Reţelele de apă şi canalizare din Pantelimon, finalizate până în vară

Având în vedere că este început de an, reprezentanţii autorităţilor locale din judeţul Constanţa îşi fac deja planuri pentru ceea ce urmează să realizeze în 2017. Se ştie că fondurile din bugetele locale sunt insuficiente pentru executarea unor lucrări consistente, astfel că primarii speră să acceseze bani de la Uniunea Europeană sau fonduri din bugetul de stat. 
 
În ultimele luni, la Pantelimon se execută mai multe proiecte importante de infrastructură, însă lucrările au fost stopate din cauza condiţiilor meteorologie nefavorabile.
 
„Trebuia să continuăm lucrările la mai multe proiecte, dar nu am putut din cauza frigului. Cele mai importante investiţii constau în realizarea reţelelor de apă în satele comunei noastre, lucrări care sunt efectuate în proporţie de 95%. Trebuie să continuăm lucrările la staţia de pompare de la Călugăreni, unde trebuie să se toarne şi nişte betoane”, a declarat Vasile Neicu, primarul comunei Pantelimon.
 
O altă investiţie importantă constă în realizarea reţelelor de canalizare în Pantelimon. „La canalizare mai avem de lucrat. Am mai lucrat la staţia de epurare Călugăreni, trebuia să începem şi la Runcu, la aceeaşi lucrare. Nu avem probleme cu primirea banilor de la Ministerul Dezvoltării, îi primim conform contractului, însă, la momentul actual, problema este vremea. Avem şi proiectul privind modernizarea de drumuri, să vedem cât va dura. Aici este vorba de asfaltări în Pantelimonul de Sus, Pantelimonul de Jos şi Runcu. Am mai depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, să mai prindem nişte lucrări şi în satele Nistoreşti şi Călugăreni“, a mai explicat Vasile Neicu.
 
Pentru viitor, autorităţile locale de la Pantelimon doresc să depună şi proiecte pentru realizarea de grupuri sanitare la mai multe instituţii de învăţământ din comună, în acest scop fiind necesare fonduri destul de importante.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Aliana-Team Consulting SRL va întocmi documentația pentru realizarea racordurilor la rețeaua de canalizare, în comuna Pantelimon (DOCUMENT)

12 Mar 2024 556

Angajări Constanța Primăria comunei Pantelimon angajează. Iată ce post este vacant

04 Mar 2024 1077

Afaceri Constanța Primăria Pantelimon, acord cu Top Geocad SRL pentru furnizarea de servicii de cadastru (DOCUMENT)

12 Feb 2024 735

IPJ Constanța a câștigat procesul deschis de Comuna Pantelimon! La mijloc erau circa 38.000 de euro

08 Jan 2024 765

Licitații Constanța Primăria Pantelimon caută firmă pentru asfaltarea mai multor străzi din localitatea Nistorești. Oferă peste jumătate de milion de euro pentru lucrări (DOCUMENT)

08 Jan 2024 724

Cumpărări directe Constanța Primăria Mereni, contract cu o firmă din București și cu una din Pantelimon

26 Oct 2023 789

Primăria Comunei Pantelimon, județul Constanța, extind lucrările de întreținere a străzii Fierăriei

20 Oct 2023 809

Primăria comunei Pantelimon, județul Constanța închiriază două terenuri intravilane

25 Sep 2023 766

Primăria comunei Pantelimon, județul Constanța, închiriază un imobil

06 Aug 2023 879

Primăria Pantelimon, județul Constanța, închiriază două imobile. Iată unde sunt situate

22 Jul 2023 995

Primăria Pantelimon, județul Constanța, închiriază mai multe încăperi din cadrul Dispensarului Uman din localitate

26 Jun 2023 798

Atribuire directă de contracte pentru Iridex Group Salubrizare SRL în județul Constanța (DOCUMENTE)

06 May 2023 1477

Ce răspuns a dat APM Constanța la etapa de încadrare privind viitorul Parc eolian Crucea Est

22 Mar 2023 1264

Primăria Pantelimon vinde un teren. Ce suprafață are acesta

04 Feb 2023 1565

Primăria Comunei Pantelimon județul Constanța organizează licitație pentru închirierea unui imobil (DOCUMENT)

19 Sep 2022 1157