Reţeaua de apă din Potârnichea, proiect finalizat cu succes În curând, la Topraisar va începe construcţia centrului after-school

Planuri mari de investiţii au, pentru 2015, şi aleşii locali din comuna Topraisar. În urmă cu câteva săptămâni, Primăria comunei Topraisar a făcut recepţia unei lucrări de anvergură. Printr-o hotărâre luată chiar în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, Primăria comunei Topraisar a primit suma de 300.000 de lei din procentul de 20% din sumele defalcate din TVA, pe anul 2014, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru proiecte de infrastructură. Banii erau aşteptaţi cu sufletul la gură de administraţia locală, mai ales că foarte puţin mai lipsea până la finalizarea unei investiţii importante. „Este vorba despre recepţia lucrărilor pentru proiectul de reabilitare a drumului tehnologic de 12 kilometri destinat utilajelor agricole. Proiectul a fost depus pe măsura 1.2.5 la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi prevede modernizarea unui drum de exploatare agricolă în comuna Topraisar. Am reuşit să facem rost şi de partea de cofinanţare, care se ridică la suma de 2,2 milioane de lei. Suma de 1,5 milioane de euro, necesară acestei investiţii, provine din fonduri europene, însă 20% din valoarea proiectului trebuia acoperită de administraţia locală. Am reuşit să terminăm şi această investiţie după ultimele alocări de la Consiliul Judeţean, din decembrie 2014“, a declarat primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe.

Acesta nu este singurul proiect finalizat cu brio la Topraisar; administraţia locală a făcut recent şi recepţia lucrărilor efectuate în cadrul proiectului ce prevedea extinderea şi modernizarea reţelei de apă în satul Potârnichea. 

Un alt proiect de suflet al primarului Stelian Gheorghe, construirea unui centru de zi tip after-school, este aproape de realitate. Proiectul a fost propus spre finanţare Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice încă de acum patru ani. Acesta se află, în prezent, în stadiul de licitaţie. „În scurt timp, vom afla şi câştigătorul contractului“, a declarat gospodarul-şef de la Topraisar, Stelian Gheorghe.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După muncă asiduă, a urmat distracţia… la bal Comuna Topraisar se mândreşte cu noul parc şi cu Centrul after school (galerie foto)

03 Dec 2015 3314

Centrul After School, aproape de finalizare Se lucrează intens la amenajarea noului parc de la Topraisar

23 Jul 2015 2004

S-a dat startul construcţiei Proiectul centrului after school de la Topraisar prinde contur

06 Apr 2015 2229

Centru de zi şi after-school la Topraisar, proiecte ţinute pe loc de o hotărâre de Guvern

28 Aug 2014 2484