Agricola

31 Oct 2017 1498

Cu fonduri europene nerambursabile Copiii din Pantelimon vor avea un after school

26 Oct 2017 1532

Numai victorii. În patru meciuri, golaveraj 28-0! Academia Farul Constanţa a pornit ca din puşcă în Campionatul Naţional (galerie foto)

24 Oct 2017 1504

Alegeri parţiale judeţul Constanţa Gheorghe Martinescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al comunei Pantelimon (galerie foto)

16 Oct 2017 1007

Magistratul Cristina Constantinescu, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie la alegerile parţiale

11 Oct 2017 820

Arbitrul Laurențiu Ciuchiță, bătut cu bestialitate în timpul unui meci. A fost transportat la spital

08 Oct 2017 3486

PSD Constanţa şi-a desemnat candidaţii pentru primăriile Pantelimon şi Bărăganu

08 Oct 2017 2260

Alegeri locale parţiale în judeţul Constanţa Şedinţă de desemnare a preşedintelui biroului electoral

02 Oct 2017 860

Cu bani de la bugetul local Primăria Pantelimon va avea un sediu extins

28 Sep 2017 761

Alegerile parţiale vor fi organizate pe 5 noiembrie la Pantelimon, Bărăganu şi Mereni

16 Sep 2017 1545

Guvernul trebuie să emită hotărâre privind organizarea de alegeri parţiale În judeţul Constanţa, două localităţi au rămas fără primar şi o alta fără consiliu local

13 Sep 2017 1244

Sanipack Distribution SRL va aproviziona RAAPS Constanța cu articole pentru menaj (document)

08 Sep 2017 1129

Primăria Pantelimon va implementa şase proiecte prin PNDL

31 Aug 2017 1311

UPDATE. Județele Constanța și Tulcea sub cod galben de ploi, descărcări electrice și grindină. O nouă avertizare de vânt puternic

21 Aug 2017 726

Ultimul ucenic a lui Arsenie Boca s-a stins din viață

31 Jul 2017 2605

Cu fonduri de la MDRAPFE În cinci sate ale comunei Pantelimon se lucrează la reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare

27 Jul 2017 959

Răspunsul întârzie! Şcolile şi grădiniţele din comuna Pantelimon ar putea avea grupuri sanitare în viitorul an şcolar

29 Jun 2017 1226

Micuţii rugbyşti de la Victoria Cumpăna, locul 2 la Trofeul Bucureşti (galerie foto)

13 Jun 2017 923

Nowcasting Cod Portocaliu în judeţele Constanţa şi Tulcea. Detalii de la meteorologi. Localităţi afectate

08 Jun 2017 2489