Proiectul „Capidava“ se prelungeşte cu un an Noul termen de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2018

Consiliul Judeţean Constanţa se va întruni în şedinţă ordinară pe data de 30 octombrie 2017, în sala „Remus Opreanu“ din cadrul Palatului Administrativ. Consilierii sunt chemaţi să se pronunţe cu privire la 21 de proiecte.
 
Proiectul „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava“ intră din nou în dezbaterea aleşilor, deoarece are nevoie de o nouă prelungire a duratei de implementare, dar şi de aprobarea semnării actului adiţional la contractul de finanţare nerambursabilă nr. 3784/31.07.2013 privind modificarea termenului de finalizare, după ce lucrările de restaurare la Cetatea Capidava au fost reluate.
 
Vă reamintim că, în luna august a acestui an, Ministerul Culturii a anunţat, prin intermediul unei note, că sprijină Consiliul Judeţean Constanţa în continuarea proiectului de reabilitare a sitului arheologic Cetatea Capidava. Astfel, reprezentanţii ministerului au punctat faptul că a fost avizat favorabil proiectul „Restaurare, consolidare, protecţie, conservare şi punere în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava“ atât în 2010, cât şi în 2012.
 
În ceea ce priveşte punctul de vedere al Comisiei Naţionale Limes, potrivit ministerului, acesta „este un organism consultativ, care nu a avut niciodată calitatea de avizator pentru documentaţii de intervenţii la monumente istorice“. Mai mult, în adresa trimisă de minister către CJC se punctează că „responsabilităţile pe sectoarele de limes sunt definite pentru zonele ce compun fosta frontieră din provincia romană Dacia. După cum cunoaşteţi, Capidava este un important obiectiv specific frontierei romane situate în antichitate în altă provincie din Imperiul Roman (provincia Moesia Inferior)“.
 
Potrivit punctului de vedere al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, există toate premisele legale pentru continuarea lucrărilor. „Ultimele demersuri vor asigura şi implicarea pozitivă a specialiştilor care s-au manifestat public, iniţial, împotriva proiectului“, se mai precizează în documentul menţionat.

În vederea deblocării proiectului, şi administraţia judeţeană a iniţiat, pe parcursul anului, o serie de întâlniri între reprezentanţii Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, proiectanţii lucrării, precum şi coordonatorul ştiinţific al şantierului.
 
La Capidava, Consiliul Judeţean Constanţa a desfăşurat în ultimii ani, în calitate de beneficiar, un proiect cu fonduri europene, intitulat „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava“. Proiectul a fost parte a Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, iar valoarea investiţiei trebuia să fie de 74 de milioane de lei.
 
Iniţial, proiectul - cel mai mare proiect public desfăşurat în ultimele decenii asupra unui monument antic din România - a avut ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2015. Între timp, din cauza unor disfuncţionalităţi semnificative de ordin administrativ, care fac subiectul unei anchete DNA în curs de derulare, proiectul a fost declarat nefuncţional şi urma ca restul de lucrări neexecutate să se efectueze până la data-limită 31 decembrie 2017, din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Constanţa. Potrivit ultimelor informaţii, noul termen de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2018.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Noi sensuri unice au fost introduse în cartierul Tomis Nord! Urmează străzile Adamclisi și Suceava (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 1056

În Constanța Noi reguli de circulație se vor aplica în cartierul Tomis Nord

19 Mar 2024 592

Continuă procesul de reorganizare a circulației rutiere în cartierul Tomis Nord din Constanța!

18 Mar 2024 572

Județul Constanța Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” continuă promovarea carierei militare în școli (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 450

Primarul municipiului Constanța „Lucrările de reamenajare a spațiilor urbane din cartierele orașului avansează!“

12 Mar 2024 700

Primăria Constanța Un nou spațiu urban, în curs de amenajare în cartierul Tomis Nord

11 Mar 2024 787

Batalionul 911 Infanterie „Capidava” din Medgidia angajează soldați și gradați profesioniști!

29 Feb 2024 704

Vizita Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești" la Liceul Tehnologic ,,Nicolae Titulescu" din municipiul Medgidia, județul Constanța

22 Feb 2024 490

Primăria Constanța a eliberat autorizația de construire pentru o amenajare peisagistică și parcare, în Tomis Nord

21 Feb 2024 4437

Știri Constanța Un șofer a lovit o mașină parcată după ce s-a urcat băut la volan

18 Feb 2024 848

Tribunalul amână procesul deschis de un investitor imobiliar din Constanța pentru anularea unei hotărâri CLC pentru Tomis Nord

20 Jan 2024 618

Expozițiile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, închise pentru vizitare în minivacanța 1 Decembrie

29 Nov 2023 678

Situație actualizată! Lista drumurilor județene închise în județul Constanța. Care sunt drumurile pe care s-a reluat circulația

27 Nov 2023 2040

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Capidava (GALERIE FOTO)

24 Nov 2023 1718

Hotărâri de expropriere pentru două terenuri din cartierul Tomis Nord din Constanța. Cât va achita municipalitatea proprietarilor? (DOCUMENTE)

21 Nov 2023 1817